vigan¹ sn [At: (a. 1803) IORGA, S. D. XII, 145 / V: ~ă (Pl: vigăni) sf, ~ău (Pl: viganauă), ~gănău, virgană sf / Pl: ~e, ~uri / E: mg viganó (dal vigán, vigána, vigánó)] 1 (Reg; Trs) Fustă (cu bretele, cu piepți etc.). 2 (Pex) Rochie lungă, cu croială caracteristică portului de la oraș (purtată de femei sau de copii).

vigan², ~ă a [At: KLEIN, D. 455 / Pl: ~i, ~e / E: mg vígan „cu veselie”] 1 Bine dispus. 2 Sprinten. 3 Viguros (1).

vigan¹ s.n. (reg.) Fustă (cu bretele, cu piepți etc.) sau, ext., rochie lungă cu croială caracteristică (purtată de femei sau de copii). • pl. -e, -uri. /<magh. viganó, dial. vigán, vigána, vigánó.

VIGAN, vigane, s. n. (Regional) Rochie (de postav).

VIGAN, vigane, s. n. (Reg.) Rochie orășenească. – Magh. viganó.

vigană sf vz vigan¹

viganău sn vz vigan¹

vigănău sn vz vigan¹

virgană sf vz vigan¹

vigan (-ne), s. n. – Rochie de damă. – Var. vigănvu. Mag. viganó (Mîndrescu 118; Tiktin). În Trans.

VIGAN², vigane, s. n. (Trans.) Costum de damă. (din magh. viganó < S. Vigano (n. pr.) = numele unei dansatoare din Viena) [et. și MÉSZ]

viganău, viganauă, s.n. – (reg.) Rochie fără mâneci, confecționată din stofă de lână, deschisă doar la gât. A fost introdusă în Ardeal prin sec. XIX. „E o piesă de port care în satele pur românești se purta foarte rar. În schimb, în satele mixte sau sub influența satelor cu populaței maghiară, viganăul s-a purtat foarte mult” (Bănățeanu 1965: 79): „O-ar lua de-aici din sat, / N-are viganău tărcat” (Bilțiu, 1996: 324). – Din magh. viganó (DER, MDA). La origine, provine de la numele unei balerine (Vigano), de la opera italiană din Viena, vestită pe la începutul sec. XIX, a cărei îmbrăcăminte a fost mult imitată. La început, vigana a fost o rochie scurtă, care apoi s-a purtat mai lungă (Bănățeanu, 1965: 79).

viganău, viganauă, s.n. – Rochie fără mâneci, confecționată din stofă de lână, deschisă doar la gât. A fost introdusă în Ardeal prin sec. XIX. „E o piesă de port care, în satele pur românești se purta foarte rar. În schimb, în satele mixte, sau sub influența satelor cu populaței maghiară, viganăul s-a purtat foarte mult” (Bănățeanu 1965: 79): „O-ar lua de-aici din sat, / N-are viganău tărcat” (Bilțiu 1996: 324). – Din magh. viganó (DER); La origine, numele de vigan, viganău, e luat de la numele unei balerine (Vigano), de la opera italiană din Viena, vestită pe la începutul sec. XIX, a cărei îmbrăcăminte a fost mult imitată. La început, vigana a fost o rochie scurtă, care apoi s-a purtat mai lungă (Bănățeanu 1965: 79).