13 definiții pentru ș (literă)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

Ș1, ș, s. m. 1. A douăzeci și treia literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (consoană constrictivă prepalatală surdă). [Pr.: șe, și.Pl. și: (1, n.) ș-uri]

ș1 smi [P: șe] 1 A douăzeci și doua literă a alfabetului limbii române. 2 Sunet notat cu litera ș1 (1) (consoană constrictivă prepalatală surdă).

Ș1 s. m. invar. A douăzeci și treia literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană constrictivă prepalatală surdă (2)). [Pr.: șe]

Ș s. m. invar. A douăzeci și una literă a alfabetului, numită «șe», și sunetul corespunzător; este o consoană constrictivă prepalatală surdă.

Ș s. m. invar. A douăzeci și una[1] literă a alfabetului, numită „șe”, și sunetul corespunzător.

  1. Numerotarea din DLRM este diferită de cea actuală, la vremea respectivă nefiind luate în considerație literele Â, Q, Y (nerepertoriate) și W (menționată dar fără a fi considerată literă „a alfabetului”). — gall

ș m. A doŭă-zecea literă a alfabetuluĭ românesc. Sunetu eĭ e ca a luĭ s pronunțat maĭ în ăuntru guriĭ, ca și j față de z. Sunetu ș e foarte șuĭerător și e întrebuințat cînd vrem să impunem tăcere fără să strigăm, ca în șt. – El e reprezentat în multe felurĭ în diferite alfabete, precum: ch (fr.), sce (it.), sch (germ.), sh (engl.), s (ung.), sz (pol.), š (ceh. cr.). Greciĭ nu-l aŭ și nicĭ nu-l pot pronunța bine. Eĭ aŭ, ca și Ĭtalieniĭ și Spanioliĭ, un s intermediar între s și ș. V. cele spuse la s.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

ș1 (literă[1]) [cit. șe/șî] s. m. / s. n., pl. m. ș / n. ș-uri

  1. Scris ca s dedesubt cu virguliță, care nu trebuie omisă. Unele fonturi conțin această literă scrisă, impropriu, cu sedilă. — Anonim

ș2 (sunet[1]) [cit. șî] s. m. / s. n., pl. m. ș / n. ș-uri

  1. Redat în împrumuturi prin ch, sch, sh. Anonim

ș1 (literă) [cit. șe / șî] s. m. / s. n., pl. ș / ș-uri

ș2 (sunet) [cit. șî] s. m., pl. ș

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Ș s. m. invar. A douzeci și treia literă a alfabetului limbii române; sunet notat prin această literă (consoană fricativă prepalatală surdă).

Intrare: ș (literă)
ș1 (s.m.n.) substantiv neutru
  • pronunție: șe, șî
substantiv neutru (N24--)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ș
  • ș-ul
  • ș-u‑
plural
  • ș-uri
  • ș-urile
genitiv-dativ singular
  • ș
  • ș-ului
plural
  • ș-uri
  • ș-urilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

ș, ș-urisubstantiv neutru

  • 1. substantiv masculin invariabil substantiv neutru A douăzeci și treia literă a alfabetului limbii române. DEX '09 DE
    • diferențiere A douăzeci și una literă a alfabetului. DLRLC
    • comentariu Numerotarea din DLRLC și DLRM este diferită de cea actuală, la vremea respectivă nefiind luate în considerație literele Â, Q, Y (nerepertoriate) și W (menționată dar fără a fi considerată literă „a alfabetului”).
  • 2. substantiv masculin invariabil Sunet notat cu această literă (consoană constrictivă prepalatală surdă). DEX '09 DLRLC DE

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.