zelot sm [At: FM (1842), 151¹/18 / Pl: ~oți / E: fr zélote] 1 (Îvr) Zelator (1). 2 (Mpl) Membru al unei grupări politice din Palestina, care reprezenta interesele păturilor mijlocii și care lupta împotriva marii preoțimi iudaice și a dominației romane Si: (îvr) zelator (3). 3 (Rar) Conducător spiritual al unui grup de credincioși în anumite confrerii sau asociații religioase. 4 (Mpl) Membru al unei grupări politice radicale din Tesalonic, care s-a aflat în fruntea puternicei răscoale populare din Imperiul Bizantin între anii 1342 și 1349.

zelot, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. (Adept) al zelotismului; fanatic religios; (înv.) zelator. 2 s.m. Șef al unui grup, în anumite confrerii sau asociații religioase. • pl. -ți, – te. /<fr. zélote, ngr. ζηλωτής.

ZELOT, -Ă, zeloți, -te, adj., s. m. și s. f. 1. (Adept) Al zelotismului; fanatic religios; zelator. 2. Șef al unui grup, în anumite confrerii sau asociații religioase. (din fr. zélote)

Simon Zilotul (Zelotul), sfânt, unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus, numit și Canaaneul, originar din Galileea. După tradiție, el a predicat în Egipt și în Mauritania și a murit pe cruce la Snanir, în Persia. Bis. îl prăznuiește la 10 mai.

Zelotul v. Simon Zilotul (Zelotul).

zeloți (ziloți) s. m. pl. Membri ai unei grupări de farisei riguroși și bigoți, apărători ai teocrației și adversari ai dominației romane. Au fost principalii animatori ai răscoalei din anul 66 d. Hr., care a dus la războiul cu romanii și la dărâmarea Ierusalimului în anul 70 d. Hr. – Din fr. zélote.