12 definiții pentru zbânțuitură zbănțuitură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ZBÂNȚUITÚRĂ, zbănțuituri, s. f. (Reg.) Zbânțuire. [Pr.: -țu-i-] – Zbânțui + suf. -tură.

zbânțuitu sf [At: ALECSANDRI, T. 938 / P: ~țu-i~ / V: zbăn~ / S și: sb~ / Pl: ~ri / E: zbânțui + -itură] (Reg) 1 Zbenguială (1). 2 (Pex) Desfătare (7).

ZBÂNȚUITÚRĂ zbânțuituri, s. f. (Rar) Zbânțuire. [Pr.: -țu-i-] – Zbânțui + suf. -tură.

ZBÂNȚUITÚRĂ, zbânțuituri, s. f. (Rar) Zbânțuire. – Din zbânțui + suf. -(i)tură.

ZBĂNȚUITÚRĂ, zbănțuituri, s. f. (Rar) Zbenguială, zbănțuire. Numai la zbănțuituri ți-i gîndu. ALECSANDRI, T. 938.

sbănțuitură f. Mold. 1. garnitură de fier; 2. fig. desfrânare: numai la sbânțuituri ți-e gândul AL.

zbănțuitúră f., pl. ĭ. Zbănțuĭală.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

zbânțuitúră (reg.) (-țu-i-) s. f., g.-d. art. zbânțuitúrii; pl. zbânțuitúri

zbânțuitúră s. f. (sil. -țu-i-), g.-d. art. zbânțuitúrii; pl. zbânțuitúri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ZBÂNȚUITÚRĂ s. v. joacă.

ZBÎNȚUITU s. joacă, joc, zbenguială, zbenguire, zbenguit, zbînțuială, zbînțuire, zbînțuit, zburdare, zburdălnicie, (reg.) zbeng, zbereguială, zbînț, zburdă. (N-a fost decît o ~ de copii.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

ZBĂNȚUITÚRĂ, zbănțuitúri, s. f. Zbânțuitură. (zbănțui + suf. -tură)

Intrare: zbânțuitură
zbânțuitură substantiv feminin
  • silabație: zbân-țu-i-tu-ră
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zbânțuitu
  • zbânțuitura
plural
  • zbânțuituri
  • zbânțuiturile
genitiv-dativ singular
  • zbânțuituri
  • zbânțuiturii
plural
  • zbânțuituri
  • zbânțuiturilor
vocativ singular
plural
zbănțuitură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zbănțuitu
  • zbănțuitura
plural
  • zbănțuituri
  • zbănțuiturile
genitiv-dativ singular
  • zbănțuituri
  • zbănțuiturii
plural
  • zbănțuituri
  • zbănțuiturilor
vocativ singular
plural

zbânțuitură zbănțuitură

etimologie:

  • Zbânțui + sufix -tură.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRM