învește [At: CORESI, PS. 87 / V: (cscj) ~șca, ~ti / Pzi: ~esc, învăsc, (sst) ~eștiu; Ps: înveștii, învăscui / E: ml investire] (îrg) 1-2 vtr A (se) înveșmânta (1-2). 3 vr A se împodobi. 4-5 vtr A (se) acoperi.

ÎNVEȘTE vb. (Mold., Trans. SV) A (se) îmbrăca. A: Te scoală de te-nveaște și te-ncinge. DOSOFTEI, VS. Cu hainele meale te învești. CD 1698, 27^r; cf. DOSOFTEI, PS; DOSOFTEI, LITURGHIER; CD 1698, 9^v; CI, 101; CD 1770, 10^v. ◊ Fig. Ca-n Selmon cînd cade omătul de albeaște, așea toată țara cu tine s-a înveaște. DOSOFTEI, PS; cf. DOSOFTEI, MOL.; N. COSTIN; CANTEMIR. IST. C: Și în mare frîmseațe înveștite. PS. SEC. XVIII, 53^r. Variante: învești (PS. SEC. XVIII, 53^r). Etimologie: lat. investire.

învéște, înveștésc, V. învăsc.

înveșca v vz învește

învești v vz învește

ÎNVEȘTI vb. v. învește.

învăsc, -văscút, a -véște și (în)veștésc v. tr. (lat. investire, a îmbrăca, d. vestis, veșmînt, haĭnă; it. vestire, pv. sp. pg. vestir, fr. vêtir. – Învăsc, înveștĭ, învește, să învească, întocmaĭ ca cresc). Vechĭ. Azĭ lit. (numaĭ formele’n -uĭ, ut). Îmbrac: un prunc învăscut în scutice. Fig. Poet. Învăscut în raze, înconjurat de raze. Refl. Ignoranța se învăscuse într’înșiĭ (Petrașcu, Fig. lit. contemp. 205), păcatu s’a învăscut în om.

veștésc, V. învăsc.

învește (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învesc, 3 sg. învește, perf. s. 1 sg. învăscui, m.m.c.p. 1 pl. învăscuserăm; conj. prez. 1 sg. să învesc, 3 să învească; ger. învăscând; part. învăscut

învește (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învesc, 2 sg. învești, perf. s. 1 sg. învăscui; conj. prez. 3 să învească; part. învăscut

învește vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învesc, 2 sg. învești, perf. s. 1 sg. învăscui; conj. prez. 3 sg. și pl. învească; part. învăscut

ÎNVEȘTE vb. v. echipa, îmbrăca, înveșmânta.

învește vb. v. ECHIPA. ÎMBRĂCA. ÎNVEȘMÎNTA.

învești (înveștesc, înveștit), vb. – A îmbrăca, a acoperi, a înveli, a înfășura. – Var. învește, part. învăscut. Mr. învescu, megl. anvescu, istr. mnescu. Lat. (in)vestῑre (Candrea-Dens., 898; REW 4531; DAR; cf. Șeineanu, Semasiol., 188), Înv., se păstrează încă în vorbirea pop. din Trans. de Nord (Pop, Dacor., VIII, 68) și Bucov. Conj. oscilează între formele învăsc, învesc, înveștesc. Este dublet al lui investi, vb. (a face o investiție; a bloca, a asedia), din fr. investir.

învești vb. IV (reg., înv.) V. învește.^[1]

învești, vb. tranz., refl. – (reg.; arh.) A (se) îmbrăca, a (se) înveșmânta: „Ce-i mai bun ca oaia bună? / Că te-nvește, te hrănește” (Bârlea, 1924, I: 166). Termenul e atestat și în Codicele de la Ieud (1630): „să ne nevoim de să ne înveaștem”. La cronicari: „Înveștitu-te-ai cu lumină” (Coresi, Ps. 282); „Te scoală de te-nveaște și te-ncinge” (Dosoftei, VS 116/2). „Această formă a ieșit din uz prin sec. XIX, cu excepția ariilor laterale, după cum dovedesc textele populare maramureșene, supraviețuind, în special, participiul învăscut (de la învește)” (v. Limba română, nr. 5 / 1960: 11). – Lat. investire „a (se) îmbrăca, a (se) acoperi, a (se) înveli” < lat. vestis „veșmânt, haină” (Scriban; CDDE, DA, cf. DER; Felecan, 2011; DEX, MDA).

învești, vb. tranz., refl. – (înv.) A (se) îmbrăca, a (se) înveșmânta: „Ce-i mai bun ca oaia bună? / Că te-nvește, te hrănește” (Bârlea 1924 I: 166). Termenul e atestat și în Codicele de la Ieud (1630): „să ne nevoim de să ne înveaștem”. La cronicari: „Înveștitu-te-ai cu lumină” (Coresi, Ps. 282); „Te scoală de te-nveaște și te-ncinge” (Dosoftei, VS 116/2). „Această formă a ieșit din uz prin sec. XIX, cu excepția ariilor laterale, după cum dovedesc textele populare maramureșene, supraviețuind, în special, participiul învăscut (de la învește)” (v. Limba română, nr. 5 / 1960, 11). – Lat. investire „a (se) îmbrăca, a (se) acoperi, a (se) înveli” (Felecan 2011).