8 definiții pentru vindictă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VINDÍCTĂ, vindicte, s. f. (Livr.) Urmărire, pedepsire, răzbunare a unei crime. – Din fr. vindicte, lat. vindicta.

vindictă sf [At: HELIADE, O. I, 383 / V: (înv) ven~ / Pl: ~te / E: lat vindicta, fr vindicte] (Liv) 1 Urmărire și pedepsire a unei greșeli, a unei fărădelegi, a unei crime Si: răzbunare. 2 (Îs) ~ publică (sau, rar, populară) Dezaprobare prin care societatea condamnă fapte socotite nedemne sau oameni care săvârșesc astfel de fapte Si: oprobriu.

VINDÍCTĂ, vindicte, s. f. (Livr.) Urmărire, pedepsire, răzbunare a unei crime. – Din fr. vindicte, lat. vindicta.[1]

  1. În limba latină, vindicta însemna „apărare, protecție”, apoi a desemnat un anume mod de eliberare (din sclavie), iar în final a ajuns să însemne ceremonia de eliberare și respectiv bățul, bagheta cu care era atins sclavul în această ceremonie (vezi Bréal, Bailly – Dictionnaire etimologique latin sau Lewis, Short – A Latin Dictionary). În italiană a dat vendetta (de unde l-am împrumutat sub forma „vendetă”, iar în franceză vindicte, de unde românescul „vindictă”). — raduborza

VINDÍCTĂ, vindicte, s. f. (Învechit) Urmărire, pedepsire a crimelor; răzbunare. Și-a plecat capul călăilor lui Ipsilante, ca să nu compromită viitorul țării sale, expuind-o la vindicta turcească. GHICA, la CADE.

VINDÍCTĂ s.f. (Liv.) Urmărire, răzbunare a unei crime. [< fr. vindicte, lat. vindicta].

VINDÍCTĂ s. f. vendetă. (< fr. vindicte, lat. vindicta)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

vindíctă (înv.) s. f., g.-d. art. vindíctei; pl. vindícte

vindíctă s. f., g.-d. art. vindíctei; pl. vindícte

Intrare: vindictă
vindictă substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vindictă
  • vindicta
plural
  • vindicte
  • vindictele
genitiv-dativ singular
  • vindicte
  • vindictei
plural
  • vindicte
  • vindictelor
vocativ singular
plural

vindictă

  • 1. livresc Urmărire a unei crime.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: pedepsire răzbunare attach_file un exemplu
    exemple
    • Și-a plecat capul călăilor lui Ipsilante, ca să nu compromită viitorul țării sale, expuind-o la vindicta turcească. GHICA, la CADE.
      surse: DLRLC

etimologie: