opțiuni
  • info
3 intrări
38 de definiții

Explicative DEX

ȚICUI, pers. 3 țicuiește, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre undiță) A face o mișcare bruscă atunci când peștele mușcă din momeală; a zvâcni. – Et. nec.

ȚICUI, pers. 3 țicuiește, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre undiță) A face o mișcare bruscă atunci când peștele mușcă din momeală; a zvâcni. – Et. nec.

țicui sn [At: COMAN, GL. / Pl: ~e, ~uri / E: țic4 + -ui] (Trs) 1 Țiclău1 (1). 2 Muchie de deal. 3 Dâmb înalt.

ȚICUI, pers. 3 țicuiește, vb. IV. Intranz. (Despre undițe) A se mișca atunci cînd peștele mușcă din momeală; a zvîcni. Cînd peștele mușcă din nadă, atunci bucățica de papură care plutește la suprafață se mișcă – se zice că undița țicuiește – și pescarul, observînd, o smuncește repede afară. ANTIPA, P. 299.

A ȚICUI pers.3 ~iește intranz. reg. (despre pluta undiței) A se mișca brusc, când peștele apucă nada. /Orig. nec.

ȚICLĂU, țiclăuri, s. n. (Reg.) Stâncă foarte ascuțită și înaltă; vârf de munte sau de deal; pisc. – Din magh. szikla.

ȚICLĂU, țiclăuri, s. n. (Reg.) Stâncă foarte ascuțită și înaltă; vârf de munte sau de deal; pisc. – Din magh. szikla.

ciclău sn vz țiclău

țăclău2[1] sm vz țiclău2

  1. În definiția principală, varianta de față este tipărită: țaclău — LauraGellner

țăclău1 sm vz clățău block

țichileu sn vz țiclău1

țiclaură[1] sf vz țiclău1

  1. În definiția principală, această variantă este accentuată (posibil greșit): țiclaură — LauraGellner

țiclău2 sm [At: BĂCESCU, PĂS. 167 / V: (reg) țigl~, țacl~ / Pl: ~ăi / E: ns cf țic1, țiclă2, țiclean] (Orn) 1 (Trs) Țiclean (1) (Sitta europaea). 2 (Trs) Pițigoi (Parus maior). 3 (Trs) Vrabie (Passer domesticus). 4 (Reg; îc) ~-mic Sticlete (Carduelis carduelis). 5 (Reg; îc) ~-verde Nume dat unei păsări nedefinite mai îndeaproape. 6 (Reg; îc) -de-munte Nume dat unei păsări nedefinite mai îndeaproape.

țiclău1 [At: (a. 1759) URICARIUL VIII, 7 / V: (reg) țigl~ (Pl: țiglăi), ~cleu, țichileu (Pl: țichileie, țichileuri), țighileu sn, ~laură[1] (Pl: țiclăuri) sf, țuc~, cic~ sn / Pl: ~ri / E: țiclă1 + -ău] 1 sn (Mol; Trs) Vârf de deal, de munte, ascuțit și înalt Si: cucă5 (3), pisc2, titilă, țanc3 (1), țăcălie (6), țicău (1), țiclă1 (1), țiclet, țiclie (4), țicloi3 (2), ticlui (1), țicmă (1), țicmău (1), țicui (1), țifereie, țiflan (1), țiflă1 (1), țifleică (1), țifleu1 (1), țiflic (1), țigmandău (1), țiu3 (1), țucudan, țuculeu (2), țugui1 (1), țuhan2, țuhă (1), țuhău (1), țuțudan1 (1), țuțui1 (1), țuțulă (1), țuțur2 (1). 2 sn (Mol; Trs) Creastă ascuțită a unui munte, a unui deal. 3 sn (Mol; Trs) Vârf ușor rotunjit de deal sau de munte Si: țanc3 (2), țic4 (2). 4 sn (Mol; Trs) Deal mai înalt decât cele din împrejurimi. 5 sn (Mol; Trs) Stâncă ascuțită și înaltă Si: țicmă (4), țiflan (3), țigmandău (3), țiu3 (2), țugui1 (9). 6 sf (Reg; îe; îf țâclaură) A se duce la țâclaură A se duce undeva foarte departe. 7 sn (Reg; fam; îae) A se duce la dracu-n praznic. 8 smp (Glg; îf țiglăi) Alunecări de teren de mari dimensiuni, în formă de movile. 9 smp (Glg; îaf) Martor de eroziune diferențiată cu aspect de turn de cetate.

  1. Referința încrucișată recomandă această variantă accentuată: țiclaură — LauraGellner

țicleu sn vz țiclău1

țighileu sn vz țiclău1

țiglău1 sm vz țiclău1

țiglău2 sn vz țiclău2

țuclău sn vz țiclău1

❍ȚICLĂU, ȚÎCLĂU (pl. -ăuri) sn. Mold. Trans., ȚICLĂ, ȚÎCLĂ (pl. -le) sf. Maram. 🌍 Pisc, vîrf de munte, stîncă foarte ascuțită și înaltă (ȘEZ.) [comp. ȚIGLĂ, ȚIGLĂU].

