2 intrări

28 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ZBÂNȚUÍRE, zbânțuiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a se zbânțui și rezultatul ei; zbenguială, zbânțuit1, zbânțuitură. – V. zbânțui.

zbânțuire sf [At: HEM 2471 / V: (înv) zbăn~ / S și: sbănțuire / Pl: ~ri / E: zbânțui] (Rar) Zbenguială (1).

ZBÂNȚUÍRE, zbânțuiri, s. f. Acțiunea de a se zbânțui și rezultatul ei; zbenguială, zbânțuit1, zbânțuitură. – V. zbânțui.

ZBÎNȚUÍRE, zbînțuiri, s. f. Acțiunea de a se zbînțui; zbenguială.

ZBĂNȚUÍ vb. IV v. zbânțui.

ZBÂNȚUÍ, zbấnțui, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se zbengui, a zburda, a fi neastâmpărat. [Var.: zbănțuí vb. IV] – Et. nec.

zbânțui vr [At: HEM 2471 / V: zbăn~ / Pzi: zbânțui și ~esc / E: fo] 1-2 A zburda (1-2). 3 (Pop) A se hârjoni (1). 4 (Mol) A se agăța cu mâinile, brațele etc. de ceva legănând cu picioarele în aer. 5 (Reg) A merge la petrecere.

zbînțui vb. IV. refl. (pop) A se zbengui, a zburda, a fi neastîmpărat. M-am zbînțuit așa, pe coclaurile bulgărești (GAL.). • prez.ind. zbînțui. și zbănțui vb. IV. /etimol. nec.

zbînțuire s.f. (pop.) Acțiunea de a se zbînțui și rezultatul ei; (pop.) zbînțuială, zbînțuit, (reg.) zbînțuitură. pl. -i. /v. zbînțui.

ZBÂNȚUÍ, zbấnțui, vb. IV. Refl. A se zbengui, a zburda, a fi neastâmpărat. [Var.: zbănțuí vb. IV] – Et. nec.

ZBĂNȚUÍ, zbănțuiesc și zbănțui, vb. IV. Refl. A se zbengui, a zburda, a fi neastîmpărat. Te-ai duce dimIneața la horă să te zbănțui și să chiui. C. PETRESCU, R. DR. 241. Mă uitam cu dor la ceilalți copii cum alergau și se zbănțuiau pe afară. VLAHUȚĂ, O. A. II 176. Mă mir cum nu s-o săturat de zbănțuit. ALECSANDRI, T. 413. ◊ Variantă: zbînțuí (STANCU, D. 72) vb. IV.

ZBĂNȚUÍRE, zbănțuiri, s. f. Acțiunea de a se zbănțui; zbenguială.

ZBĂNȚUÍ vb. IV. v. zbînțui.

ZBÎNȚUÍ, zbî́nțui, vb. IV. Refl. A se zbengui, a zburda, a fi neastîmpărat. [Var.: zbănțuí vb. IV]

A SE ZBÂNȚUÍ mă zbânțui intranz. A se juca sărind și alergând; a fi neastâmpărat; a zburda; a se zbengui. /Orig. nec.

sbănțuì v. Mold. 1. a lega cu sbanțuri; 2. fig. a face ștrengării: nu s’a săturat de sbănțuit AL. [Sensul figurat e obscur].

zbănțuĭésc v. tr. (d. zbanț). Leg cu zbanțurĭ. V. refl. (cp. cu balț și it. balzo, sbalzo, săritură, balzare, sbalzare, a sări). Sar, mă joc, mă agăț, zburd, mă zbenguĭesc: copiiĭ se zbănțuĭaŭ pin pod. V. bîstîcîĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

zbânțuire (pop.) s. f., g.-d. art. zbânțuirii; pl. zbânțuiri

zbânțuíre s. f., g.-d. art. zbânțuírii; pl. zbânțuíri

zbânțui (a se ~) (pop., fam.) vb. refl. ind. prez. 1 sg. mă zbânțui, 2 sg. te zbânțui, 3 se zbânțuie, imperf. 3 sg. se zbânțuia; conj. prez. 3 să se zbânțuie

zbânțuí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. zbânțui, 3 sg. și pl. zbânțuie, imperf. 3 sg. zbânțuiá

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ZBÎNȚUI vb. a se zbengui, a zburda. (Toată ziua se ~.)

ZBÎNȚUIRE s. joacă, joc, zbenguială, zbenguire, zbenguit, zbînțuială, zbînțuit, zbînțuitură, zburdare, zburdălnicie, (reg.) zbeng, zbereguială, zbînț, zburdă. (N-a fost decît o ~ de copii.)

A se zbânțui ≠ a se liniști

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

ZBĂNȚUÍ, zbắnțui, vb. IV. ~ 2. Tranz. A strânge, a fixa, a prinde cu o verigă de fier, cu un cerc de metal. (din zbanț)

Intrare: zbânțuire
zbânțuire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zbânțuire
  • zbânțuirea
plural
  • zbânțuiri
  • zbânțuirile
genitiv-dativ singular
  • zbânțuiri
  • zbânțuirii
plural
  • zbânțuiri
  • zbânțuirilor
vocativ singular
plural
zbănțuire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zbănțuire
  • zbănțuirea
plural
  • zbănțuiri
  • zbănțuirile
genitiv-dativ singular
  • zbănțuiri
  • zbănțuirii
plural
  • zbănțuiri
  • zbănțuirilor
vocativ singular
plural
Intrare: zbânțui
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • zbânțui
  • zbânțuire
  • zbânțuit
  • zbânțuitu‑
  • zbânțuind
  • zbânțuindu‑
singular plural
  • zbânțuie
  • zbânțuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • zbânțui
(să)
  • zbânțui
  • zbânțuiam
  • zbânțuii
  • zbânțuisem
a II-a (tu)
  • zbânțui
(să)
  • zbânțui
  • zbânțuiai
  • zbânțuiși
  • zbânțuiseși
a III-a (el, ea)
  • zbânțuie
(să)
  • zbânțuie
  • zbânțuia
  • zbânțui
  • zbânțuise
plural I (noi)
  • zbânțuim
(să)
  • zbânțuim
  • zbânțuiam
  • zbânțuirăm
  • zbânțuiserăm
  • zbânțuisem
a II-a (voi)
  • zbânțuiți
(să)
  • zbânțuiți
  • zbânțuiați
  • zbânțuirăți
  • zbânțuiserăți
  • zbânțuiseți
a III-a (ei, ele)
  • zbânțuie
(să)
  • zbânțuie
  • zbânțuiau
  • zbânțui
  • zbânțuiseră
verb (V408)
Surse flexiune: DLRLC
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • zbănțui
  • zbănțuire
  • zbănțuit
  • zbănțuitu‑
  • zbănțuind
  • zbănțuindu‑
singular plural
  • zbănțuiește
  • zbănțuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • zbănțuiesc
(să)
  • zbănțuiesc
  • zbănțuiam
  • zbănțuii
  • zbănțuisem
a II-a (tu)
  • zbănțuiești
(să)
  • zbănțuiești
  • zbănțuiai
  • zbănțuiși
  • zbănțuiseși
a III-a (el, ea)
  • zbănțuiește
(să)
  • zbănțuiască
  • zbănțuia
  • zbănțui
  • zbănțuise
plural I (noi)
  • zbănțuim
(să)
  • zbănțuim
  • zbănțuiam
  • zbănțuirăm
  • zbănțuiserăm
  • zbănțuisem
a II-a (voi)
  • zbănțuiți
(să)
  • zbănțuiți
  • zbănțuiați
  • zbănțuirăți
  • zbănțuiserăți
  • zbănțuiseți
a III-a (ei, ele)
  • zbănțuiesc
(să)
  • zbănțuiască
  • zbănțuiau
  • zbănțui
  • zbănțuiseră
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • zbănțui
  • zbănțuire
  • zbănțuit
  • zbănțuitu‑
  • zbănțuind
  • zbănțuindu‑
singular plural
  • zbănțuie
  • zbănțuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • zbănțui
(să)
  • zbănțui
  • zbănțuiam
  • zbănțuii
  • zbănțuisem
a II-a (tu)
  • zbănțui
(să)
  • zbănțui
  • zbănțuiai
  • zbănțuiși
  • zbănțuiseși
a III-a (el, ea)
  • zbănțuie
(să)
  • zbănțuie
  • zbănțuia
  • zbănțui
  • zbănțuise
plural I (noi)
  • zbănțuim
(să)
  • zbănțuim
  • zbănțuiam
  • zbănțuirăm
  • zbănțuiserăm
  • zbănțuisem
a II-a (voi)
  • zbănțuiți
(să)
  • zbănțuiți
  • zbănțuiați
  • zbănțuirăți
  • zbănțuiserăți
  • zbănțuiseți
a III-a (ei, ele)
  • zbănțuie
(să)
  • zbănțuie
  • zbănțuiau
  • zbănțui
  • zbănțuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

zbânțuire, zbânțuirisubstantiv feminin

etimologie:
  • vezi zbânțui DEX '09 DEX '98

zbânțui, zbânțuiverb

  • 1. popular familiar A se zbengui, a fi neastâmpărat; a se juca sărind și alergând. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    sinonime: zburda antonime: liniști
    • format_quote Te-ai duce dumneata la horă să te zbănțui și să chiui. C. PETRESCU, R. DR. 241. DLRLC
    • format_quote Mă uitam cu dor la ceilalți copii cum alergau și se zbănțuiau pe afară. VLAHUȚĂ, O. A. II 176. DLRLC
    • format_quote Mă mir cum nu s-o săturat de zbănțuit. ALECSANDRI, T. 413. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.