șovâlcăit², ~ă [At: UDRESCU, GL. / V: (reg) ~câit / Pl: ~iți, ~e / E: șovâlcăi] (Reg) 1-4 smf, a (Adesea dep) Șchiop (1-4). 5-6 a, av Șchiopătat (2-3).

șovâlcăit¹ sn [At: UDRESCU, GL. / V: (reg) ~câit / Pl: ~uri / E: șovâlcăi] (Reg) 1 Șchiopătare. 2 Fâlfâire (3).

șovâlcăi vi [At: CREANGĂ, P. 94 / V: (reg) ~câi / Pzi: ~vâlcăi, ~esc / E: șovâlc + -ăi] 1 (Reg; d. ființe) A șchiopăta (1). 2 (Olt; d. obiecte) A se clătina. 3 (Reg; îf șovâlcâi) A se legăna în vânt Si: a fâlfâi (2).

șovâlcâi v vz șovâlcăi

șovâlcâit², ~ă a vz șovâlcăit²

șovâlcâit¹ sn vz șovâlcăit¹

ȘOVÎLCÎI, șovîlcîi, vb. IV. Intranz. A șchiopăta, a șontîcăi. A dat-o pe sama ciocîrlanului, care îndată a și pornit șovîlcîind. CREANGĂ, P. 94.

A ȘOVÂLCĂI șovâlcăiesc intranz. pop. A merge cu dificultate (și făcând mișcări nefirești) din cauza infirmității unui picior; a șontâcăi; a șchiopăta. /șovâlc + suf. ~ăi

șovălcăí v. Mold. a merge din greu, a șchiopăta (CR.).

șovîlcăĭ și -ĭésc, a -í v. tr. (d. șovîlc. V. șolcăĭ, șovăĭesc). Nord. Șontîcăĭ, fac șovîlc-șovîlc în mers.

șovâlcăi (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. șovâlcăi, 3 șovâlcăie, imperf. 1 șovâlcăiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să șovâlcăi, 3 să șovâlcăie

șovâlcăi (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 șovâlcăie, imperf. 3 sg. șovâlcăia; conj. prez. 3 să șovâlcăie

șovâlcăi vb., ind. și conj. prez. 1 sg. șovâlcăi/șovâlcăiesc, imperf. 3 sg. șovâlcăia

ȘOVÂLCĂIT adj. v. șchiop, șchiopătat.

ȘOVÂLCĂIT s. v. șchiopătare.

ȘOVÂLCĂI vb. v. șchiopăta.

șovîlcăi vb. v. ȘCHIOPĂTA.

șovîlcăit adj. v. ȘCHIOP. ȘCHIOPĂTAT.

șovîlcăit s. v. SCHIOPĂTARE.

șovâlcăi, șovâlcăi, vb. IV (reg. și fam.) 1. a șchiopăta, a merge greu. 2. (despre obiecte) a se clătina; a sta să se răstoarne. 3. (în forma: șovâlcâi) a se legăna în vânt; a fâlfâi.