14 definiții pentru vocativ


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VOCATÍV, vocative, s. n. (Gram.) Caz al declinării care exprimă adresarea, chemarea, invocația. – Din fr. vocatif, lat. vocativus.

vocativ, ~ă [At: MAIOR. IST. 247/4 / Pl: ~e / E: lat vocativus, fr vocatif] 1-2 sn, a (Șîs caz ~, înv, cădere ~ă ) (Caz al declinării) care exprimă o chemare sau o invocare adresată cuiva. 3 sn (Pex) Cuvânt în cazul vocativ (2). 4 a (Rar; d. propoziții, expuneri etc.) Care cuprinde forme de vocativ (1). 5 a (Pex) Care exprimă o adresare, o chemare. 6 a (Rar) Care ar fi de dorit să se realizeze, să se întâmple etc.

VOCATÍV, vocative, s. n. (Gram.) Caz al declinării care exprimă o chemare sau o invocare adresată cuiva. – Din fr. vocatif, lat. vocativus.

VOCATÍV, vocative, s. n. Caz al declinării care exprimă o chemare adresată unei persoane, în scopul de a-i atrage atenția asupra unei comunicări. Vocativul are valoarea unei propoziții sau fraze întregi. IORDAN, L. R. 306.

VOCATÍV s.n. Caz al declinării care exprimă o chemare, o invocare adresată cuiva. [Cf. lat. (casus) vocativus, fr. vocatif].

VOCATÍV s. n. caz al declinării care exprimă o chemare, o invocare adresată cuiva. (< lat. vocativus, fr. vocatif)

VOCATÍV ~e n. lingv. Caz al declinării care conține forma specială pe care o ia substantivul pentru a exprima o adresare. /<fr. vocatif, lat. vocativus

vocativ n. cazul ce deseamnă persoana sau lucrul la care se vorbește: Dumnezeule!

*vocatív n., pl. e (lat. vocativus). Gram. Cazu chemăriĭ, precum: omule, măĭ vecine; o, Doamne!


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VOCATÍV s. (GRAM.) (înv.) chemătoare.

VOCATIV s. (GRAM.) (înv.) chemătoare.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

VOCATÍV s. n. (cf. fr. vocatif, lat. vocativus < vocare „a chema”): caz al substantivului (ultimul, în ordinea studierii), caz al adresării directe. Este caracterizat prin intonație suplimentară specifică, prin afixele caracteristice -e și -ule (la singularul masculinelor și al neutrelor), -o (la singularul femininelor) și -lor (la pluralul tuturor genurilor) și printr-o topică mobilă, însoțită de virgulă sau de semnul exclamării: „Moșnege, copila plânge...” (M. Sadoveanu); „Degeaba te mai sclifosești, Ioane! răspunse mama” (I. Creangă); „Haide, Irino, pune mâna pe seceră...” (M. Preda); „Să facem, fraților, de ce să nu facem!” (Z. Stancu); „Ce ne facem, fetelor?” (G. Topârceanu). V. îndeplinește funcții sintactice doar de atribut adjectival și de apoziție, ca în exemplele „Te salut prieten drag!”; „Iancule, țintașule, / Mai încearcă-ți armele / Până vin poterile!” (Folclor).

Intrare: vocativ
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vocativ
  • vocativul
  • vocativu‑
plural
  • vocative
  • vocativele
genitiv-dativ singular
  • vocativ
  • vocativului
plural
  • vocative
  • vocativelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

vocativ

  • 1. gramatică Caz al declinării care exprimă adresarea, chemarea, invocația.
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: chemătoare attach_file un exemplu
    exemple
    • Vocativul are valoarea unei propoziții sau fraze întregi. IORDAN, L. R. 306.
      surse: DLRLC

etimologie: