virane sf vz viranea

VIRAN, -Ă, virani, -e, adj. (Despre terenuri din cuprinsul unei localități) Care, deși se află într-un cartier construit și locuit, este fără clădiri și, de obicei, neîngrădit. – Din tc. viran.

viran, ~ă a [At: (a.1844) DOC. EC. 813 / V: (îvr) ~t / Pl: ~i, ~e / E: tc viran] (D. terenuri) Care, deși se află într-un cartier construit și locuit, este fără clădiri și, de obicei, neîngrădit.

viranea sf [At: (sfârșitul sec. XVIII) LET. III, 248/21 / V: ~ne / Pl: ~ele / E: tc virane] (Înv) 1 Ruine ale unei clădiri arse. 2 Teren viran.

virant, ~ă a vz viran

viran, -ă adj. (despre terenurile din raza unei localități) Pe care nu a fost construit nimic, fiind fără clădiri și, de obicei, neîngrădit. • pl. -i, -e. /<tc. viran.

viranea s.f. (înv.) Ruină a unei clădiri arse; loc viran. Dinspre viraneaua cea mare, unde a fost hanul lui Constantin, vin zeci și sute de oameni (CA. PETR.). • pl. -ele. /<tc. viranea.

VIRAN, -Ă, virani, -e, adj. (Despre terenuri) Care, deși se află într-un cartier construit și locuit, este fără clădiri și, de obicei, neîngrădit. – Din tc. viran.

VIRAN, -Ă, virani, -e, adj. (Despre terenuri) Care, deși se află într-un cartier locuit, este fără clădiri și (de obicei) neîngrădit. În locul viran pe unde nu mai trecuse niciodată... un singur felinar mai ardea. C. PETRESCU, C. V. 268. Astfel pe cîmpul viran, dătător de friguri palustre... Ne-am pomenit într-un zori ca-mpăratul acela din basme. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 98. Întocmise o trupă și luase cu chirie locul viran de la Podul Mogoșoaii. CARAGIALE, N. S. 103. ◊ Fig. Am trăit aci în țară, de pe la 1854 încoace, timp de douăzeci și cinci de ani, cătînd un colțișor unde să-mi durez sau un palat, sau o colibă pe locul cam viran al literaturii și al istoriei romînești. ODOBESCU, S. III 622.

VIRANEA, viranele, s. f. (Învechit și arhaizant) Loc viran; ruine rămase de la o clădire arsă. Dinspre viraneaua cea mare, unde a fost hanul lui Constantin, vin zeci și sute de oameni. CAMIL PETRESCU, O. II 459.

VIRANEA, viranele, s. f. (Înv. și arh.) Loc viran; ruinele unor clădiri rămase în urma unui incendiu. – Tc. virane.

VIRAN ~ă (~i, ~e) (despre terenurile din raza unei localități) Care este liber, neîngrădit și fără vreo construcție. /< turc. viran

viran n. loc deschis încă neclădit și neîngrădit. (Turc. VIRAN, loc gol].

virán, -ă adj. (turc. [d. pers.] viran, ruinat). Loc viran, loc fără clădirĭ în mijlocu unuĭ oraș.

viraneá f., pl. ele (turc. virané). Sec. 18. Loc viran.

!viran adj. m. (+ s. n.: teren ~); f. virană (zonă ~), pl. virane

!viran (teren ~) adj. m.; pl. f. virane

viran adj. n., f. virană; pl. n. și f. virane

viran (-nă), adj. – Părăginit, nelucrat, necultivat. – Mr. virane. Tc. (per.) viran „deșert” (Șeineanu, II, 378; Lokotsch 2163); se zice numai despre terenurile de clădit din zonele urbane. – Der. viranea, s. f. (paragină, pîrloagă), din tc. virane, sec. XVIII, înv.

VIRANEA s. v. maidan, teren viran.

viranea s. v. MAIDAN. TEREN VIRAN.