8 definiții pentru vorbuliță


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VORBULÍȚĂ, vorbulițe, s. f. Diminutiv al lui vorbă; vorbușoară, vorbișoară, vorbuță. – Vorbă + suf. -uliță.

vorbuliță sf [At: PANN, P.V. I, 9/24 / Pl: ~țe / E: vorbă + -uliță] 1-6 (Șhp) Vorbă (1-3) (amabilă) Si: (rar) vorbușoară (1-6), (pop) vorbiță (1-6), vorbișoară (1-6), (reg) vorbuleană (1-6), vorbuță (1-6). 7 (Îe) A pune o ~ A pune o vorbă bună. 8-10 (Irn) Vorbă (1-3) aspră, mustrătoare. 11-12 (Șhp) Vorbă (220) (elocventă).

VORBULÍȚĂ, vorbulițe, s. f. Diminutiv a lui vorbă; vorbușoară, vorbișoară, vorbuță. – Vorbă + suf. -uliță.

VORBULÍȚĂ, vorbulițe, s. f. Diminutiv al lui vorbă (1). Dacă mă iei așa, nu-mi scoți tu vorbuliță din gură. VLAHUȚĂ, O. A. 427.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

vorbulíță s. f., g.-d. art. vorbulíței; pl. vorbulíțe

vorbulíță s. f., g.-d. art. vorbulíței; pl. vorbulíțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VORBULÍȚĂ s. vorbușoară, (reg.) vorbuță.

VORBULIȚĂ s. vorbușoară, (reg.) vorbuță.

Intrare: vorbuliță
vorbuliță substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vorbuliță
  • vorbulița
plural
  • vorbulițe
  • vorbulițele
genitiv-dativ singular
  • vorbulițe
  • vorbuliței
plural
  • vorbulițe
  • vorbulițelor
vocativ singular
plural

vorbuliță

etimologie:

  • Vorbă + sufix -uliță.
    surse: DEX '98 DEX '09