VORNICI, vornicesc, vb. IV. I. Intranz. (Înv.) A îndeplini funcția de vornic (1). 2. Tranz. (Pop.) A anunța la nuntă darurile primite de miri. – Din vornic.

VORNICIȚĂ, vornicițe, s. f. 1. (Înv.) Vorniceasă (1). 2. Vorniceasă (2). – Vornic + suf. -iță.

vornici [At: HASDEU, I. V. 252 / Pzi: ~icesc / E: vornic] 1-15 vi (Înv) A îndeplini funcția de vornic (1-2, 4, 6-10, 12-18). 16 vi (Buc) A exercita funcția de primar² (al unui sat). 17 vt (Pop) A anunța la nuntă darurile primite de miri și a rosti orația în care se menționează numele dăruitorilor. 18 vi (Trs; construit cu dativul pronumelui personal) A rosti orația de nuntă Si: (pop) a colăcări (1). 19 vi (Trs) A cânta sau a recita colinde în ziua de Crăciun, în cinstea cuiva. 20 vt (Reg) A recita colindul colacului, în ziua de Crăciun.

vornicit sn [At: MARIAN, NU. 212 / Pl: ? / E: vornici] (Pop) 1 Anunțare la nuntă a darurilor primite de miri și rostirea orației în care se menționează numele dăruitorilor. 2 Orație de nuntă.

vorniciță sf [At: MARIAN, NU. 234 / Pl: ~țe / E: vornic + -iță] 1-10 (Înv) Vorniceasă (1-10). 11-12 (Reg) Vorniceasă (11-12). 13 (Pop) Vorniceasă (13).

vornici vb. IV. 1 intr. (ist.) A îndeplini funcția de vornic. Se pogorî pe Prut în direcțiunea Țerei de Jos, în care vornicise Zbierea (HASD.). 2 tr. (pop.) A anunța la nuntă darurile primite de miri. • prez.ind. -esc. /vornic + -i.

vorniciță s.f. 1 (înv.) Vorniceasă. 2 (pop.) Vorniceasă (la nuntă). • pl. -e. /vornic + -iță.

VORNICI, vornicesc, vb. IV. 1. Intranz. (Înv.) A îndeplini funcția de vornic (1). 2. Tranz. (Pop.) A anunța la nuntă darurile primite de miri. – Din vornic.

VORNICIȚĂ, vornicițe, s. f. 1. (Înv.) Vornicească (1). 2. Vorniceasă (2). – Vornic + suf. -iță.

VORNICI, vornicesc, vb. IV. 1. Intranz. (Învechit) A exercita funcția de vornic. Se pogorî pe Prut în direcțiunea Tării de Jos, în care vornicise Zbierea. HASDEU, I. V. 252. 2. Tranz. (La nunțile țărănești) A anunța, a striga darurile primite de miri. Vornicește darurile.

VORNICIȚĂ, vornicițe, s. f. 1. (Învechit) Vorniceasă (l). Sta... vornicița Burca, acoperită de la gît pînă la vîrful picioarelor într-o fustă roșie. CAMILAR, N. II 251. Văzui vornici, vornicițe, Cărînd apă. MARIAN, S. 12. ♦ (Glumeț) Femeie avînd funcția de vornic (2). Bărbate! du-te la dumnezeu și-l roagă ca să mă facă vorniciță peste celelalte paseri din lume. MARIAN, O. II 170. 2. Vorniceasă (2).

A VORNICI ~esc intranz. înv. A fi vornic. /Din vornic

vorniciță (înv., pop.) s. f., g.-d. art. vorniciței; pl. vornicițe

vorniciță (înv.) s. f., g.-d. art. vorniciței; pl. vornicițe

vornici vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vornicesc, imperf. 3 sg. vornicea; conj. prez. 3 sg. și pl. vornicească

vorniciță s. f., g.-d. art. vorniciței; pl. vornicițe