12 definiții pentru îmbogăți


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

îmbogăți vtr [At: CORESI, ap. GCR I, 27/32 / S și: (înv) înb~ / V: (înv; cscj) a / Pzi: esc / E: în- + bogat] 1-2 (A face să devină sau) a deveni bogat Si: a (se) înavuți (1-2), a (se) înstări (1-2), (îvp) a (se) bogăți. 3-4 A (se) adăuga noi elemente unui bun material sau spiritual Si: a (se) amplifica, a (se) dezvolta, a (se) mări.

ÎMBOGĂȚÍ, îmbogățesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină bogat; a (se) înavuți, a (se) înstări. 2. Tranz. și refl. A (se) adăuga noi elemente unui bun material sau spiritual, a face să devină sau a deveni mai numeros, mai cuprinzător, mai complex; a (se) dezvolta, a (se) mări. – În + bogat.

ÎMBOGĂȚÍ, îmbogățesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină bogat; a (se) înavuți, a (se) înstări. 2. Tranz. și refl. A (se) adăuga noi elemente unui bun material sau spiritual, a face să devină sau a deveni mai numeros, mai cuprinzător, mai complex; a (se) dezvolta, a (se) mări. – În + bogat.

ÎMBOGĂȚÍ, îmbogățesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre persoane) A agonisi bani mulți sau bunuri numeroase, a acumula bogății; a se înavuți. Cît era să cîștigăm de la dumneata? Ce, ne-mbogățeam din două lăzi? DUMITRIU, N. 260. Se îmbogățește văzînd cu ochii. REBREANU, R. I 72. Să nu spun minciuni, dar Ipate se îmbogățise însutit și înmiit. CREANGĂ, P. 153. 2. Tranz. (Cu privire la bunuri din domeniul material sau spiritual; adesea urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A adăuga noi elemente, a lărgi sfera, a face să devină mai cuprinzător, a mări, a dezvolta. [Filimon] a îmbogățit literatura romînă cu două scrieri de un adevărat merit: Slujnicarii și Ciocoii. GHICA, S. A. 80. ◊ Refl. Vocabularul continuă să se îmbogățească, pe măsură ce activitatea și gîndirea oamenilor se dezvoltă, și o dată cu aceasta se îmbogățește și fondul principal. GRAUR, F. L. 93. ♦ (Min.) A elimina o parte din substanțele sterile dintr-un minereu sau din cărbuni, mărind astfel procentul de substanță utilă.

A ÎMBOGĂȚÍ ~ésc tranz. 1) A face să se îmbogățească. 2) (minereuri) A lipsi de substanțe străine. /în + bogat

A SE ÎMBOGĂȚÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre persoane) A deveni bogat; a acumula în cantități mari bunuri materiale sau spirituale. 2) A se completa cu elemente noi. /în + bogat

îmbogățì v. a (se) face bogat.

îmbogățésc v. tr. Fac bogat. V. refl. Ajung bogat. – Vechĭ bogățésc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

îmbogățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbogățésc, imperf. 3 sg. îmbogățeá; conj. prez. 3 îmbogățeáscă

îmbogățí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbogățésc, imperf. 3 sg. îmbogățeá; conj. prez. 3 sg. și pl. îmbogățeáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎMBOGĂȚÍ vb. 1. a se ajunge, a se căpătui, a se chivernisi, a se înavuți, a se înstări, a parveni, a se pricopsi. (S-a ~ prin mijloace necinstite.) 2. a se înavuți, a se închiaburi, (pop.) a se chiaburi. (Un țăran care s-a ~.)

ÎMBOGĂȚI vb. 1. a se ajunge, a se căpătui, a se chivernisi, a se înavuți, a se înstări, a parveni, a se pricopsi. (S-a ~ prin mijloace necinstite.) 2. a se înavuți, a se închiaburi, (pop.) a se chiaburi. (Un țăran care s-a ~.)

