VOLUNTARISM s. n. 1. Doctrină potrivit căreia acțiunile noastre sunt legate de voință sau de liberul arbitru și nu de intelect sau de înclinațiile naturale. 2. Concepție psihologică care atribuie proceselor voliționale rolul hotărâtor în viața psihică. – Din fr. volontarisme (după voluntar).

voluntarism sn [At: D. GUSTI, P. A. 97 / E: fr volontarisme după voluntar, ger Voluntarismus] 1 Atitudine de fermă determinare asociată dorinței de a modifica cursul evenimentelor. 2 (Soc) Concepție ce neagă existența legilor obiective ale naturii și necesitatea lor în societate, atribuind voinței (1) o importanță primordială. 3 (Flz) Doctrină sau teză care consideră că voința (1) prevalează asupra inteligenței, iar acțiunea asupra gândirii intelectuale. 4 (Flz) Concepție potrivit căreia existența se întemeiază pe anumite tendințe iraționale ale voinței umane sau pe o voință cosmică considerată ca o forță oarbă. 5 (Psh) Concepție ce atribuie proceselor voliționale rolul hotărâtor în viața psihică.

voluntarism s.n. 1 Caracterul omului voluntar; atitudine, manifestare etc. a cuiva care are voință fermă (și tendința de a și-o impune). Aduce... un element în plus și acesta este esențialul: voluntarismul omului grec (PER.). 2 (sociol.) Concepție sociologică ce consideră voința umană ca factor determinant în evoluția societății, negînd existența legilor obiective ale naturii și necesitatea lor în societate sau opunînd voința umană acestor legi. 3 (filos.) Concepție filosofică potrivit căreia la baza existenței stau anumite tendințe iraționale ale voinței umane sau o voință cosmică considerată ca o forță oarbă. 4 (psih.) Concepție psihologică ce atribuie proceselor voliționale rolul hotărîtor în viața psihică. • /<germ. Voluntarismus, fr. volontarisme.

VOLUNTARISM s. n. 1. Concepție filozofică potrivit căreia existența se întemeiază pe anumite tendințe iraționale ale voinței umane sau pe o voință cosmică oarbă. 2. Concepție sociologică care neagă existența legilor obiective ale naturii și necesitatea lor în societate și atribuie voinței (individuale sau colective) o importanță primordială, hotărâtoare. 3. Concepție psihologică care atribuie proceselor voliționale rolul hotărâtor în viața psihică. – Din fr. volontarisme (după voluntar).

VOLUNTARISM s. n. Curent filozofic idealist-subiectivist care neagă legile obiective ale naturii și necesitatea lor în societate și atribuie voinței o importanță primordială, hotărîtoare.

VOLUNTARISM s.n. 1. Concepție filozofică potrivit căreia la baza existenței stau anumite tendințe iraționale ale voinței umane sau o voință cosmică oarbă. 2. Concepție socio-politică, care consideră voința umană ca factor hotărîtor al istoriei, atribuind proceselor voliționale un rol determinant în acțiunea socială, negînd existența legităților obiective sau opunînd voința umană acestor legi. 3. Concepție în psihologie după care în viața psihică rolul hotărîtor îl au procesele voliționale. [Cf. germ. Voluntarismus, fr. voluntarisme].

VOLUNTARISM s. n. 1. concepție filozofică potrivit căreia la baza existenței stau anumite tendințe iraționale ale voinței umane sau o voință cosmică oarbă. 2. concepție sociologică subiectivistă care consideră voința umană ca factor hotărâtor al istoriei, atribuind proceselor voliționale un rol determinant în acțiunea socială, negând existența legităților obiective sau opunând voința umană acestor legi. 3. concepție psihologică potrivit căreia în viața psihică rolul hotărâtor îl au procesele voliționale. (< fr. volontarisme)

VOLUNTARISM n. 1) Curent idealist în filozofie, care consideră voința drept principiul suprem al existenței. 2) Activitate ce se caracterizează prin hotărâri subiective. /<germ. Voluntarismus, fr. volontarisme

voluntarism s. n.

voluntarism s. n.

voluntarism s. n.