15 definiții pentru împovăra


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

împovăra [At: (a. 1827) URICARIUL, VII, 101 / V: (înv) ~vora, povăra / Pzi: ~rez / E: în- + povară] 1 vrt A încărca pe cineva sau ceva cu o povară. 2 vr A lua asupra sa o povară. 3 vt A copleși. 4 vt A însărcina cu o misiune grea. 5-6 vtr (D. femei) (A face să rămână sau) a rămâne însărcinată.

ÎMPOVĂRÁ, împovărez, vb. I. Tranz. și refl. A pune o povară pe cineva sau a lua asupra sa o povară, a (se) încărca din greu; a (se) îngreuna. – În + povară.

ÎMPOVĂRÁ, împovărez, vb. I. Tranz. și refl. A pune o povară pe cineva sau a lua asupra sa o povară, a (se) încărca din greu; a (se) îngreuna. – În + povară.

ÎMPOVĂRÁ, împovărez, vb. I. Tranz. A încărca cu o povară, a apăsa peste măsură; a copleși; a îngreuia. (Fig.) De mici copii ne ferecați, Cu munci de iad ne-mpovărați Și rîdeți voi cei nendurați De plîngerile noastre. NECULUȚĂ, Ț. D. 48. Nu te teme, că... vei scoate-o la căpătîi bun și slujba cu care te-a împovărat împăratul. ISPIRESCU, L. 27.

A ÎMPOVĂRÁ ~éz tranz. și fig. A face să se împovăreze. ~ cu griji. /în + povară

A SE ÎMPOVĂRÁ mă ~éz intranz. și fig. A purta multe poveri; a încărca. /în + povară

împovărà v. a încărca cu poveri, a copleși.

împovăréz v. tr. (d. povară). Încarc mult, pun marĭ greutățĭ deasupra: a împovăra caru cu făĭnă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

împovărá (a ~) vb., ind. prez. 3 împovăreáză

împovărá vb., ind. prez. 1 sg. împovăréz, 3 sg. și pl. împovăreáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎMPOVĂRÁ vb. 1. a încărca, a îngreuia, a îngreuna, (înv.) a însărcina. (A ~ spinarea unui măgar.) 2. v. copleși. 3. v. oprima.

ÎMPOVĂRÁ vb. v. însărcina.

ÎMPOVĂRA vb. 1. a îngreuna, (înv.) a însărcina. (A ~ spinarea unui măgar.) 2. a(-l) copleși, a(-l) covîrși, a(-l) cuprinde, a(-l) năpădi, a(-l) răzbi, (pop.) a(-l) prididi, (înv.) a(-l) supune, (fig.) a(-l) apăsa, a(-l) doborî, a(-l) răpune. (L-au ~ grijile, necazurile.) 3. a asupri, a exploata, a împila, a năpăstui, a oprima, a oropsi, a persecuta, a prigoni, a tiraniza, a urgisi, (înv. și reg.) a bîntui, (înv.) a obidi, a obijdui, a sili, a supăra, a tiranisi, a tirăni, (fig.) a apăsa, a despuia, a stoarce, a suge, (reg. fig.) a stoci, (înv. fig.) a călca. (A ~ masele.)

A împovăra ≠ a despovăra, a ușura

Intrare: împovăra
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • împovăra
  • ‑mpovăra
  • împovărare
  • ‑mpovărare
  • împovărat
  • ‑mpovărat
  • împovăratu‑
  • ‑mpovăratu‑
  • împovărând
  • ‑mpovărând
  • împovărându‑
  • ‑mpovărându‑
singular plural
  • împovărea
  • ‑mpovărea
  • împovărați
  • ‑mpovărați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • împovărez
  • ‑mpovărez
(să)
  • împovărez
  • ‑mpovărez
  • împovăram
  • ‑mpovăram
  • împovărai
  • ‑mpovărai
  • împovărasem
  • ‑mpovărasem
a II-a (tu)
  • împovărezi
  • ‑mpovărezi
(să)
  • împovărezi
  • ‑mpovărezi
  • împovărai
  • ‑mpovărai
  • împovărași
  • ‑mpovărași
  • împovăraseși
  • ‑mpovăraseși
a III-a (el, ea)
  • împovărea
  • ‑mpovărea
(să)
  • împovăreze
  • ‑mpovăreze
  • împovăra
  • ‑mpovăra
  • împovără
  • ‑mpovără
  • împovărase
  • ‑mpovărase
plural I (noi)
  • împovărăm
  • ‑mpovărăm
(să)
  • împovărăm
  • ‑mpovărăm
  • împovăram
  • ‑mpovăram
  • împovărarăm
  • ‑mpovărarăm
  • împovăraserăm
  • ‑mpovăraserăm
  • împovărasem
  • ‑mpovărasem
a II-a (voi)
  • împovărați
  • ‑mpovărați
(să)
  • împovărați
  • ‑mpovărați
  • împovărați
  • ‑mpovărați
  • împovărarăți
  • ‑mpovărarăți
  • împovăraserăți
  • ‑mpovăraserăți
  • împovăraseți
  • ‑mpovăraseți
a III-a (ei, ele)
  • împovărea
  • ‑mpovărea
(să)
  • împovăreze
  • ‑mpovăreze
  • împovărau
  • ‑mpovărau
  • împovăra
  • ‑mpovăra
  • împovăraseră
  • ‑mpovăraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

împovăra împovărare împovărat

  • 1. A pune o povară pe cineva sau a lua asupra sa o povară, a (se) încărca din greu; a (se) îngreuna.
    exemple
    • figurat De mici copii ne ferecați, Cu munci de iad ne-mpovărați Și rîdeți voi cei nendurați De plîngerile noastre. NECULUȚĂ, Ț. D. 48.
      surse: DLRLC
    • figurat Nu te teme, că... vei scoate-o la căpătîi bun și slujba cu care te-a împovărat împăratul. ISPIRESCU, L. 27.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + povară
    surse: DEX '98 DEX '09