vindictă sf [At: HELIADE, O. I, 383 / V: (înv) ven~ / Pl: ~te / E: lat vindicta, fr vindicte] (Liv) 1 Urmărire și pedepsire a unei greșeli, a unei fărădelegi, a unei crime Si: răzbunare. 2 (Îs) ~ publică (sau, rar, populară) Dezaprobare prin care societatea condamnă fapte socotite nedemne sau oameni care săvârșesc astfel de fapte Si: oprobriu.