vocativ, ~ă [At: MAIOR. IST. 247/4 / Pl: ~e / E: lat vocativus, fr vocatif] 1-2 sn, a (Șîs caz ~, înv, cădere ~ă ) (Caz al declinării) care exprimă o chemare sau o invocare adresată cuiva. 3 sn (Pex) Cuvânt în cazul vocativ (2). 4 a (Rar; d. propoziții, expuneri etc.) Care cuprinde forme de vocativ (1). 5 a (Pex) Care exprimă o adresare, o chemare. 6 a (Rar) Care ar fi de dorit să se realizeze, să se întâmple etc.