ZORZON, zorzoane, s. n. (Mai ales la pl.) Podoabă lipsită de valoare și fără gust. – Et. nec.

zorzón și (maĭ rar) țorțón și țorțól n., pl. oane, oale (înrudit cu zurzur și țurțur. Cp. și cu țarțam și cu ung. zérzúr, tumult, furtună). Fam. Podoabă, ornament (maĭ ales de metal, dar și alt-fel): uniforma îĭ strălucea de zorzoane, o casă cu zorzoane.

zorzonale sfp vz zorzon

ZORZOANE s. f. pl. Podoabe lipsite de valoare și fără gust. – Et. nec.

ȚORȚOANE s. f. pl. v. zorzoane.

ZORZOANE s. f. pl. Podoabe pretențioase și, de obicei, de prost gust. Își clădise o casă înflorită cu multe zorzoane, acoperită cu tablă roșie. SADOVEANU, P. S. 155. Cocoane înțepate, c-un zîmbet pregătit de acasă, în rochii de atlas cu fel de fel de zorzoane. VLAHUȚĂ, O. A. III 167. Flăcăi cu pălăriile numai în panglice, cu zorzoane de alamă la opinci. ODOBESCU, S. I 469. ◊ Fig. Și mai vîrtos decît slovele mele, Prea cu zorzoane, prea cu mărgele, Și mai dihai decît strunele cîntului Faceți să scapere miezul cuvîntului. DEȘLIU, G. 34. – Variantă: țorțoane (NEGRUZZI, S. I 338) s. f. pl.

ZORZOANE s. f. pl. Podoabe pretențioase și fără gust.

ZORZOANE f. pl. Obiecte mărunte lipsite de valoare (și de gust), folosite drept podoabe. /Orig. nec.

țorțól și țorțón n. V. zorzon.

zorzon s. n., pl. zorzoane

zorzon s. n., pl. zorzoane

zorzoane s. n. pl. (sg. zorzon)

zorzoane pl.

ZORZOANE s. pl. (reg.) țorțoale (pl.), (Mold.) fesfesele (pl.), (prin Transilv.) sovoane (pl.), (fam.) farafastâcuri (pl.), (fam. depr.) țarțamuri (pl.).

ZORZOANE s. pl. (reg.) țorțoale (pl.), (Mold.) fesfesele^[1] (pl.), (prin Transilv.) sovoane (pl.), (fam.) farafastîcuri (pl.), (fam. depr.) țarțamuri (pl.). corectat(ă)