14 definiții pentru împunsătură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

împunsătu sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~ri / E: împunge + -(ă)tură] 1-6 Împungere (1-6). 7 (Fig) Contrazicere. 8 (Fig) Ofensare. 9-11 Împungere (9-11). 12 Împungere (2) cu acul la cusături. 13 (Ccr) Loc unde a pătruns acul sau vârful ascuțit al altui obiect.

ÎMPUNSĂTÚRĂ, împunsături, s. f. 1. Împungere cu acul, la cusături; p. ext. locul unde a pătruns acul (sau vârful ascuțit al altui obiect). ♦ Înțepătură (1). Degete pline de împunsături. 2. Fig. Înțepătură (2). – Împuns (part. lui împunge) + suf. -ătură.

ÎMPUNSĂTÚRĂ, împunsături, s. f. 1. (La cusături) Împungere cu acul; p. ext. locul unde a pătruns acul (sau vârful ascuțit al altui obiect). ♦ Înțepătură (1). Degete pline de împunsături. 2. Fig. Înțepătură (2). – Împuns (part. lui împunge) + suf. -ătură.

ÎMPUNSĂTÚRĂ, împunsături, s. f. 1. (La cusături) Împungere cu acul; p. ext. locul unde s-a împuns. (Fig.) Cusătură Fără împunsătură (Scrisoarea). GOROVEI, C. 341. ♦ Înțepătură. Degete pline de împunsături. 2. Fig. Vorbă de spirit usturătoare, glumă înțepătoare; înțepătură cu vorba, aluzie răutăcioasă. Au început să se-ntețească femeile la vorbă, și din vorbă la împunsături, și de-acolea ceartă la toartă. CARAGIALE, P. 108. A mai avut cu amicul său oarecare mici împunsături. id. O. III 265. Satirele lui sînt înarmate cu împunsături. GHICA, S. 672.

ÎMPUNSĂTÚRĂ ~i f. 1) Senzație dureroasă provocată prin împungere; înțepătură. 2) Împungere nerepetată. 3) Loc împuns. 4) fig. Vorbă sau expresie răutăcioasă, adresată cuiva; înțepătură; șfichi. /împuns + suf. ~ătură

împunsătură f. 1. efectul împungerii: îmboldire; 2. fig. vorbă isteață plină de vioiciune.

împunsătúră f., pl. ĭ. Rezultatu împungeriĭ: pe corpu luĭ eraŭ doŭă împunsăturĭ de sabie. Fig. Pișcătură, atac cu vorba: împunsăturile ziarelor. – Vechĭ și (îm)punsură și (îm)puntură.

împunsu sf [At: VARLAAM, C. 136/2 / V: (înv) ~ntu~ / Pl: ~ri / E: împuns + -ură] (Înv) 1-6 împungere (1-6). 7 (Fig) Contrazicere. 8 (Fig) Ofensare. 9-11 Împungere (9-11).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

împunsătúră s. f., g.-d. art. împunsătúrii; pl. împunsătúri

împunsătúră s. f., g.-d. art. împunsătúrii; pl. împunsătúri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎMPUNSĂTÚRĂ s. v. înțepătură.

ÎMPUNSĂTÚRĂ s. v. ironie, persiflare, zeflemea.

ÎMPUNSĂTU s. înțepătură, (înv.) puntură.

împunsătu s. v. IRONIE. PERSIFLARE. ZEFLEMEA.

Intrare: împunsătură
împunsătură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • împunsătu
  • ‑mpunsătu
  • împunsătura
  • ‑mpunsătura
plural
  • împunsături
  • ‑mpunsături
  • împunsăturile
  • ‑mpunsăturile
genitiv-dativ singular
  • împunsături
  • ‑mpunsături
  • împunsăturii
  • ‑mpunsăturii
plural
  • împunsături
  • ‑mpunsături
  • împunsăturilor
  • ‑mpunsăturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

împunsătură

  • 1. Împungere cu acul, la cusături.
    surse: DEX '09 DLRLC un exemplu
    exemple
    • figurat Cusătură Fără împunsătură (Scrisoarea). GOROVEI, C. 341.
      surse: DLRLC
  • 2. figurat Vorbă de spirit usturătoare, glumă înțepătoare; înțepătură (2.) cu vorba, aluzie răutăcioasă.
    exemple
    • Au început să se-ntețească femeile la vorbă, și din vorbă la împunsături, și de-acolea ceartă la toartă. CARAGIALE, P. 108.
      surse: DLRLC
    • A mai avut cu amicul său oarecare mici împunsături. CARAGIALE, O. III 265.
      surse: DLRLC
    • Satirele lui sînt înarmate cu împunsături. GHICA, S. 672.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Împuns (participiul lui împunge) + sufix -ătură.
    surse: DEX '09 DEX '98