ZOANĂ, zoane, s. f. (Înv. și reg.) Pleavă. – Cf. sb. zona.

zoană¹ sf [At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) zonă / Pl: ~ne, (reg) zonuri / E: ns cf srb zona] (Reg) Rămășiță de la vânturatul grânelor Si: pleavă.

zoană s.f. (înv., reg.) Colect. Pleavă. • pl. -e. /cf. srb. zona.

ZOANĂ, zoane, s. f. (Reg.) Pleavă. – Cf. scr. zona.

ZOANĂ, zoane, s. f. (Reg.) Pleavă rămasă de la vînturatul grînelor.

ZOANĂ, zoane, s. f. (Reg.) Pleavă. – Comp. sb. zona.

zoană f. pleavă de grâu sau ovăz vânturat: zoana se mai numește codină sau goz. [Origină necunoscută].

zoánă f. colectiv. Munt. Gozurĭ. – Pl. zonurĭ la Chir. (CL. 1910, 897).

zonă^2[1] sf vz zoană¹ corectat(ă)

zoană (înv., reg.) s. f., g.-d. art. zoanei; pl. zoane

zoană (înv., reg.) s. f., g.-d. art. zoanei; pl. zoane

zoană s. f., g.-d. art. zoanei; pl. zoane

zonă s. f., g.-d. art. zonei; pl. zone

ZOANĂ s. v. pleavă.

zoană s. v. PLEAVĂ.

zoană (-ne), s. f. – Ciuruială, tărîțe mari. Sb., slov., ceh. zona (Tiktin; Candrea).

zoană, zoane, s.f. (reg.) 1. pleavă. 2. marginea unui drum larg de țară, pe care pasc iarbă caii.