începere sf [At: CORESI, EV. 496/7 / Pl: (rar) ~ri / E: începe] 1 Înființare. 2 (Ccr) Moment în care ia ființă un lucru Si: început¹ (1), origine, (înv) începută (2). 3 Pornire de la... Si: început¹ (2). 4 Debut al unei acțiuni Si: început¹ (3). 5 (Rar) Acțiune care urmează să înceapă Si: început¹ (4). 6 (Înv; îe) A face ~ A porni o activitate. 7 (Îlav) Cu ~ de (sau din) Începând de... (sau din..., de la...). 8 (Înv) Concepere a unui copil Si: (înv) concepțiune. 9 Realizare a ceva pentru prima dată Si: început¹ (5). 10 Pornire la împlinirea unui scop Si: început¹ (6). 11 Luare pentru prima dată dintr-un lucru Si: început¹ (7). 12 (Înv) Concepere a unei idei Si: început¹ (8). 13 Realizare a primei părți (dintr-o lucrare sau) dintr-o acțiune Si: început¹ (9). 14 Consumare a primei porțiuni din ceva Si: început¹ (10). 15 Apariție a unei situații Si: început¹ (11). 16 Primele semne ale manifestării unui fenomen Si: început¹ (12).

ÎNCEPERE s. f. Acțiunea de a (se) începe și rezultatul ei. Începerea anului școlar. ◊ Loc. adv. Cu începere de (la sau din...) = începînd de (la sau din...). Cu începere de la 1 ianuarie orarul bibliotecilor va fi modificat.

încépere f. Acțiunea de a începe. Cu începere de azĭ, începînd de azĭ.

cepe v vz începe

începe [At: COD. VOR. 93/3 / V: (înv) cepe / Pzi: încep / E: ml incipio, -ere] 1 vi (Îoc a isprăvi, a înceta, a termina) A lua ființă. 2 vi A porni de Ia... 3 vi A debuta. 4 vt A porni o activitate. 5 vr (Înv; îe) A se ~ (cu cineva) A se lua la ceartă cu cineva. 6 vt A face ca ceva să se realizeze pentru prima dată. 7-8 vir A porni la realizarea unui scop, a unui act etc. 9 vt A lua pentru prima dată dintr-un lucru. 10 vt (Îe) A ~ o bute A da cep. 11 vt (Îe) A ~ o lumânare A aprinde o lumânare. 12 vt A gusta un aliment, cu intenția de a-l mânca. 13 vt (Înv) A concepe o idee. 14 vt (Înv; d. femei) A rămâne însărcinată. 15 vt A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune. 16 vt A consuma prima porțiune din ceva. 17 vi (D. stări) A se arăta. 18 vi (D. fenomene) A se manifesta.

ÎNCEPĂTOR I. adj. verb. ÎNCEPE. Care începe; de la început ¶ ¶ C. NEÎNCEPĂTOR. II. sm. f. Cel ce, aceea care e încă la cunoștințele de la început ale unei arte, unei științe, etc.: mă mir, tu nu mai ești ~ (VLAH.).

ÎNCEPE (-cep) I. vb. tr. 1 A se ocupa de un lucru pentru întîia oară, a face primul pas într’o lucrare (în opoziție cu a sfîrși, a isprăvi): ~ a scrie; cînd începe să vorbească, nu mai sfîrșește; cel ce începe multe nu isprăvește nimic; începe una și isprăvește alta; începe să bată vîntul ¶ 2 A face un început: ~ o bute, o pîine ¶ 3 A fi la început, în frunte, în cap: cuvîntul care începe o frază. II. vb. intr. 1 A se porni: a început un vînt, o furtună, o ploaie, o împușcătură ¶ 2 A-și avea începutul: primăvara începe la 21 Martie; istoria Românilor începe de la Traian. III. vb. refl. A lua început: de la o vreme, valea s’a sfîrșit și s’a început un deal (CRG.) [lat. incĭpĕre].

ÎNCEPUT I. adj. p. ÎNCEPE ¶ ¶ C. NEÎNCEPUT: apă ~ă 👉 APĂ 3. II. (pl. -turi) sn. 1 Primul pas făcut într’o lucrare; întîiul moment de existență a unui lucru, de înfăptuire a unei lucrări (C. sfîrșit): ~ul unei lucrări; ~ul zilei, lumii, vieții; la ~, a) dintru’ntîiu, în primul moment: la ~ ori-ce lucru este greu; b) la originea lumii: la ~ a făcut Dumnezeu cerul și pămîntul ¶ 2 Ⓕ Temelie: sguduind ale lumii ~uri (EMIN.).

