21 de definiții pentru împotrivire


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

împotrivire sf [At: NECULCE, ap. LET. II 315 / V: (îvp) ~protiv~ / Pl: ~ri / E: împotrivi] 1 Opoziție. 2 Piedică. 3 Contrazicere. 4 (Îlv) A face (a sta în, a fi cu) ~ A se opune. 5 (Rar) Întrecere cu cineva. 6 (Rar) Obținere a unei potriviri.

ÎMPOTRIVÍRE, împotriviri, s. f. Acțiunea de a se împotrivi și rezultatul ei; opoziție, rezistență, opunere, împotriveală. – V. împotrivi.

ÎMPOTRIVÍRE, împotriviri, s. f. Acțiunea de a se împotrivi și rezultatul ei; opoziție, rezistență, opunere, împotriveală. – V. împotrivi.

ÎMPOTRIVÍRE, împotriviri, s. f. Acțiunea de a se împotrivi și rezultatul ei; opoziție, rezistență. De ce s-a lăsat adusă aici fără împotrivire? DUMITRIU, N. 134. La început lelea Ileana întîmpinase... oarecare împotrivire. SADOVEANU, N. F. 139. Ai voit să mă cerci de-oi putea învinge toate împotrivirile, ca să ajung pînă la tine? ALECSANDRI, T. 205. ◊ Fig. Vedeau plugurile săltînd ușor, smuncindu-se la împotrivirea gliei uscate. CAMILAR, TEM. 330.

împotrivire f. opozițiune, rezistență.

împotrivíre f. Opozițiune, rezistență.

împotrivi [At: CANTEMIR, HR. 344 / V: ~protivi / Pzi: ~vesc / E: împotrivă] 1 vr A se opune. 2 vr (Fig) A se contrazice. 3 vt (Rar) A pune față în față. 4 vr (Rar) A se lua la întrecere cu cineva. 5 vt (Rar) A face să se potrivească.

ÎMPOTRIVÍ, împotrivesc, vb. IV. Refl. A nu fi de acord, a sta, a fi, a se pune împotrivă; a se opune. – Din împotrivă.

ÎMPOTRIVÍ, împotrivesc, vb. IV. Refl. A nu fi de acord, a sta, a fi, a se pune împotrivă; a se opune. – Din împotrivă.

ÎMPOTRIVÍ, împotrivesc, vb. IV. Refl. (Construit de obicei cu dativul) A se pune împotrivă, a se opune, a fi contra. Nu i se putea împotrivi nici o putere pe lume. DUMITRIU, N. 31. Cine poartă arme să se împotrivească... Cei slabi, bătrînii, femeile, copiii să se ridice la munte. SADOVEANU, O. I 529. Tată-tău s-a împotrivi și n-a vrea să te lase. CREANGĂ, P. 191. Știi tu că nu mă împotrivesc ție niciodată. EMINESCU, N. 18.

A SE ÎMPOTRIVÍ mă ~ésc intranz. 1) A opune rezistență. ~ dușmanului. 2) A fi împotrivă; a nu cădea de acord, ripostând; a se opune. Se ~ește oricărui abuz. /Din împotrivă

împotrivì v. a se pune împotrivă.

împotrivésc v. tr. (d. potrivă). Opun. V. refl. Mă opun, rezist. – Vechĭ mă protivesc: Dumnezeŭ trufașilor protivește-se (Ps. S. 173, 5).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

împotrivíre (-po-tri-) s. f., g.-d. art. împotrivírii; pl. împotrivíri

împotrivíre s. f. (sil. -tri-), g.-d. art. împotrivírii; pl. împotrivíri

!împotriví (a se ~) (-po-tri-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împotrivéște, imperf. 3 sg. se împotriveá; conj. prez. 3 se împotriveáscă

împotriví vb. (sil. -tri-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împotrivésc, imperf. 3 sg. împotriveá; conj. prez. 3 sg. și pl. împotriveáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎMPOTRIVÍRE s. opoziție, opunere, rezistență, (înv.) împoncișare, împotriveală, potrivire, potrivnicie, pricinuire. (A întâmpinat o dârză ~.)

ÎMPOTRIVIRE s. opoziție, opunere, rezistență, (înv.) împoncișare, împotriveală, potrivire, potrivnicie, priclnuire. (A întîmpinat o dîrză ~.)

Împotrivire ≠ neîmpotrivire

ÎMPOTRIVÍ vb. 1. a se opune, (pop.) a se încontra, (înv. și reg.) a se potrivi, (înv.) a se împoncișa, a se încurmezișa, a se semeți. (S-a ~ acestor măsuri abuzive.) 2. v. rezista.

ÎMPOTRIVI vb. 1. a se opune, (pop.) a se încontra, (înv. și reg.) a se potrivi, (înv.) a se împoncișa, a se încurmezișa, a se semeți. (S-a ~ acestor măsuri abuzive.) 2. a rezista, (înv.) a (se) nevoi. (S-a ~ pînă la ultimul om.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ÎMPOTRIVIRE. Subst. Împotrivire, împotriveală (rar), împoncișare (înv.), opunere, potrivnicie, opoziție, rezistență, frondă (fig.), încontrare (pop.); împiedicare (fig.), stăvilire (fig.), zădărnicire. Neascultare, nesupunere, recalcitranță, refractarism (rar); neconformism, nonconformism. Dezaprobare, reprobare, reprobațiune (rar), oprobriu (livr.). Obiecție; replică, ripostă, reacție. Protest, protestație (înv.). Contraatac, contraofensivă. Împotrivitor (înv.), oponent, opozant. Neascultător; neconformist, nonconformist. Protestatar. Adversar, rival, potrivnic. Adj. Împotrivit (rar), împotrivitor (înv.), opus, opozit (înv.), opoziționist, contrar, potrivnic. Neascultător, nesupus, refractar (fig.), recalcitrant; neconformist, nonconformist. Dezaprobator, reprobator. Protestatar. Vb. A se împotrivi, a sta (a fi, a se pune) împotrivă, a se pune (pop.), a se pune de price, a se pune înaintea cuiva, a se pune cruce, a se pune în cruciș (și-n curmeziș), a se pune în lungiș și în cruciș, a se pune cu capul, a sta de-a poncișul, a se împoncișa (înv.), a se opune, a rezista, a opune rezistență, a ține piept, a se ține tare, a nu se lăsa, a nu ceda, a se încontra (pop.); a împiedica (fig.), a se pune în calea cuiva sau a ceva, a stăvili (fig.), a pune stavilă, a zădărnici. A nu asculta, a nu da ascultare, a nu se supune. A dezaproba, a reproba, a respinge. A obiecta, a face (a ridica) obiecții, a replica, a riposta, a reacționa. A protesta, a pune cuvînt de împotrivire. Adv. Contra, contrar, împotrivă. V. dezacord, indisciplină, negare, obstacol, opoziție, răzvrătire.

Intrare: împotrivire
împotrivire substantiv feminin
  • silabație: îm-po-tri-vi-re
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • împotrivire
  • ‑mpotrivire
  • împotrivirea
  • ‑mpotrivirea
plural
  • împotriviri
  • ‑mpotriviri
  • împotrivirile
  • ‑mpotrivirile
genitiv-dativ singular
  • împotriviri
  • ‑mpotriviri
  • împotrivirii
  • ‑mpotrivirii
plural
  • împotriviri
  • ‑mpotriviri
  • împotrivirilor
  • ‑mpotrivirilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

împotrivire

  • 1. Acțiunea de a se împotrivi și rezultatul ei.
    exemple
    • De ce s-a lăsat adusă aici fără împotrivire? DUMITRIU, N. 134.
      surse: DLRLC
    • La început lelea Ileana întîmpinase... oarecare împotrivire. SADOVEANU, N. F. 139.
      surse: DLRLC
    • Ai voit să mă cerci de-oi putea învinge toate împotrivirile, ca să ajung pînă la tine? ALECSANDRI, T. 205.
      surse: DLRLC
    • figurat Vedeau plugurile săltînd ușor, smuncindu-se la împotrivirea gliei uscate. CAMILAR, TEM. 330.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi împotrivi
    surse: DEX '98 DEX '09

împotrivi împotrivire

  • 1. A nu fi de acord, a sta, a fi, a se pune împotrivă; a se opune.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: opune 4 exemple
    exemple
    • Nu i se putea împotrivi nici o putere pe lume. DUMITRIU, N. 31.
      surse: DLRLC
    • Cine poartă arme să se împotrivească... Cei slabi, bătrînii, femeile, copiii să se ridice la munte. SADOVEANU, O. I 529.
      surse: DLRLC
    • Tată-tău s-a împotrivi și n-a vrea să te lase. CREANGĂ, P. 191.
      surse: DLRLC
    • Știi tu că nu mă împotrivesc ție niciodată. EMINESCU, N. 18.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • împotrivă
    surse: DEX '09 DEX '98