❍ȚÎFLĂ sf. Mold. Bucov. (ȘEZ.) 🌐 = ȚICLĂU [țiclă].

ȚUGUIU (pl. -uiuri) sn. 1 🌐 Pisc de munte de formă conică: ne-arată la stînga ’n fund, printre cheliile munților, un ~ mai depărtat, aurit de razele soarelui (VLAH.) 2 Ori-ce obiect mai ridicat, de fromă conică; con: fă stogul cu ~... să nu-l strice ploaia (RV.-CRG.) [comp. ȚUGLUIU, ȚUCLUIU, ȚUCLĂU, ȚICLĂU].

ȚICLĂU, țiclăuri, s. n. Stîncă ascuțită și înaltă; vîrf de munte sau de deal; pisc. Spuneau bătrînii că în țiclăul de lîngă comuna Tătăruși, demult a fost un balaur. ȘEZ. III 111.

ȚICLĂU ~ri n. reg. Stâncă ascuțită pe vârful unui munte sau deal. /<ung. szikla

țiclău n. pisc de munte. [Cf. țucluiu].

țiclăŭ n., pl. ăĭe (ung. szikla, stîncă, care e înrudit cu sas. zickle. Cp. și cu Ceahlăŭ, un pisc în Mold., cu Țicăŭ, o mahala pe o rîpă a Ĭașilor, cu țigăŭ, și cu cĭocălăŭ). Nord (Dac. 3, 747). Pisc de munte. Momic, holm mic. – În Trans. țiglăŭ (BSG. 1928, 130 și 136). Și țigmăŭ (Nț.).

țiglăŭ, V. țiclăŭ.

țigmăŭ, V. țiclăŭ.

Ortografice DOOM

țicui (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. țicuiește, 3 pl. țicuiesc, imperf. 3 sg. țicuia; conj. prez. 3 să țicuiască

țicui (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. țicuiește, imperf. 3 sg. țicuia; conj. prez. 3 să țicuiască

țicui vb., ind. prez. 3 sg. țicuiește, imperf. 3 sg. țicuia; conj. prez. 3 sg. și pl. țicuiască

țiclău (reg.) (desp. ți-clău) s. n., art. țiclăul; pl. țiclăuri

!țiclău (reg.) (ți-clău) s. n., art. țiclăul; pl. țiclăuri

țiclău s. n. (sil. -clău), art. țiclăul; pl. țiclăuri/țiclăie

Sinonime

ȚICUI vb. v. mișca, zvâcni.

țicui vb. v. MIȘCA. ZVÎCNI.

ȚICLĂU s. v. creastă, creștet, culme, pisc, scorțar, vârf.

țiclău s. v. CREASTĂ. CREȘTET. CULME. PISC. SCORȚAR. VÎRF.

Arhaisme și regionalisme

țiclău, țiclaie și țiclăuri, s.n. (reg.) 1. vârf de munte sau de deal înalt; pisc. 2. alunecare de teren.

țiclui, țicluș, țicman, țicmăn, țicui, s.n.; țicmă, s.f. (reg.) vârf ascuțit de deal, de stâncă.

Intrare: țicui
țicui
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: țicui (vb.)
verb (V408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țicui
  • țicuire
  • țicuit
  • țicuitu‑
  • țicuind
  • țicuindu‑
 singular plural
— —
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) — — — — —
a II-a (tu) — — — — —
a III-a (el, ea)
  • țicuiește
 (să)
  • țicuiască
  • țicuia
  • țicui
  • țicuise
plural I (noi) — — — — —
a II-a (voi) — — — — —
a III-a (ei, ele)
  • țicuiesc
 (să)
  • țicuiască
  • țicuiau
  • țicuiră
  • țicuiseră
Intrare: țiclău
  • silabație: ți-clău info
substantiv neutru (N52)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țiclău
  • țiclăul
  • țiclău‑
plural
  • țiclăuri
  • țiclăurile
genitiv-dativ singular
  • țiclău
  • țiclăului
plural
  • țiclăuri
  • țiclăurilor
vocativ singular —
plural —
țicui2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N65)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țicui
  • țicuiul
  • țicuiu‑
plural
  • țicuie
  • țicuiele
genitiv-dativ singular
  • țicui
  • țicuiului
plural
  • țicuie
  • țicuielor
vocativ singular —
plural —
țuclău
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
țighileu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
țiclaură
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
țichileu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
țăclău
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
ciclău
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

țicuiverb

  • 1. regional (Despre undiță) A face o mișcare bruscă atunci când peștele mușcă din momeală. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: mișca zvâcni
    • format_quote Cînd peștele mușcă din nadă, atunci bucățica de papură care plutește la suprafață se mișcă – se zice că undița țicuiește – și pescarul, observînd, o smuncește repede afară. ANTIPA, P. 299. DLRLC
etimologie:

țiclău, țiclăurisubstantiv neutru

  • 1. regional Stâncă foarte ascuțită și înaltă; vârf de munte sau de deal. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: pisc
    • format_quote Spuneau bătrînii că în țiclăul de lîngă comuna Tătăruși, demult a fost un balaur. ȘEZ. III 111. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.