17 definiții pentru îmbrăcăminte (haine) îmbrăcământ


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

îmbrăcăminte sf [At: (a. 1581) CORESI, ap. GCR I, 29/36 / S și: (înv) înb~ / V: (înv) ~mânt sn / Pl: (rar) ~nți (2-5) / E: îmbrăca + -ăminte] 1 (Csc) Totalitate a obiectelor care îmbracă (1) corpul omenesc Si: haine, straie, veșminte, (îvp) îmbrăcare (1), (înv) îmbrăcăciune. 2 (Rar) Materie, precum hârtie; plastic etc. cu care se învelesc copertele unui caiet, ale unei cărți etc. 3 (Ccr) Strat de material cu care se acoperă o piesă sau o construcție pentru a o izola sau a o proteja. 4 (Reg) Placentă. 5 (Reg) Ramă de lemn a ferestrei Si: (reg) îmbrăcătură (2).

ÎMBRĂCĂMÍNTE, (3) îmbrăcăminți, s. f. 1. Totalitatea obiectelor care îmbracă corpul omenesc (exceptând încălțămintea); veșminte, haine, straie. 2. Hârtie, material plastic etc. cu care sunt învelite copertele unui caiet, ale unei cărți etc. 3. Strat de material cu care se acoperă o piesă sau o construcție pentru a o izola, pentru a o proteja etc. [Gen.: îmbrăcămintei, îmbrăcăminții] – Îmbrăca + suf. -aminte.

ÎMBRĂCĂMÍNTE s. f. 1. Totalitatea obiectelor care îmbracă corpul omenesc (exceptând încălțămintea); veșminte, haine, straie. 2. Hârtie, material plastic etc. cu care sunt învelite copertele unui caiet, ale unei cărți etc. 3. Strat de material cu care se acoperă o piesă sau o construcție pentru a o izola, pentru a o proteja etc. [Gen.: îmbrăcămintei] – Îmbrăca + suf. -ăminte.

ÎMBRĂCĂMÍNTE s. f. 1. (Cu înțeles colectiv) Totalitatea obiectelor care îmbracă corpul, exceptînd încălțămintea; veșminte, haine, straie. Lasă jos găleata și-și cercetează îmbrăcămintea. DAVIDOGLU, M. 13. C-un fel de frică, uneori, își privesc îmbrăcămintea lor săracă. VLAHUȚĂ, O. A. 135. Ce îmbrăcăminte ciudată! EMINESCU, N. 48. 2. Hîrtia cu care sînt învelite scoarțele unei cărți, ale unui caiet etc. pentru a le feri de murdărie. 3. Strat de material cu care se acoperă o piesă sau o construcție pentru a o izola, pentru a o proteja etc.

ÎMBRĂCĂMÍNTE ~ți f. 1) (nume generic) Totalitate de piese vestimentare care acoperă corpul omului; veșminte; vestimentație. ~ de vară. ~ de protecție. 2) Strat de materiale aplicate pe suprafața unui obiect pentru a-l proteja. ~ rutieră. [G.-D. îmbrăcămintei] / a îmbrăca + suf. ~ăminte

îmbrăcăminte f. tot ceea ce servă a îmbrăca.

îmbrăcământ sn vz îmbrăcăminte

îmbrăcămî́nt n., pl. inte. Vechĭ. Tot ceĭa ce servește la îmbrăcat (haĭne). Învăliș (de ex., la mobilă în casă). – Azĭ se zice -minte, f. (întocmaĭ ca încălțăminte și se declină tot așa).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

îmbrăcămínte s. f., g.-d. art. îmbrăcămíntei / îmbrăcămínții; (straturi de material) pl. îmbrăcămínți

îmbrăcămínte s. f., g.-d. art. îmbrăcămíntei; pl. îmbrăcămínți

îmbrăcăminte, gen. îmbrăcămintei


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎMBRĂCĂMÍNTE s. 1. v. haină. 2. v. port. 3. v. vestimentație. 4. v. ținută. 5. v. garderobă. 6. înveliș, învelitoare. (~ la o carte, la un caiet.)

ÎMBRĂCĂMÍNTE s. v. placentă.

ÎMBRĂCĂMINTE s. 1. haină, strai, veșmînt, (pop. și fam.) buleandră, țoală, (reg.) rufă, (Transilv. și Maram.) halub, (depr.) hanță. (la-ți o ~ pe tine.) 2. port, (pop.) purtat. (Care este ~ lor tradițională?) 3. vestimentație. (O ~ sumară.) 4. ținută. (~ de sărbătoare.) 5. garderobă. (~ lui se compunea din...) 6. înveliș, învelitoare. (~ la o carte, la un caiet.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ÎMBRĂCĂMINTE. Subst. Îmbrăcăminte, îmbrăcare (rar), haine, veșminte, albituri, rufărie, straie (pop.), țoale (pop.), șube (reg.); hăinărie. Haină nouă; haină veche, vechitură, flenderiță (reg.), fleandură, buleandră (pop. și fam.), zdreanță, gioarsă (fam.), țoală (depr.). Ținută, port, costum; haine orășenești, haine nemțești (înv.), straie nemțești (înv.); port popular, costum popular, port național, costum național; ținută de casă, îmbrăcăminte de casă, haine de casă; mică ținută, îmbrăcăminte (costum, uniformă) de serviciu (de lucru), haine de tăvăleală, haine de strapat; mare ținută, ținută de ceremonie, ținută de gală, îmbrăcăminte (costum, uniformă) de sărbătoare (de paradă), găteală. Îmbrăcăminte de protecție. Uniformă, uniformă școlară, uniformă militară. Veșminte bisericești, odăjdii. Haine de vară; haine de iarnă. Haine de comandă; haine (de) gata, confecții. Îmbrăcăminte bărbătească, costum, (un) rînd de haine; îmbrăcăminte femeiască (de damă), costum, taior. Lenjerie de corp, rufărie de corp. Haină, hăinuță (dim.), hăinișoară (rar), sacou, veston, surtuc, surtucel (dim.), surtucaș; hanorac, jachetă, jachețică (dim.), jachetuță (rar); polcă (reg.), polcuță (dim., reg.), tunică, chiton (ant.), ulancă; șubeică (reg.); redingotă, gheroc (rar); bonjur (înv.); spențer (înv. și reg.); fermenea, fermenuță (dim., rar); șubă, șubuliță (dim.), șubuță; mintean; dolman; cațaveică, scurteică, scurteicuță (dim.), mindir (reg.), zoavă (reg.), burnuz (reg.); scurtă; camizol (înv.); bundă, bundiță (dim.), burcă (reg.), burcușoară (dim., reg.); talar (înv.); biniș (înv.). Palton, paltonaș (dim.), roc (reg.); pardesiu, pardesiaș (dim.), trenci, trencicot, ulster (rar), macferlan, denfiu, raglan, loden, mantou. Mintie (reg.), minteuță (dim., reg.); cabaniță (înv.), ipingea (înv.), tătarcă; șabană (înv.); caftan (înv.), căftănel (dim.), capot (înv.); suman, sumăieș (dim., reg.), sumănel, sumănuț (reg.), sărdac (reg.), genuncher (reg.), țundră (reg.), țundriță (dim., reg.), sarică, zeghe, ghebă, zăbun, zăbunaș (dim.), zăbunel. Cojocel, bundă (reg.), ilic, ilicel (dim.), pieptar, pieptăraș (dim.), pieptărel, pieptăruț (reg.), tivilichie. Manta, măntăluță (dim.), abolla (ant.), burnuz, lacernă, palium, poncho, reno (ant.), sagum. Pelerină, pelerinuță (dim.), mantelă (înv.), manteluță (dim., înv.), capă, mantilă (înv.), feregea, mantie, mantă (înv.), dalmatică, paludamentum, sirmă, rantie, peplu, robă, tunică, hlamidă, togă, reverendă, anteriu; rasă, sacos. Halat de casă, haină (rar), capot, capoțel (dim.), chimono. Vestă, hocheton, jiletcă, jiletcel (dim.), laibăr, lăibăraș (dim.), lăibăruț, prusluc (reg.), mintean; bolero. Pulover, jerseu, sveter, flanelă, flaneluță (dim.), gemper. Pantaloni, șort, blugi, nădragi (pop. și fam.), poturi (înv. și pop.), poturei (dim., înv. și pop.); ițari, ițărași (dim., rar), cioareci, berneveci (reg.); ceacșiri (înv.); șalvari. Rochie, rochiță (dim.), rochioară (rar); vigan (reg.). Fustă, fustișoară (dim.), fustiță, fustanelă, jupă, jupon, poale (pop.), foi, sucnă (pop.), sucniță (dim., pop.); fotă, fotiță (dim.), opreg, catrință, zadie, androc (reg.), prigitoare (reg.), vîlnic, zâvelcă, zăvelcuță (dim.); șorț, șorțuleț (dim.), pestelcă (pop.), pestelcuță (dim., pop.); crinolină, malacof. Cămașă, cămășuță (dim.), cămășuică, cămeșoi (augm.), bluză, bluzuliță (dim.), ie, iișoară (dim.), spăcel (reg.), șemizetă (rar), cazacă. Tricou, tricot, maiou. Combinezon, furou. Sutien; corset; burtieră; portjartier. Chiloți, chiloței (dim.); slip, bikini, costum de baie. Izmene, indispensabili. Cămașă de noapte; pijama. Ciorapi, șosete; obiele. Fular, eșarfă, șal, gear (înv.), tarabulus (înv.). Cravată, lavalieră, papion; jabou. Mănușă, mitenă. Manșon. V. acoperămînt de cap, cingătoare, îmbrăcare, împodobire, încălțăminte, lux, meșteșug, modă, podoabă, țesătură.

