11 definiții pentru înșelătorie


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

înșelătorie sf [At: H IV, 48 / Pl: ~ii / E: înșelător] 1 Inducere în eroare. 2 (Pex) Escrocherie. 3 Infidelitate.

ÎNȘELĂTORÍE, înșelătorii, s. f. Faptă a celui care înșală; înșelăciune. – Înșelător + suf. -ie.

ÎNȘELĂTORÍE, înșelătorii, s. f. Faptă a celui care înșală; înșelăciune. – Înșelător + suf. -ie.

ÎNȘELĂTORÍE, înșelătorii, s. f. Atitudine, purtare, faptă a celui care înșală; înșelăciune. (Cu pronunțare regională) Poate să fie vro înșălătorie din partea fetei, care nu voia să se mărite după dînsul. SBIERA, P. 145.

ÎNȘELĂTORÍE ~i f. 1) v. A ÎNȘELA. 2) Vorbă sau faptă a celui care înșală. /înșelător + suf. ~ie

înșelătorie f. înșelăciune, mai ales la joc.

înșelătoríe f. Înșelăcĭune. Escrocherie, șarlatanie: înșelătorie la joc, la loterie.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înșelătoríe s. f., art. înșelătoría, g.-d. art. înșelătoríei; pl. înșelătoríi, art. înșelătoríile

înșelătoríe s. f., art. înșelătoría, g.-d. art. înșelătoríei; pl. înșelătoríi, art. înșelătoríile


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNȘELĂTORÍE s. 1. v. înșelare. 2. v. escrocherie. 3. înșelăciune, (rar) mistificare, (înv. și reg.) marghiolie. (Un act grosolan de ~.) 4. înșelăciune, păcăleală, (fam.) cacealma. (A suferit o ~.)

ÎNȘELĂTORIE s. 1. ademenire, amăgire, înșelare, înșelăciune, momire, păcăleală, păcălire, păcălit, prostire, prostit, trișare, (livr.) iluzionare, (reg.) păcală, (Transilv. și Ban.) celșag, celuială, celuire, (Munt.) mîgliseală, mîglisire, (înv.) măglisitură, prilăstire, (fam. fig.) pingelire, pingeluială, pingeluire. (~ cuiva prin vorbe mincinoase.) 2. escrocherie, hoție, impostură, înșelăciune, pungășeală, pungășie, șarlatanie, șmecherie, (livr.) tripotaj, (rar) șarlatanerie, șarlatanism, șmecherlîc, (pop. și fam.) pezevenclîc, potlogărie, (Mold.) șolticărie, (înv.) calpuzanlîc, matrapazlărie, meșteșug, șălvirie, (înv., în Mold.) șulerie, (fam.) coțcărie, matrapazlîc, pehlivănie, pișicherlîc, șmechereală, (înv. fam.) coțcă, (fig.) panglicărie, scamatorie. (Se ține de afaceri dubioase și tot ce face e o ~.) 3. înșelăciune, (rar) mistificare, (înv. și reg.) marghiolie. (Un act de ~ grosolan.) 4. înșelăciune, păcăleală, (fam.) cacealma. (A suferit o ~.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ÎNȘELĂTORIE. Subst. Înșelătorie, înșelăciune, înșelare, amăgeală, amăgire, celuială (reg.), mistificare, mistificație (rar), trișare, șulerie (reg.), carotă (fig., rar), păcăleală, păcală (reg.), păcălire, păcălit, păcălitură; mințit, minciună, minciunea (dim.), minciunică (dim.), neadevăr. Falsificare, denaturare, dezinformare, alterare, escamotare (fig.), contrafacere, plăsmuire, plastografie, plastografiere, plagiat, plagiere. Trădare, necredință, infidelitate, nefidelitate. Viclenie, vicleșug, perfidie, prefăcătorie, prefâcătură (rar), fățărnicie, fățărie (înv.), ipocrizie. Escrocherie, impostură, șarlatanie, șarlatanism (rar), coțcărie, (fam.), potlogărie (fam.), potlogărit (fam.), pungășie, pungășeală (fam.), boscărie (fig.). Înșelător, mincinos, amăgitor, celuitor (reg.), mistificator, trișor, șuler (reg.). Falsificator, plăsmuitor, plastograf, plagiator. Trădător. Viclean, fățarnic, ipocrit. Escroc, impostor, șarlatan, coțcar (fam.), potlogar (fam.), pungaș; păcală, păcălici. Adj. Înșelător, deluzoriu (livr.), amăgitor, celuitor (reg.), falacios (rar), păcălitor; mincinos, mințitor (rar). Înșelat, celuiț (reg.), tras pe sfoară, indus în eroare, păcălit. Falsificat, denaturat, alterat, contrafăcut, plăsmuit, plagiat. Trădător, necredincios, infidel, nefidel. Viclean, prefăcut, prefăcător (rar), fățarnic, ipocrit. Șarlatanesc (rar), potlogăresc (fam.), pungășesc (fam.). Vb. A înșela, a carota (franțuzism), a induce în eroare, a amăgi, a celui, (reg.), a minți, a minciuni (reg.), a trage pe sfoară, a trișa, a escroca, a potlogări (fam.), a vicleni (înv.), a pungăși (fam.), a păcăli, a mistifica, a duce de nas, a-i juca (cuiva) o festă, a face festa, a umbla cu cioara vopsită, a umbla cu cacialmale, a umbla cu mîța-n sac, a încînta (pe cineva) cu migdale amare, a pune (cuiva) ghioc la ureche, a lăsa (pe cineva) cu buzele umflate, a lega la ochi, a-i pune (cuiva) perdea la ochi, a duce cu zăhărelul (cu cobza, cu preșul), a-i trage (cuiva) butucul, a-i trage (cuiva) clapa, a trage (cuiva) o cacialma, a îmbăta (pe cineva) cu apă rece, a lega (pe cineva) de gard, a pune (pe cineva) în calup, a-i arunca (a-i da) (cuiva) praf (nisip, colb) în ochi, a scoate panglici pe nas, a umbla cu ocaua mică, a umbla cu fofîrlica, a juca renghiul (un renghi, renghiuri) (cuiva), a-i face (cuiva) un topor (toporul), a-i face (cuiva) pontul, ș-i trage (cuiva) chiulul, a-i face (cuiva) una bună (lată, cu vîrf), a atrage (pe cineva) în cursă, a ademeni, a ispiti, a prinde (pe cineva) în plasă, a învîrti (a juca) (pe cineva) pe degete; a purta lumea pe degete. A se lăsa păcălit, a fi păcălit, a se lăsa tras pe sfoară, a rămîne cu buzele umflate, a cădea (a se prinde) în cursă. A falsifica, a denatura, a altera, a escamota (fig.), a contraface, a plăsmui, a plastografia, a plagia. A dezinforma, a dezorienta, a duce cu vorba, a purta (a duce, a ține) pe cineva cu minciuni. A se înșela, a se amăgi, a se păcăli. A se preface, a se fățărnici (înv.), a se fățări (înv.). Adv. Fățărnicește (înv.), potlogărește (fam.). V. ilegalitate, imoralitate, minciună, necinste, neprincipialitate, viclenie.

Intrare: înșelătorie
înșelătorie substantiv feminin
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înșelătorie
  • ‑nșelătorie
  • înșelătoria
  • ‑nșelătoria
plural
  • înșelătorii
  • ‑nșelătorii
  • înșelătoriile
  • ‑nșelătoriile
genitiv-dativ singular
  • înșelătorii
  • ‑nșelătorii
  • înșelătoriei
  • ‑nșelătoriei
plural
  • înșelătorii
  • ‑nșelătorii
  • înșelătoriilor
  • ‑nșelătoriilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înșelătorie

  • 1. Faptă, atitudine, purtare, vorbă a celui care înșală.
    surse: DEX '09 DLRLC NODEX sinonime: înșelăciune un exemplu
    exemple
    • cu pronunțare regională Poate să fie vro înșălătorie din partea fetei, care nu voia să se mărite după dînsul. SBIERA, P. 145.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Înșelător + sufix -ie.
    surse: DEX '09 NODEX