A (se) îmbogăți ≠ a (se) ruina, a sărăci

Intrare: îmbogăți
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îmbogăți
  • ‑mbogăți
  • îmbogățire
  • ‑mbogățire
  • îmbogățit
  • ‑mbogățit
  • îmbogățitu‑
  • ‑mbogățitu‑
  • îmbogățind
  • ‑mbogățind
  • îmbogățindu‑
  • ‑mbogățindu‑
singular plural
  • îmbogățește
  • ‑mbogățește
  • îmbogățiți
  • ‑mbogățiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îmbogățesc
  • ‑mbogățesc
(să)
  • îmbogățesc
  • ‑mbogățesc
  • îmbogățeam
  • ‑mbogățeam
  • îmbogății
  • ‑mbogății
  • îmbogățisem
  • ‑mbogățisem
a II-a (tu)
  • îmbogățești
  • ‑mbogățești
(să)
  • îmbogățești
  • ‑mbogățești
  • îmbogățeai
  • ‑mbogățeai
  • îmbogățiși
  • ‑mbogățiși
  • îmbogățiseși
  • ‑mbogățiseși
a III-a (el, ea)
  • îmbogățește
  • ‑mbogățește
(să)
  • îmbogățească
  • ‑mbogățească
  • îmbogățea
  • ‑mbogățea
  • îmbogăți
  • ‑mbogăți
  • îmbogățise
  • ‑mbogățise
plural I (noi)
  • îmbogățim
  • ‑mbogățim
(să)
  • îmbogățim
  • ‑mbogățim
  • îmbogățeam
  • ‑mbogățeam
  • îmbogățirăm
  • ‑mbogățirăm
  • îmbogățiserăm
  • ‑mbogățiserăm
  • îmbogățisem
  • ‑mbogățisem
a II-a (voi)
  • îmbogățiți
  • ‑mbogățiți
(să)
  • îmbogățiți
  • ‑mbogățiți
  • îmbogățeați
  • ‑mbogățeați
  • îmbogățirăți
  • ‑mbogățirăți
  • îmbogățiserăți
  • ‑mbogățiserăți
  • îmbogățiseți
  • ‑mbogățiseți
a III-a (ei, ele)
  • îmbogățesc
  • ‑mbogățesc
(să)
  • îmbogățească
  • ‑mbogățească
  • îmbogățeau
  • ‑mbogățeau
  • îmbogăți
  • ‑mbogăți
  • îmbogățiseră
  • ‑mbogățiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

îmbogăți îmbogățire îmbogățit

  • 1. reflexiv tranzitiv A deveni sau a face să devină bogat; a (se) înavuți, a (se) înstări.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: înavuți înstări antonime: ruina sărăci 3 exemple
    exemple
    • Cît era să cîștigăm de la dumneata? Ce, ne-mbogățeam din două lăzi? DUMITRIU, N. 260.
      surse: DLRLC
    • Se îmbogățește văzînd cu ochii. REBREANU, R. I 72.
      surse: DLRLC
    • Să nu spun minciuni, dar Ipate se îmbogățise însutit și înmiit. CREANGĂ, P. 153.
      surse: DLRLC
  • 2. tranzitiv reflexiv A (se) adăuga noi elemente unui bun material sau spiritual, a face să devină sau a deveni mai numeros, mai cuprinzător, mai complex; a (se) dezvolta, a (se) mări.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: dezvolta mări 2 exemple
    exemple
    • [Filimon] a îmbogățit literatura romînă cu două scrieri de un adevărat merit: Slujnicarii și Ciocoii. GHICA, S. A. 80.
      surse: DLRLC
    • Vocabularul continuă să se îmbogățească, pe măsură ce activitatea și gîndirea oamenilor se dezvoltă, și o dată cu aceasta se îmbogățește și fondul principal. GRAUR, F. L. 93.
      surse: DLRLC
    • 2.1. mineralogie; minerit A elimina o parte din substanțele sterile dintr-un minereu sau din cărbuni, mărind astfel procentul de substanță utilă.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + bogat
    surse: DEX '98 DEX '09