ȚELINĂ², țelini, s. f. 1. Pământ care nu s-a lucrat niciodată sau care a fost lăsat mulți ani nelucrat; pârloagă. 2. Pășune, fâneață (naturală sau semănată). – Din bg., sb. celina.

țelină¹ sf [At: MOXA, 354/27 / V: (îrg) ce~, (înv) se~, (reg) țal~, țâl~^[1], țelnă / Pl: ~ni / E: slv сєлина, bg целина] 1 (Șîs ~ de grădină) Plantă legumicolă bienală, din familia umbeliferelor, cu frunze mari, penate, cu flori albe și cu rădăcină globuloasă, cărnoasă, albă în interior, folosită în alimentație Si: (reg) țeler, (nob) achi (Apium graveolens). 2 (Bot; reg; îc) ~-sălbatică Mărăraș (Oenanthe aquatica). 3 (Bot; reg; îc) ~-de-izvor Floare-de-leac (Ranunculus repens). 4 (Bot; îvr; îc) Selină-roșie Numele unei plante nedefinite mai îndeaproape.

țelină² sf [At: (a. 1563) DERS / V: (reg) ~lenă, țelnă, țeri~, țal~ / Pl: ~ni, (îrg) ~ne / E: vsl цѣлѣна] 1 Teren care nu a fost lucrat niciodată 2 Teren care a fost lăsat multă vreme nelucrat, neîngrijit Si: (reg) cățea (23), (îrg) ogor, paragină¹, rât², (Ban) țarină¹ (20). 3 (Îlav) În ~ Necultivat. 4 (Îal) Părăginit. 5 (Îe) A sparge (sau a tăia, a strica, a desfunda) ~na A desțeleni. 6 (Reg) Pământ, cât se poate lua o dată cu hârlețul. 7 (Rar) Cantitate de pământ. 8 (Reg) Teren arabil lăsat nelucrat și necultivat timp de unul sau mai mulți ani în scopul refacerii fertilității solului Si: ogor, pârloagă. 9 (Reg) Loc pe care crește iarba pentru fân Si: fâneață. 10 (Reg) Loc de pe care s-a cosit fânul. 11 (Reg) Loc într-o pădure de pe care s-au tăiat copacii Si: curătur (2). 12 (Reg) Pășune. 13 (Reg; prc) Iarbă. 14 (Îrg) Pământ desțelenit de curând, arat și semănat după ce a stat mai multă vreme nelucrat Si: ogor. 15 (Buc) Ogor semănat cu in.

ȚELINĂ², ‡SELINĂ (pl. -ine) sf. 🌿 Plantă foarte aromatică din fam. umbeliferelor, cu rizomul gros, cărnos și fusiform, cu tulpina foarte ramificată; face flori mici, albe, dispuse în mici umbele; se cultivă ca plantă culinară pentru frunzele ei care se mănîncă ca salată, se murează sau se gătesc (Apium graveolens) (🖼 5123) [ngr. ϲἐλινον].

ȚELINĂ¹, ȚĂLINĂ (pl. -ini) sf. 🚜 Pămînt ce nu s’a lucrat încă sau care s’a lăsat mulți ani nearat: țelină și mărăcini va fi tot pămîntul (BIBL.); Ștefan ar fi înjugat pe Poloni la plug și, arînd cu ei o țălină din preajma Cosminului, ar fi semănat ghindă (VLAH.) [bg. cělina, srb. cjelina].

ȚELINĂ², țelini, s. f. 1. Pământ care nu s-a lucrat niciodată sau care a fost lăsat mulți ani nelucrat; pârloagă. 2. Pășune, fâneață (naturală sau semănată). – Din bg., scr. celina.

ȚELINĂ², țeline și țelini, s. f. Plantă erbacee aromatică din familia umbeliferelor, cu rizomul gros și cărnos, cultivată ca plantă culinară și medicinală (Apium graveolens). Prin verdețuri, poporul romîn înțelege toate zarzavaturile, dar mai ales morcovii, pătrunjelul, țelina, ridichea și sfecla. PAMFILE, A. R. 197.

ȚELINĂ¹, țeline și țelini, s. f. Pămînt nearat sau lăsat mulți ani nelucrat; pîrloagă. Boii mei, cînd aud doină, Ară țelină și moină. NEGRUZZI, S. II 26. Munca a desfundat pămînturile, a scos buturugile, a rupt țelinile, cu un cuvînt, a dat valoare și preț pămîntului. I. IONESCU, P. 207. Uite, mergem să arăm, Țelina să despicăm, Că avem să semănăm. TEODORESCU, P. P. 484. ◊ Expr. (Despre pămînt) A rămîne în țelină = a rămîne nelucrat. Opri fierul plugului în pămîntul rămas în țelină, acoperit cu iarbă săracă. DUMITRIU, N. 146. ♦ Pășune, fîneață. Dă de o poiană cu o țelină frumoasă, în a cărei margine se afla un izvor. BOTA, P. 30.

ȚELINĂ¹ ~e f. Plantă erbacee legumicolă, cultivată pentru rădăcina și frunzele ei cu aromă specifică, folosite drept condiment și în scopuri medicinale. [G.-D. țelinei] /<sl. seline, bulg. țelina

ȚELINĂ² ~i f. Suprafață de pământ special necultivat un timp îndelungat; pârloagă. A valorifica ~a. ◊ A răsturna ~a a desțelini. [G.-D. țelinii] /<bulg., țelina, sb. cjelina

țelină f. plantă ale cării frunze se mănâncă ca salată și al cării cotor se gătește ca mâncare (Apium graveolens). [Și selină = gr. mod. SÉLINON].

țelină f. pământ ce n’a fost încă lucrat. [Bulg. ȚELINĂ].

1) țélină f., pl. e și ĭ (ngr. și vgr. sélinon. V. pătrunjel). O plantă umbeliferă foarte aromatică cu rădăcina ca și a pătrunjeluluĭ saŭ maĭ des sferică (ápium gravéolens, cu varietatea ápium rapáceum). Frunzele și rădăcina eĭ se întrebuințează în bucătărie ca salată și condiment.

2) țélină f., pl. ĭ (bg. rus. cĭeliná). Pămînt nelucrat încă. V. pîrloagă.

celer^[1] sn vz țelină

celină sf vz țelină

selină sf vz țelină¹ corectat(ă)

țalină² sf vz țelină²

țalină¹ sf vz țelină¹

țelenă sf vz țelină²

țelnă¹ sf vz țelină¹

țelnă² sf vz țelină²

țerină³ sf vz țelină²

❍ CELER = ȚELINĂ.

❍ȚĂLINĂ = ȚELINĂ.

ȚELER sbst. Băn. Trans. 🌿 = ȚELINĂ [germ. dial. Zäller].

sèlină f. Mold. Tr. V. țelină. [Gr. mod.].

țelină¹ (pământ nelucrat) (reg.) s. f., g.-d. art. țelinii; pl. țelini

țelină² (plantă) s. f., g.-d. art. țelinei; pl. țeline

țelină¹ (plantă) s. f., g.-d. art. țelinei; pl. țeline

țelină² (pământ nelucrat) (reg.) s. f., g.-d. art. țelinii; pl. țelini

țelină (pământ nelucrat, pășune) s. f., g.-d. art. țelinii; pl. țelini

țelină (plantă) s. f., g.-d. art. țelinei; pl. țeline

țelină

țelină, -nii gen. a.

țelină (-ne), s. f. – Plantă rădăcinoasă (Apium graveolens). – Var. înv. selina. Mr. selin. Mgr. σέλινον (Tiktin; cf. Vasmer, Gr., 130), prin intermediul sl. selina; alterarea consonantismului se datorează poate falsei analogii cu următorul cuvînt. Este dubletul lui țeler, din sb. seler < germ. Sellerie, cf. săs. Zäller.

țelină (-ni), s. f. – Pîrloagă, ogor necultivat. – Var. țălină. Sl. celi(z)na (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 432; Conev 41), cf. bg., slov. celina, sb. cjelina. – Der. țelinos, adj. (deșert, sălbatic).

ȚELINĂ s. (BOT.; Apium graveolens) (reg.) seler, (Transilv. și Ban.) țeler, (înv.) achiu.

ȚELINĂ s. v. paragină.

ȚELINĂ s. (BOT.; Apium graveolens) (reg.) seler, (Transilv. și Ban.) țeler, (înv.) achiu.

ȚELINĂ s. paragină, pîrloagă, (pop.) părăgineală, (înv. și reg.) ogor, (reg.) hat, părăginitură. (Pămîntul a ajuns o ~.)

țélină, s.f. v. țălină („pământ nelucrat”).

țelină, s.f. – v. țălină („pământ nelucrat”).