vigan¹ sn [At: (a. 1803) IORGA, S. D. XII, 145 / V: ~ă (Pl: vigăni) sf, ~ău (Pl: viganauă), ~gănău, virgană sf / Pl: ~e, ~uri / E: mg viganó (dal vigán, vigána, vigánó)] 1 (Reg; Trs) Fustă (cu bretele, cu piepți etc.). 2 (Pex) Rochie lungă, cu croială caracteristică portului de la oraș (purtată de femei sau de copii).

vigan², ~ă a [At: KLEIN, D. 455 / Pl: ~i, ~e / E: mg vígan „cu veselie”] 1 Bine dispus. 2 Sprinten. 3 Viguros (1).

vigan¹ s.n. (reg.) Fustă (cu bretele, cu piepți etc.) sau, ext., rochie lungă cu croială caracteristică (purtată de femei sau de copii). • pl. -e, -uri. /<magh. viganó, dial. vigán, vigána, vigánó.

vigan², -ă adj. (reg.) Care este vesel, bine dispus, vioi. • pl. -i, -e. /<magh. vígan „cu veselie”.

VIGAN, vigane, s. n. (Regional) Rochie (de postav).

VIGAN, vigane, s. n. (Reg.) Rochie orășenească. – Magh. viganó.

vigană sf vz vigan¹

viganău sn vz vigan¹

vigănău sn vz vigan¹

virgană sf vz vigan¹

VIGAN², vigane, s. n. (Trans.) Costum de damă. (din magh. viganó < S. Vigano (n. pr.) = numele unei dansatoare din Viena) [et. și MÉSZ]

vigan adj. – Vesel, bine dispus. Mag. vigan (Tiktin; Drăganu, Dacor., IX, 200; Gáldi, Dict., 169). În Trans. – Der. vigăni, vb. refl. (a se bucura, a se înveseli), din mag. vigni; vigănie, s. f. (veselie, bucurie).

vigan (-ne), s. n. – Rochie de damă. – Var. vigănvu. Mag. viganó (Mîndrescu 118; Tiktin). În Trans.

VIGAN¹, VIGANĂ, vigani, vigane, adj. (Trans.) Bine dispus, vesel. (din magh. vígan = vesel (adv.) < víg = vesel (adj.) < vidám = vesel (adj.) < ?) [et. și MÉSZ]

VIGAN adj. v. vesel, voios.

vigan adj. v. VESEL. VOIOS.

VIGAN adj. (Criș.) Viguros, puternic. (Fig.) Fă-ne vigani în sfinție. MISC. SEC. XVII, 159^v. Etimologie: magh. vígan. Vezi și vigădui, vigășag. Ci', v i o s.

viganău, viganauă, s.n. – (reg.) Rochie fără mâneci, confecționată din stofă de lână, deschisă doar la gât. A fost introdusă în Ardeal prin sec. XIX. „E o piesă de port care în satele pur românești se purta foarte rar. În schimb, în satele mixte sau sub influența satelor cu populaței maghiară, viganăul s-a purtat foarte mult” (Bănățeanu 1965: 79): „O-ar lua de-aici din sat, / N-are viganău tărcat” (Bilțiu, 1996: 324). – Din magh. viganó (DER, MDA). La origine, provine de la numele unei balerine (Vigano), de la opera italiană din Viena, vestită pe la începutul sec. XIX, a cărei îmbrăcăminte a fost mult imitată. La început, vigana a fost o rochie scurtă, care apoi s-a purtat mai lungă (Bănățeanu, 1965: 79).

viganău, viganauă, s.n. – Rochie fără mâneci, confecționată din stofă de lână, deschisă doar la gât. A fost introdusă în Ardeal prin sec. XIX. „E o piesă de port care, în satele pur românești se purta foarte rar. În schimb, în satele mixte, sau sub influența satelor cu populaței maghiară, viganăul s-a purtat foarte mult” (Bănățeanu 1965: 79): „O-ar lua de-aici din sat, / N-are viganău tărcat” (Bilțiu 1996: 324). – Din magh. viganó (DER); La origine, numele de vigan, viganău, e luat de la numele unei balerine (Vigano), de la opera italiană din Viena, vestită pe la începutul sec. XIX, a cărei îmbrăcăminte a fost mult imitată. La început, vigana a fost o rochie scurtă, care apoi s-a purtat mai lungă (Bănățeanu 1965: 79).