vocalizare sf [At: FILIMON, O. II, 293 / Pl: ~zări / E: vocaliza] 1 (Muz) Executare de vocalize (2) Si: (înv) vocalizație (1). 2 (Fon; d. consoane) Modificare prin care un sunet trece de la valoarea de consoană la cea de vocală Si: (înv) vocalizație (2).

vocalizare s.f. 1 (muz.) Acțiunea de a (se) vocaliza și rezultatul ei. Jos se împleteau vocalizări sălbatice cu tăceri gînditoare (VOIC.). 2 (fon.) Modificare prin care un sunet trece de la valoarea de consoană la cea de vocală sau de semivocală (semiconsoană). • pl. -ări. /v. vocaliza.

VOCALIZARE, vocalizări, s. f. Acțiunea de a vocaliza. 1. Exercițiu de canto fără cuvinte. 2. (Gram.) Trecerea unui sunet de Ia valoarea de consoană la cea de vocală. «U», semiconsoană în cuvîntul «ou», devine, prin vocalizare, vocală deplină în forma articulată «oul».

VOCALIZARE s.f. Acțiunea de a (se) vocaliza și rezultatul ei. [< vocaliza].

vocaliza [At: FILIMON, O. II, 292 / Pzi: ~zez / E: fr vocaliser] 1 vt(a) (Muz) A executa vocalize (2). 2 vr (Fon; d. consoane) A trece de la valoarea de consoană la cea de vocală.

VOCALIZA, vocalizez, vb. I. 1. Tranz. A face exerciții de canto pe anumite vocale, fără a numi notele sau a pronunța cuvintele; a executa vocalize. Dacă s-ar ispiti cineva să cerce a instrumenta și a vocaliza prin codri muzica clasică... chiar și iepurii ar apuca-o îndată la picior. ODOBESCU, S. III 101. ◊ Intranz. Curgeau lumini din ceruri roze, Vocalizau privighetori. MACEDONSKI, O. I 73. (Fig.) Era o seară tristă, cum sînt atîtea sări, Doar glasul geamandurei vocaliza arar. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 39. 2. Refl. (Gram.; despre consoane) A trece de la valoarea de consoană la cea de vocală. În unele limbi slave «l» s-a vocalizat.

VOCALIZA vb. I. 1. tr. A face exerciții de canto fără cuvinte, cîntînd numai anumite vocale. 2. refl. (Gram.; despre consoane) A trece de la valoarea de consoană la aceea de vocală; a deveni vocală. [Cf. fr. vocaliser, it. vocalizzare].

VOCALIZA vb. I. intr., tr. a face vocalize. II. refl. (despre consoane) a căpăta valoare de vocală. (< fr. vocaliser)

A SE VOCALIZA pers. 3 se ~ează intranz. (despre consoane) A deveni vocală; a căpăta valoare de vocală. /<fr. vocaliser, it. vocalizzare

A VOCALIZA ~ez tranz. muz. 1) A cânta fără cuvinte, executa vocalize. 2) A face să se vocalizeze. /<fr. vocaliser, it. vocalizzare

vocalizà v. 1. a face primele exerciții de canto; 2. a cânta fără a numi notele; 3. fig. a vocaliza prin codri OD.

*vocalizéz v. intr. (d. vocală; fr. vocaliser). Muz. Fac primele exercițiĭ de muzică vocală fără să numesc notele și fără cuvinte, ci numaĭ variind vocea pe o vocală orĭ pe cîte-va silabe.

vocalizare s. f., g.-d. art. vocalizării; pl. vocalizări

vocalizare s. f., g.-d. art. vocalizării; pl. vocalizări

vocalizare s. f., g.-d. art. vocalizării; pl. vocalizări

vocaliza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. vocalizez, 3 vocalizează; conj. prez. 1 sg. să vocalizez, 3 să vocalizeze

vocaliza (a ~) vb., ind. prez. 3 vocalizează

vocaliza vb., ind. prez. 1 sg. vocalizez, 3 sg. și pl. vocalizează

VOCALIZARE s. impostație.

VOCALIZARE s. f. (< vocaliza, cf. fr. vocaliser, it. vocalizzare): trecere a unui sunet de la valoarea sa de consoană la valoarea de vocală.