ÎNCEPE, încep, vb. III. 1. Intranz. (Adesea precedă subiectul; despre o stare sau un fenomen) A se arăta, a se ivi, a apărea (cu primele semne). Începu o ploaie... de părea că toarnă cu găleata. ISPIRESCU, L. 28. ♦ (Despre o lucrare, o acțiune) A se porni, a se deschide. Ziceți să cînte muzica... să-nceapă balul. ALECSANDRI, T. I 225. 2. Tranz. (Urmat de verbe la conjunctiv sau la infinitiv) A face primii pași într-o lucrare sau într-o acțiune. Unii începură să-și puie pe foc gardurile. REBREANU, R. I 233. Căpitanul începu să cotrobăiască într-un dulap de cărți. BART, E. 270. Bătrîna începu a plînge, punîndu-și mîinele în părul neorînduit. DUNĂREANU, CH. 204. A-nceput să bîntuie o foamete cumplită. CARAGIALE, O. III 195. ◊ (Complementul indică acțiunea care pornește sau e pe punctul de a porni) Tu să fi-nceput iubitul, Că-i făceam eu isprăvitul. COȘBUC, P. I 52. ◊ Intranz. unipers. Într-o noapte începu să ningă. BART, E. 308. ◊ Refl. (Numai la pers. 3, cînd subiectul nu reprezintă o ființă) Petrecerile se începură. VISSARION, B. 80. Scena se începe prin cuvinte nepăsătoare. GHEREA, ST. CR. I 338. ♦ Absol. (Subînțelegîndu-se conjunctivul sau infinitivul verbului «a vorbi») A se porni să vorbească, a rosti primele cuvinte din ceea ce vrea să spună. Nu caut vorbe pe ales, Nici știu cum aș începe. EMINESCU, O. I 173. Dați-mi toată atențiunea, că încep! ALECSANDRI, T. I 274. Deșertă plosca, își drese glasul și începu. NEGRUZZI, S. I 245. ◊ (Cu un complement care indică ceea ce se spune, se cîntă) Mii de glasuri slabe încep sub bolta largă Un cînt frumos și dulce. EMINESCU, O. I 94. ◊ Expr. A o începe bine = a obține succes de la început, a păși cu dreptul. Ce trebuie să fac ca s-o încep bine? GALAN, B. I 10. 3. Tranz. A lua, a scoate, a tăia prima porțiune din ceva, pentru a o folosi, a o consuma. A început o pîine. ◊ Refl. pas. De la vîrf să-ncepe Stogul. SEVASTOS, la TDRG.

A ÎNCEPE încep 1. tranz. 1) (acțiuni, lucruri etc.) A realiza în partea inițială; a porni. 2) (urmat de un conjunctiv sau de un infinitiv) A fi pe cale (de); a porni; a prinde. ~ a țipa. ~ să fugă. 3) A face să nu mai fie întreg, consumând prima porțiune. ~ o pâine. 2. intranz. (despre acțiuni, stări, fenomene etc.) A se manifesta prin primele semne caracteristice; a porni. Ședința începe. Ninsoarea începe. /<lat. incipere

începe v. 1. a face primul pas într’o lucrare: a începe o clădire; 2. a fi la început: a-și începe ziua; 3. a lua începutul: iarna începe la 22 Decembrie. [Lat. INCIPERE].

3) cep, cepút, a cépe, V. încep.

încép, -cepút, a -cépe v. tr. (lat. incípio, -cípere, d. cápere, a apuca, a lua. V. încap, capăt, re-cuperez, accept, con-cep). Fac prima parte din ceva: încep (a scrie) o carte, încep o casă. Îs la început: încep anu, călătoria. V. intr. Ceremonia a început (subînț. a curge, să curgă, cursu eĭ). V. refl. Lupta s’a început (saŭ a început). – În Serbia a cepe.

