2 intrări

15 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ZVECUÍRE, zvecuiri, s. f. Acțiunea de a zvecui și rezultatul ei. – V. zvecui.

ZVECUÍRE, zvecuiri, s. f. Acțiunea de a zvecui și rezultatul ei. – V. zvecui.

zvecuire sf [At: DL / Pl: ~ri / E: zvecui] Întindere pe calapod a fețelor de încălțăminte.

zvecuire s.f. Acțiunea de a zvecui și rezultatul ei. • pl. -i. /v. zvecui.

ZVECUÍRE, zvecuiri, s. f. Acțiunea de a zvecui; tragere pe calapod.

ZVECUÍRE, zvecuiri, s. f. Acțiunea de a zvecui.

ZVECUÍ, zvecuiesc, vb. IV. Tranz. A întinde fețele de încălțăminte pe calapod. – Et. nec.

ZVECUÍ, zvecuiesc, vb. IV. Tranz. A întinde fețele de încălțăminte pe calapod. – Et. nec.

zvecui [At: DL / Pzi: ~esc / E: nct] (C. i. fețele de încălțăminte) A întinde pe calapod (fixând în cuie) pentru a putea lucra.

zvecui vb. IV. tr. (compl. indică fețele de încălțăminte) A întinde pe calapod (fixînd în cuie). • prez.ind. -iesc. /<germ. zwicken.

ZVECUÍ, zvecuiesc, vb. IV. Tranz. A așeza fețele de încălțăminte pe calapod (fixîndu-le în cuie) pentru a le putea lucra; a trage pe calapod.

ZVECUÍ, zvecuiesc, vb. IV. Tranz. A întinde fețele de încălțăminte pe calapod.

A ZVECUÍ ~iésc tranz. (fețe de încălțăminte) A trage pe calapod. /Orig. nec.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

zvecuíre s. f., g.-d. art. zvecuírii; pl. zvecuíri

zvecuíre s. f., g.-d. art. zvecuírii; pl. zvecuíri

zvecuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zvecuiásc, imperf. 3 sg. zvecuiá; conj. prez. 3 să zvecuiáscă

zvecuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zvecuiésc, imperf. 3 sg. zvecuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. zvecuiáscă

Intrare: zvecuire
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zvecuire
  • zvecuirea
plural
  • zvecuiri
  • zvecuirile
genitiv-dativ singular
  • zvecuiri
  • zvecuirii
plural
  • zvecuiri
  • zvecuirilor
vocativ singular
plural
Intrare: zvecui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • zvecui
  • zvecuire
  • zvecuit
  • zvecuitu‑
  • zvecuind
  • zvecuindu‑
singular plural
  • zvecuiește
  • zvecuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • zvecuiesc
(să)
  • zvecuiesc
  • zvecuiam
  • zvecuii
  • zvecuisem
a II-a (tu)
  • zvecuiești
(să)
  • zvecuiești
  • zvecuiai
  • zvecuiși
  • zvecuiseși
a III-a (el, ea)
  • zvecuiește
(să)
  • zvecuiască
  • zvecuia
  • zvecui
  • zvecuise
plural I (noi)
  • zvecuim
(să)
  • zvecuim
  • zvecuiam
  • zvecuirăm
  • zvecuiserăm
  • zvecuisem
a II-a (voi)
  • zvecuiți
(să)
  • zvecuiți
  • zvecuiați
  • zvecuirăți
  • zvecuiserăți
  • zvecuiseți
a III-a (ei, ele)
  • zvecuiesc
(să)
  • zvecuiască
  • zvecuiau
  • zvecui
  • zvecuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

zvecuire

  • 1. Acțiunea de a zvecui și rezultatul ei; tragere pe calapod.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie:

  • vezi zvecui
    surse: DEX '98 DEX '09

zvecui

  • 1. A întinde fețele de încălțăminte pe calapod.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX

etimologie: