opțiuni

2 intrări

26 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ZBÂNȚUÍRE, zbânțuiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a se zbânțui și rezultatul ei; zbenguială, zbânțuit1, zbânțuitură. – V. zbânțui.

zbânțuire sf [At: HEM 2471 / V: (înv) zbăn~ / S și: sbănțuire / Pl: ~ri / E: zbânțui] (Rar) Zbenguială (1).

ZBÂNȚUÍRE, zbânțuiri, s. f. Acțiunea de a se zbânțui și rezultatul ei; zbenguială, zbânțuit1, zbânțuitură. – V. zbânțui.

ZBÂNȚUÍRE, zbânțuiri, s. f. Acțiunea de a se zbânțui; zbenguială.

ZBĂNȚUÍ vb. IV v. zbânțui.

ZBĂNȚUÍ vb. IV v. zbânțui.

ZBÂNȚUÍ, zbấnțui, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se zbengui, a zburda, a fi neastâmpărat. [Var.: zbănțuí vb. IV] – Et. nec.

zbânțui vr [At: HEM 2471 / V: zbăn~ / Pzi: zbânțui și ~esc / E: fo] 1-2 A zburda (1-2). 3 (Pop) A se hârjoni (1). 4 (Mol) A se agăța cu mâinile, brațele etc. de ceva legănând cu picioarele în aer. 5 (Reg) A merge la petrecere.

ZBÂNȚUÍ, zbấnțui, vb. IV. Refl. A se zbengui, a zburda, a fi neastâmpărat. [Var.: zbănțuí vb. IV] – Et. nec.

ZBĂNȚUÍ, zbănțuiesc și zbănțui, vb. IV. Refl. A se zbengui, a zburda, a fi neastîmpărat. Te-ai duce dimIneața la horă să te zbănțui și să chiui. C. PETRESCU, R. DR. 241. Mă uitam cu dor la ceilalți copii cum alergau și se zbănțuiau pe afară. VLAHUȚĂ, O. A. II 176. Mă mir cum nu s-o săturat de zbănțuit. ALECSANDRI, T. 413. ◊ Variantă: zbînțuí (STANCU, D. 72) vb. IV.

ZBĂNȚUÍRE, zbănțuiri, s. f. Acțiunea de a se zbănțui; zbenguială.

ZBÎNȚUÍ vb. IV v. zbănțui.

ZBĂNȚUÍ vb. IV. v. zbânțui.

ZBÂNȚUÍ, zbấnțui, vb. IV. Refl. A se zbengui, a zburda, a fi neastâmpărat. [Var.: zbănțuí vb. IV]

A SE ZBÂNȚUÍ mă zbânțui intranz. A se juca sărind și alergând; a fi neastâmpărat; a zburda; a se zbengui. /Orig. nec.

sbănțuì v. Mold. 1. a lega cu sbanțuri; 2. fig. a face ștrengării: nu s’a săturat de sbănțuit AL. [Sensul figurat e obscur].

zbănțuĭésc v. tr. (d. zbanț). Leg cu zbanțurĭ. V. refl. (cp. cu balț și it. balzo, sbalzo, săritură, balzare, sbalzare, a sări). Sar, mă joc, mă agăț, zburd, mă zbenguĭesc: copiiĭ se zbănțuĭaŭ pin pod. V. bîstîcîĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

zbânțuíre (pop.) s. f., g.-d. art. zbânțuírii; pl. zbânțuíri

zbânțuíre s. f., g.-d. art. zbânțuírii; pl. zbânțuíri

zbânțuí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl. ind. prez. 1 sg. mă zbấnțui, 2 sg. te zbấnțui, 3 se zbấnțuie, imperf. 3 sg. se zbấnțuiá; conj. prez. 3 să se zbấnțuie

zbânțuí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. zbânțui, 3 sg. și pl. zbânțuie, imperf. 3 sg. zbânțuiá