începere s. f., g.-d. art. începerii

începere s. f., g.-d. art. începerii

începere s. f., g.-d. art. începerii; pl. începeri

începe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încep, 3 sg. începe; conj. prez. 1 sg. să încep, 3 să înceapă; ger. începând; part. început

începe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încep, 1 pl. începem, imperf. 3 sg. începea; part. început

începe vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încep, imperf. 3 sg. începea; part. început

începe (încep, început), vb. – 1. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune. – 2. A întreprinde, a se apuca de. – 3. (Înv.) A concepe. – Mr. nțep. Lat. incĭpĕre (Pușcariu 812; Candrea-Dens., 843; REW 4353; DAR; Rosetti, I, 168, cf. gris. anceiver). Sensul 3 indică o confuzie între lat. incipĕre cu concipĕre; Tiktin se gîndește că este vorba de un uz artificial, ceea ce nu este cert. – Der. început, s. n. (punct de plecare, moment inițial); începută, s. f. (înv., început; înv., concepție); începătură, s. f. (înv., început, origine); ceptură, s. f. (izvor al unui rîu), cf. Iordan, BL, VI, 33; începenie (var. începătorie, începătoare, cepelniță, cepătoare), s. f. (început); începător, adj. (care începe); neînceput, adj. (neatins).

AB IOVE PRINCIPIUM (lat.) să începem cu Iupiter – Vergiliu „Bucolica”, III, 60: Ab iove principium, Musae; Iovis omnia plena: /Ille colit terras; Illi mea carmina curae („Muze, să începem cu Iupiter; toate sunt pline de Iupiter: /El veghează câmpiile; în grija lui las cântecele mele”). Cu aceste cuvinte își începe păstorul Dameta întrecerea în versuri cu păstorul Menalca. A începe cu ce este mai important.

începe, încep v. t. (er.) a dezvirgina.

ÎNCEPERE s. 1. v. inaugurare. 2. v. deschidere. 3. v. inițiere. 4. v. dezlănțuire.

ÎNCEPERE s. 1. inițiere. (~ unei campanii.) 2. deschidere. (~ ședinței.) 3. deschidere, inaugurare. (~ stagiunii.) 4. declanșare, dezlănțuire, iscare, izbucnire, pornire, producere, stîrnire, venire, (înv. și reg.) scornire, (înv.) prorupere, prorupție. (Înainte de ~ vijeliei.)

ÎNCEPE vb. v. concepe, procrea.

ÎNCEPE vb. 1. v. inaugura. 2. v. iniția. 3. a debuta. (Acțiunea ~ bine.) 4. a se apuca, a (se) porni, a se pune. (A ~ să mănânce.) 5. a porni, (prin Transilv.) a arădui. (Au ~ să se certe.) 6. a se porni, (înv. și pop.) a rupe. (~ a cânta.) 7. a se porni, a prinde. (~ să țipe, să fugă.) 8. a porni, (înv. și pop.) a purcede. (A ~ dansul, nunta.) 9. v. debuta. 10. v. stârni, (înv. și reg.) a se scociorî, (fig.) a se naște. (A ~ din senin o furtună.)

începe vb. v. CONCEPE. PROCREA.

ÎNCEPE vb. 1. a deschide, a inaugura. (A ~ o nouă perioadă.) 2. a iniția. (A ~ o campanie.) 3. a debuta. (Acțiunea ~ bine.) 4. a se apuca, a (se) porni, a se pune. (A ~ să mănînce.) 5. a porni, (prin Transilv.) a arădui. (Au ~ să se certe.) 6. a se porni, (înv. și pop.) a rupe. (~ a cînta.) 7. a se porni, a prinde. (~ să țipe, să fugă.) 8. a porni, (înv. și pop.) a purcede. (A ~ dansul, nunta.) 9. a debuta, a se deschide. (Concertul a ~ cu...) 10. a apărea, a se isca, a se ivi, a se porni, a se produce, a se stîrni, (înv. și reg.) a se scociorî, (fig.) a se naște. (A ~ din senin o furtună.)

A începe ≠ a continua, a mântui, a termina, a încheia, a înceta

A (se) începe ≠ a (se) sfârși

Începe ≠ a (se) sfârși

Ab love principium (lat. „Să începem cu lupiter”) – Vergiliu, Egloge III, 60. În această eglogă (poezie pastorală, bucolică), ciobanul Dameta vestește că-și începe cîntecul său de la lupiter, părintele tuturor lucrurilor. Expresia înseamnă deci: să pornim de la personajul cel mai de seamă (deoarece lupiter era socotit căpetenia zeilor), sau de la lucrul cel mai important. Se citează atunci cînd începem o dezbatere, o lecție, o expunere cu ceea ce este principal. Vezi și expresia: A tout seigreur, tout honneur. LIT.

Aș spune un vis, dar nu poci de rîs.
(Se zice cînd va să spuie oarecine oarecare, dar nu știe de unde să înceapă.)