îmbrăcământ, îmbrăcămínte, s.n. (înv.) îmbrăcăminte, veșmânt, haină.

Intrare: îmbrăcăminte (haine)
îmbrăcăminte1 (haine; sg.) substantiv feminin (numai) singular
substantiv feminin (F103)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îmbrăcăminte
  • ‑mbrăcăminte
  • îmbrăcămintea
  • ‑mbrăcămintea
plural
genitiv-dativ singular
  • îmbrăcăminte
  • ‑mbrăcăminte
  • îmbrăcămintei
  • ‑mbrăcămintei
plural
vocativ singular
plural
îmbrăcământ substantiv neutru
substantiv neutru (N10)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îmbrăcământ
  • ‑mbrăcământ
  • îmbrăcământul
  • îmbrăcământu‑
  • ‑mbrăcământul
  • ‑mbrăcământu‑
plural
  • îmbrăcăminte
  • ‑mbrăcăminte
  • îmbrăcămintele
  • ‑mbrăcămintele
genitiv-dativ singular
  • îmbrăcământ
  • ‑mbrăcământ
  • îmbrăcământului
  • ‑mbrăcământului
plural
  • îmbrăcăminte
  • ‑mbrăcăminte
  • îmbrăcămintelor
  • ‑mbrăcămintelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

îmbrăcăminte (haine) îmbrăcământ

  • 1. Totalitatea obiectelor care îmbracă corpul omenesc (exceptând încălțămintea); veșminte, haine, straie.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: haină strai (haină) veșmânt 3 exemple
    exemple
    • Lasă jos găleata și-și cercetează îmbrăcămintea. DAVIDOGLU, M. 13.
      surse: DLRLC
    • C-un fel de frică, uneori, își privesc îmbrăcămintea lor săracă. VLAHUȚĂ, O. A. 135.
      surse: DLRLC
    • Ce îmbrăcăminte ciudată! EMINESCU, N. 48.
      surse: DLRLC
  • 2. Hârtie, material plastic etc. cu care sunt învelite copertele unui caiet, ale unei cărți etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie:

  • Îmbrăca + sufix -ăminte.
    surse: DEX '09 DEX '98