arată toate definițiile

Intrare: zbânțuire
zbânțuire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zbânțuire
  • zbânțuirea
plural
  • zbânțuiri
  • zbânțuirile
genitiv-dativ singular
  • zbânțuiri
  • zbânțuirii
plural
  • zbânțuiri
  • zbânțuirilor
vocativ singular —
plural —
zbănțuire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zbănțuire
  • zbănțuirea
plural
  • zbănțuiri
  • zbănțuirile
genitiv-dativ singular
  • zbănțuiri
  • zbănțuirii
plural
  • zbănțuiri
  • zbănțuirilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: zbânțui
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • zbânțui
  • zbânțuire
  • zbânțuit
  • zbânțuitu‑
  • zbânțuind
  • zbânțuindu‑
 singular plural
  • zbânțuie
  • zbânțuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • zbânțui
 (să)
  • zbânțui
  • zbânțuiam
  • zbânțuii
  • zbânțuisem
a II-a (tu)
  • zbânțui
 (să)
  • zbânțui
  • zbânțuiai
  • zbânțuiși
  • zbânțuiseși
a III-a (el, ea)
  • zbânțuie
 (să)
  • zbânțuie
  • zbânțuia
  • zbânțui
  • zbânțuise
plural I (noi)
  • zbânțuim
 (să)
  • zbânțuim
  • zbânțuiam
  • zbânțuirăm
  • zbânțuiserăm
  • zbânțuisem
a II-a (voi)
  • zbânțuiți
 (să)
  • zbânțuiți
  • zbânțuiați
  • zbânțuirăți
  • zbânțuiserăți
  • zbânțuiseți
a III-a (ei, ele)
  • zbânțuie
 (să)
  • zbânțuie
  • zbânțuiau
  • zbânțuiră
  • zbânțuiseră
verb (V408)
Surse flexiune: DLRLC
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • zbănțui
  • zbănțuire
  • zbănțuit
  • zbănțuitu‑
  • zbănțuind
  • zbănțuindu‑
 singular plural
  • zbănțuiește
  • zbănțuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • zbănțuiesc
 (să)
  • zbănțuiesc
  • zbănțuiam
  • zbănțuii
  • zbănțuisem
a II-a (tu)
  • zbănțuiești
 (să)
  • zbănțuiești
  • zbănțuiai
  • zbănțuiși
  • zbănțuiseși
a III-a (el, ea)
  • zbănțuiește
 (să)
  • zbănțuiască
  • zbănțuia
  • zbănțui
  • zbănțuise
plural I (noi)
  • zbănțuim
 (să)
  • zbănțuim
  • zbănțuiam
  • zbănțuirăm
  • zbănțuiserăm
  • zbănțuisem
a II-a (voi)
  • zbănțuiți
 (să)
  • zbănțuiți
  • zbănțuiați
  • zbănțuirăți
  • zbănțuiserăți
  • zbănțuiseți
a III-a (ei, ele)
  • zbănțuiesc
 (să)
  • zbănțuiască
  • zbănțuiau
  • zbănțuiră
  • zbănțuiseră
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • zbănțui
  • zbănțuire
  • zbănțuit
  • zbănțuitu‑
  • zbănțuind
  • zbănțuindu‑
 singular plural
  • zbănțuie
  • zbănțuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • zbănțui
 (să)
  • zbănțui
  • zbănțuiam
  • zbănțuii
  • zbănțuisem
a II-a (tu)
  • zbănțui
 (să)
  • zbănțui
  • zbănțuiai
  • zbănțuiși
  • zbănțuiseși
a III-a (el, ea)
  • zbănțuie
 (să)
  • zbănțuie
  • zbănțuia
  • zbănțui
  • zbănțuise
plural I (noi)
  • zbănțuim
 (să)
  • zbănțuim
  • zbănțuiam
  • zbănțuirăm
  • zbănțuiserăm
  • zbănțuisem
a II-a (voi)
  • zbănțuiți
 (să)
  • zbănțuiți
  • zbănțuiați
  • zbănțuirăți
  • zbănțuiserăți
  • zbănțuiseți
a III-a (ei, ele)
  • zbănțuie
 (să)
  • zbănțuie
  • zbănțuiau
  • zbănțuiră
  • zbănțuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

zbânțuire zbănțuire

etimologie:

  • vezi zbânțui
    surse: DEX '09 DEX '98

zbânțui zbănțui (2)

  • 1. popular familiar A se zbengui, a fi neastâmpărat; a se juca sărind și alergând.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: zburda antonime: liniști 3 exemple
    exemple
    • Te-ai duce dumneata la horă să te zbănțui și să chiui. C. PETRESCU, R. DR. 241.
      surse: DLRLC
    • Mă uitam cu dor la ceilalți copii cum alergau și se zbănțuiau pe afară. VLAHUȚĂ, O. A. II 176.
      surse: DLRLC
    • Mă mir cum nu s-o săturat de zbănțuit. ALECSANDRI, T. 413.
      surse: DLRLC

etimologie: