12 definiții pentru zăbăluță


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ZĂBĂLÚȚĂ, zăbăluțe, s. f. 1. Zăbală (1) mai simplă, compusă din două bare îmbinate între ele. 2. Zăbală (2). – Zăbală + suf. -uță.

zăbăluță sf [At: POLIZU / V: (reg) ~bel~ / Pl: ~țe, (reg) ~ți / E: zăbală + -uță] 1-4 (Șhp) Zăbală (1-2) (mică). 5 (Pop) Strună1.

zăbăluță s.f. 1 Un fel de zăbală mai simplă, compusă din două bare îmbinate între ele, folosite pentru a conduce calul. 2 Zăbală (la colțurile gurii). Copilului îi apăruse o zăbăluță. • pl. -e. /zăbală + -uță.

ZĂBĂLÚȚĂ, zăbăluțe, s. f. 1. Un fel de zăbală (1) mai simplă, compusă din două bare îmbinate între ele, servind pentru a conduce calul. 2. Zăbală (2). – Zăbală + suf. -uță.

ZĂBĂLÚȚĂ, zăbăluțe, s. f. Un fel de zăbală mai simplă, compusă din două bare îmbinate între ele, servind pentru a conduce calul. Ion Leahu apucă dîrlogii cailor aproape de zăbăluțe. MIHALE, O. 509.

ZĂBĂLÚȚĂ, zăbăluțe, s. f. Un fel de zăbală mai simplă, compusă din două bare îmbinate între ele, servind pentru a conduce calul. – Din zăbală + suf. -uță.

zăbăluță f. lănțișor la frâu prins sub fălcile calului.

zăbălúță f., pl. e (dim. d. zăbală). Zăbala cea mică (numită și trînzeluță, compusă din doŭă brațe de fer), care, de ordinar, ajunge p. a conduce calu. (Țăraniĭ nu se servesc de cît de ĭa). V. strună.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

zăbălúță s. f., g.-d. art. zăbălúței; pl. zăbălúțe

zăbălúță s. f., g.-d. art. zăbălúței; pl. zăbălúțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ZĂBĂLÚȚĂ s. 1. v. strună. 2. v. ragadă.

ZĂBĂLUȚĂ s. 1. strună. (~ la zăbala căpăstrului.) 2. (MED.) ragadă, zăbale (pl.), (prin Ban.) zobele (pl.).

Intrare: zăbăluță
zăbăluță substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zăbăluță
  • zăbăluța
plural
  • zăbăluțe
  • zăbăluțele
genitiv-dativ singular
  • zăbăluțe
  • zăbăluței
plural
  • zăbăluțe
  • zăbăluțelor
vocativ singular
plural

zăbăluță

etimologie:

  • Zăbală + sufix -uță.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRM