16 definiții pentru voiaj (pl. -uri) voiagiu


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VOIÁJ, voiajuri, s. n. Călătorie. [Pl. și: voiaje] – Din fr. voyage.

VOIÁJ, voiajuri, s. n. Călătorie. [Pl. și: voiaje] – Din fr. voyage.

VOIÁJ, voiajuri, s. n. Călătorie. De cu seară își pregătea costumul de voiaj. BART, E. 46. Printre noi se găsea un tînăr zugrav franțez, care pentru întîia dată ieșise din țara lui spre a face un voiaj în Orient. ALECSANDRI, O. P. 255. Andronache se duse în voiaj ca să-și uite tribulațiile conjugale. NEGRUZZI, S. I 79. – Pl. și: voiaje. – Variantă: (învechit) voiágiu, voiagii (ALECSANDRI, T. I 371), s. n.

VOIÁJ s.n. Călătorie. [Pron. vo-iaj, pl. -juri, -je, var. voaiaj s.n. / < fr. voyage].

VOIÁJ s. n. călătorie. (< fr. voyage)

VOIÁJ ~uri n. Deplasare (pe jos sau cu ajutorul unui mijloc de transport) făcută de o persoană într-un loc depărtat; călătorie. [Pl. și voiaje] /<fr. voyage

voiaj n. călătorie: se desgustă de drumuri și de voiaj PANN (= fr. voyage).

*voĭáj n., pl. urĭ și e (rus. voĭáž, d. fr. voyage). Barb. Călătorie.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

voiáj s. n., pl. voiájuri/voiáje

voiáj s. n., pl. voiájuri /voiáje


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VOIÁJ s. v. călătorie.

VOIAJ s. călătorie, deplasare, drum, (înv.) plimbare, umblet. (Un ~ lung și obositor.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

voiáj (voiajuri), s. n. – Călătorie. Fr. voyage.Der. voiaja, vb., din fr. voyager; voiajor, s. m., din fr. voyaguer.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

voiaj, voiajuri s. n. (tox.) stări succesive induse cuiva de consumul unui drog.

Intrare: voiaj (pl. -uri)
voiaj1 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • voiaj
  • voiajul
  • voiaju‑
plural
  • voiajuri
  • voiajurile
genitiv-dativ singular
  • voiaj
  • voiajului
plural
  • voiajuri
  • voiajurilor
vocativ singular
plural
voiaj2 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • voiaj
  • voiajul
  • voiaju‑
plural
  • voiaje
  • voiajele
genitiv-dativ singular
  • voiaj
  • voiajului
plural
  • voiaje
  • voiajelor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N54)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • voiagiu
  • voiagiul
  • voiagiu‑
plural
  • voiagii
  • voiagiile
genitiv-dativ singular
  • voiagiu
  • voiagiului
plural
  • voiagii
  • voiagiilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

voiaj voiagiu

  • 1. Deplasare (pe jos sau cu ajutorul unui mijloc de transport) făcută de o persoană într-un loc depărtat.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN NODEX sinonime: călătorie 3 exemple
    exemple
    • De cu seară își pregătea costumul de voiaj. BART, E. 46.
      surse: DLRLC
    • Printre noi se găsea un tînăr zugrav franțez, care pentru întîia dată ieșise din țara lui spre a face un voiaj în Orient. ALECSANDRI, O. P. 255.
      surse: DLRLC
    • Andronache se duse în voiaj ca să-și uite tribulațiile conjugale. NEGRUZZI, S. I 79.
      surse: DLRLC

etimologie: