13 definiții pentru vicar


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VICÁR, vicari, s. m. Preot sau episcop care ține locul unui demnitar bisericesc de rang mai înalt. – Din fr. vicaire, lat. vicarius.

VICÁR, vicari, s. m. Preot sau episcop care ține locul unui demnitar bisericesc de rang mai înalt. – Din fr. vicaire, lat. vicarius.

vicar sm [At: MAIOR, I. B. 65/20 / V: (înv) ~iu / Pl: ~i / E: lat vicarius] 1 Preot sau episcop care suplinește un cleric de rang mai înalt, îndeplinind diferite funcții administrative Si: (îrg) vicareș. 2 (În organizarea Bisericii Romano-Catolice; îs) ~ apostolic (sau, înv, apostolicesc) Cleric însărcinat de către papă cu administrarea religioasă a unor provincii aflate în țări cu altă religie dominantă Si: vicariș apostolicesc Vz vicareș (2). 3 (În concepția Bisericii Romano-Catolice; îs) ~ul (sau ~ al) lui Hristos (sau, înv, Crist) Papă2. 4 (Iuz) Persoană care ținea locul cuiva (căruia îi urma imediat în rang, în funcție etc.). 5 Funcționar din organizarea târzie a Imperiului Roman care administra o dioceză imperială.

vicar s.m. 1 (bis.) Episcop care suplinește un cleric de rang mai înalt, îndeplinind diverse funcții administrative; (înv.) vicareș. Eu primesc să fiu vicarul episcopului din Toledo (CA. PETR.). ◊ (adj.) Preot vicar.(în organizarea Bisericii Romano-Catolice) Vicar apostolic = cleric însărcinat de către papă cu administrarea religioasă a unor provincii aflate în țări cu altă religie dominantă. Vicarul (sau vicar al) lui Hristos = Papa. 2 (ist.) Persoană care ținea locul cuiva căruia îi urma imediat în rang. ♦ Funcționar din organizarea mai tîrzie a Imperiului Roman, care administra o dioceză imperială. • pl. -i. /<fr. vicaire, lat. vicarĭus, -ii „locțiitor”.

VICÁR, vicari, s. m. Ierarh auxiliar care îndeplinește funcții administrative, ca locțiitor al patriarhului sau al altor demnitari. bisericești.

VICÁR s.m. 1. (Ist.) Cel care ținea locul cuiva căruia îi urma imediat în rang. ♦ Funcționar din organizarea mai târzie a Imperiului roman, care administra o dioceză imperială. 2. Locțiitor al unui mitropolit, al unui episcop sau al unui alt demnitar bisericesc. [< fr. vicaire, it. vicario < lat. vicarius – locțiitor].

VICÁR s. m. 1. cel care ținea locul cuiva căruia îi urma imediat în rang. ◊ funcționar din organizarea mai târzie a Imperiului Roman, care administra o dioceză imperială. 2. locțiitor al unui mitropolit, episcop sau alt demnitar bisericesc. (< fr. vicaire, lat. vicarius)

VICÁR ~i m. bis. Preot sau episcop care ține locul unui demnitar de rang mai înalt. /<lat. vicarius, fr. vicaire

vicar m. ecleziastic adaos la preotul unei parohii sau la episcopul unei dieceze: la noi numai mitropolitii și episcopii au vicari.

*vicár m. (lat. vicarius, d. vice, în loc de). Arhiereŭ care ține locu unuĭ episcop orĭ unuĭ mitropolit. Vicaru luĭ Hristos, papa.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

vicár (-ri), s. m. – Preot sau episcop care ține locul unui demnitar bisericesc de rang mai înalt. – Var. Trans. vicareș. Lat. vicarius sau germ. Vikar, var. din mag. vikárius (Gáldi, Dict., 169). – Der. vicariat, s. n., din fr. vicariat.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

vicár, vicari s. m. (La ortodocși) Arhiereu, arhimandrit sau preot numit de ierarhul unei eparhii pentru a-l ajuta la exercitarea atribuțiilor sale executive. ◊ Episcop-vicar = arhiereu cu rang de episcop, ales de Sf. Sinod, care ajută pe ierarhul unei eparhii în exercitarea atribuțiilor sale canonice sau îl suplinește când acesta lipsește din eparhie. ◊ (La catolici) Vicar general = preot-adjunct al unui episcop care administrează o dioceză (eparhie). ◊ Vicar apostolic = prelat însărcinat să administreze activitatea misionară dintr-o țară unde nu există ierarhie ecleziastică. ◊ Vicarul lui Iisus Hristos = papa de la Roma. – Din fr. vicaire, lat. vicarius.

Intrare: vicar
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vicar
  • vicarul
  • vicaru‑
plural
  • vicari
  • vicarii
genitiv-dativ singular
  • vicar
  • vicarului
plural
  • vicari
  • vicarilor
vocativ singular
  • vicarule
  • vicare
plural
  • vicarilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

vicar

  • 1. Preot sau episcop care ține locul unui demnitar bisericesc de rang mai înalt.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 2. istorie Cel care ținea locul cuiva căruia îi urma imediat în rang.
    surse: DN
    • 2.1. Funcționar din organizarea mai târzie a Imperiului roman, care administra o dioceză imperială.
      surse: DN

etimologie: