warrant s.n. v. warant.

*warránt, V. varant.

WARANT, warante, s. n. Recipisă eliberată celui care depune mărfuri în păstrarea unui magazin general, constituind titlu de proprietate asupra mărfurilor și folosind ca hârtie de valoare și la obținerea de credit pe gaj. – Din fr., engl. warrant.

warant sn [At: RESMERIȚĂ, D. / P: va~ / S și: va~ / Pl: ~e / E: fr, eg warrant] 1 Act eliberat celui care înmagazinează o marfă în docuri sau antrepozite. 2 Act care poate fi negociat ca o poliță sau poate servi titularului ca garanție pentru obținerea unui împrumut.

warant s.n. (econ.) Act eliberat unei persoane fizice sau juridice care depune o marfa (într-un depozit) și care poate fi negociat ca poliță ori poate servi titularului drept garanție pentru obținerea unui împrumut. • scris și warrant. pl. -e. /<engl., fr. warrant.

WARANT, warante, s. n. Act eliberat celui ce înmagazinează o marfă în docuri sau în antrepozite și care poate fi negociat ca o poliță sau poate servi titularului ca garanție pentru obținerea unui împrumut. [Pr.: varant] – Din fr., engl. warrant.

WARANT, warante, s. n. Act eliberat celui ce înmagazinează o marfă în docuri sau în antrepozite și care poate fi negociat ca o poliță sau poate servi titularului ca garanție pentru obținerea unui împrumut. Pronunțat: varant.

WARANT, warante, s. n. Act eliberat celui ce înmagazinează o marfă în docuri sau în antrepozite și care poate fi negociat ca o poliță sau poate servi titularului ca garanție pentru obținerea unui împrumut. [Pr.: varant] – Fr. warrant (< engl.).

WARANT s.n. Recipisă eliberată celui care depune mărfuri într-un doc sau într-un antrepozit și care se poate negocia ca poliță sau poate servi ca garanție pentru obținerea unui împrumut. [Pron. va-rant. / < engl., fr. warrant].

WARANT s. n. recipisă, titlu de proprietate asupra mărfurilor, eliberat de antrepozitul în care acestea sunt depuse, servind ca hârtie de valoare, transmisibilă și negociabilă, și la obținerea de credit în condiții de gaj. (< fr., engl. warrant)

WARANT ~e n. Recipisă eliberată celui care depune mărfuri în docuri sau în antrepozite și care poate fi folosită ca hârtie de valoare. /<engl., fr. warrant

warant n. recepisă dată celui ce depune mărfuri într’un dock sau în magazine publice: warantul se poate negoția prin andosare.

*varánt n., pl. e saŭ urĭ (fr. [d. engl.] warrant, care pe engl. înseamnă „garant”). Com. Adeverința dată celuĭ ce a depus marfă în docurĭ saŭ în altă magazie specială, care adeverință se poate negocia ca și polița.

warant s. n., pl. warante

warant s. n., pl. warante

warant s. n., pl. warante