14 definiții pentru împunsătură

împunsătu sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~ri / E: împunge + -(ă)tură] 1-6 Împungere (1-6). 7 (Fig) Contrazicere. 8 (Fig) Ofensare. 9-11 Împungere (9-11). 12 Împungere (2) cu acul la cusături. 13 (Ccr) Loc unde a pătruns acul sau vârful ascuțit al altui obiect.

ÎMPUNSĂTÚRĂ, împunsături, s. f. 1. Împungere cu acul, la cusături; p. ext. locul unde a pătruns acul (sau vârful ascuțit al altui obiect). ♦ Înțepătură (1). Degete pline de împunsături. 2. Fig. Înțepătură (2). – Împuns (part. lui împunge) + suf. -ătură.

ÎMPUNSĂTÚRĂ, împunsături, s. f. 1. (La cusături) Împungere cu acul; p. ext. locul unde a pătruns acul (sau vârful ascuțit al altui obiect). ♦ Înțepătură (1). Degete pline de împunsături. 2. Fig. Înțepătură (2). – Împuns (part. lui împunge) + suf. -ătură.

ÎMPUNSĂTÚRĂ, împunsături, s. f. 1. (La cusături) Împungere cu acul; p. ext. locul unde s-a împuns. (Fig.) Cusătură Fără împunsătură (Scrisoarea). GOROVEI, C. 341. ♦ Înțepătură. Degete pline de împunsături. 2. Fig. Vorbă de spirit usturătoare, glumă înțepătoare; înțepătură cu vorba, aluzie răutăcioasă. Au început să se-ntețească femeile la vorbă, și din vorbă la împunsături, și de-acolea ceartă la toartă. CARAGIALE, P. 108. A mai avut cu amicul său oarecare mici împunsături. id. O. III 265. Satirele lui sînt înarmate cu împunsături. GHICA, S. 672.

împunsătúră s. f., g.-d. art. împunsătúrii; pl. împunsătúri

împunsătúră s. f., g.-d. art. împunsătúrii; pl. împunsătúri

ÎMPUNSĂTÚRĂ s. v. înțepătură.

ÎMPUNSĂTÚRĂ s. v. ironie, persiflare, zeflemea.

ÎMPUNSĂTÚRĂ ~i f. 1) Senzație dureroasă provocată prin împungere; înțepătură. 2) Împungere nerepetată. 3) Loc împuns. 4) fig. Vorbă sau expresie răutăcioasă, adresată cuiva; înțepătură; șfichi. /împuns + suf. ~ătură

împunsătură f. 1. efectul împungerii: îmboldire; 2. fig. vorbă isteață plină de vioiciune.

împunsătúră f., pl. ĭ. Rezultatu împungeriĭ: pe corpu luĭ eraŭ doŭă împunsăturĭ de sabie. Fig. Pișcătură, atac cu vorba: împunsăturile ziarelor. – Vechĭ și (îm)punsură și (îm)puntură.

împunsu sf [At: VARLAAM, C. 136/2 / V: (înv) ~ntu~ / Pl: ~ri / E: împuns + -ură] (Înv) 1-6 împungere (1-6). 7 (Fig) Contrazicere. 8 (Fig) Ofensare. 9-11 Împungere (9-11).


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ÎMPUNSĂTU s. înțepătură, (înv.) puntură.

împunsătu s. v. IRONIE. PERSIFLARE. ZEFLEMEA.

Intrare: împunsătură
împunsătură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular împunsătu împunsătura
plural împunsături împunsăturile
genitiv-dativ singular împunsături împunsăturii
plural împunsături împunsăturilor
vocativ singular
plural

împunsătură

  • 1. Împungere cu acul, la cusături.
    surse: DEX '09 DLRLC un exemplu
    exemple
    • figurat Cusătură Fără împunsătură (Scrisoarea). GOROVEI, C. 341.
      surse: DLRLC
  • 2. figurat Vorbă de spirit usturătoare, glumă înțepătoare; înțepătură (2.) cu vorba, aluzie răutăcioasă.
    exemple
    • Au început să se-ntețească femeile la vorbă, și din vorbă la împunsături, și de-acolea ceartă la toartă. CARAGIALE, P. 108.
      surse: DLRLC
    • A mai avut cu amicul său oarecare mici împunsături. CARAGIALE, O. III 265.
      surse: DLRLC
    • Satirele lui sînt înarmate cu împunsături. GHICA, S. 672.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Împuns (participiul lui împunge) + sufix -ătură.
    surse: DEX '09 DEX '98