zariște sf [At: POGOR, HENR. 228 / V: (rar) zăr~, (înv) zer~ / Pl: ~ti / E: zare + -iște] 1 (Pop) Orizont (1). 2 (Pop) Văzduh. 3 (Pop; fig) Margine (1). 4 (Reg) Poiană (1). 5 (Reg) Pădure rară. 6 (Înv; îf zeriște, rar zăriște) Ruină (1).

zariște s.f. 1 Zare, orizont. Pe zariștea de piscuri se înfipsese luna (VOIC.). ◊ Fig. O fată frumoasă e Mirajul din zariște (BLA.). ♦ Văzduh, cer. Pe ușa podului deschisă, se vedea zariște (AGÂR.). 2 Luminiș în pădure; poiană mică și luminoasă. • pl. -i. /zare + -iște.

ZARIȘTE sf. Orizont, zare: întinse ogoare de porumb înverzesc (VLAH.); și noaptea, timpurie, se’ntinse, coprinse, covîrși, strivi, pe cîmpiile fără cărare, fără ~ (DEM.).

ZARIȘTE, zariști, s. f. Zare, orizont. Din deal de fintmă se dezvelește din codru un tăpșan verde, de pe care privirile scapă în zariștea largă. VLAHUȚĂ, O. AL. I 157. ◊ Fig. [Nepotul] împlinea... în învățătură ceea ce rîvnise Zaharia cu un pătrar de veac în urmă. De acolo numai putea să se deschidă încă o dată o zariște luminoasă și caldă. C. PETRESCU, R. DR. 245. A înțeles că, peste tot în viață, îi iese în cale o sabie de foc și că nu-i dat lui să ajungă la nici o zariște și la nici un liman. POPA, V. 309.

ZARIȘTE, zariști, s. f. 1. Zare, orizont. 2. Luminiș în pădure. – Din zare + suf. -iște.

ZARIȘTE ~i f. 1) Porțiune a cerului sau a globului terestru mărginită de linia orizontului; zare. 2) Loc deschis, fără copaci, într-o pădure; luminiș. /zare + suf. ~iște

záriște f. (d. zare). Let. Zare, orizont.

zăriște sf vz zariște

zeriște sf vz zariște

zăriște f. zare: în zăriștea largă.

zariște (pop.) s. f., g.-d. art. zariștii; pl. zariști

zariște (pop., reg.) s. f., g.-d. art. zariștii; pl. zariști

zariște s. f., g.-d. art. zariștii; pl. zariști

ZARIȘTE s. v. luminiș, orizont, poiană, zare.

zariște s. v. LUMINIȘ. ORIZONT. POIANĂ. ZARE.