veterinarie sfs [At: ÎNVĂȚĂTURĂ, 48/19 / V: ~ren~, ~ner~, viteren~, vit~ / E: lat veterinaria cf it veterinaria ] (Ltî) Medicină veterinară.

VETERINAR, -Ă, veterinari, -e, adj., s. m. 1. Adj. Care se referă la prevenirea, combaterea și vindecarea bolilor de care suferă animalele (domestice). 2. Adj., s. m. (Medic, tehnician, agent) care practică medicina veterinară (1). – Din fr. vétérinaire, lat. veterinarius.

veterenarie sf vz veterinarie

veterinar, ~ă [At: I. GOLESCU, C. / V: (înv) ~iu a, sm, ~ner sm, vit~ a, sm, (reg) ~eli~, ~tri~, vitri~, (îvr) viterinariu sm / Pl: ~i, ~e / E: lat veterinarius, -a, -um, veterinarius, -ii, fr vétérinaire, ger veterinär, Veterinär] 1 a Privitor la prevenirea, la combaterea și la vindecarea bolilor de care suferă animalele (domestice). 2 a Care este destinat îngrijirii sănătății animalelor (domestice). 3 a (Îs) Medicină ~ă Știință care studiază prevenirea și vindecarea bolilor de care suferă (animalele domestice) Si: (înv) veterinărie, (ltî) veterinarie. 4 a (Rar; d. instituțiile de învățământ) De medicină veterinară. 5-6 sm, a (Medic, tehnician, agent) care practică medicina veterinară Si: (îrg) nalbant, (reg) nălbar.

veterinariu, ~ie a, sm vz veterinar

veterinărie sfs [At: ROM. LIT. 315²/13 / E: veterinar + -ie] (Înv) Medicină veterinară.

veterinerie sfs vz veterinarie

viterenarie sf vz veterinarie

viterinarie sf vz veterinarie

veterinar, -ă adj., s.m. (med. vet.) 1 adj. Care se referă la prevenirea, combaterea și tratarea bolilor animalelor, la sănătatea animalelor. ◊ Medicină veterinară = știință care se ocupă cu studiul prevenirii și al vindecării bolilor de care suferă animalele (domestice). 2 adj., s.m. (Medic, tehnician, agent) care practică medicina veterinară. • pl. -i, -e. /<fr. vétérinaire, lat. veterinarĭus, -a, -um <veterīna, -orum „animale de povară”.

veterinărie s.f. (înv.) Medicină veterinară. • g.-d. -iei. /veterinar + -ie.

VETERINAR, -Ă, veterinari, -e, adj., s. m. 1. Adj. Care se referă la prevenirea, combaterea și vindecarea bolilor de care suferă animalele (domestice). 2. Adj., s. m. (Medic, tehnician, agent) care practică medicina veterinară. – Din fr. vétérinaire, lat. veterinarius.

VETERINAR, -Ă, veterinari, -e, adj. Care se referă la prevenirea și la combaterea bolilor de care suferă animalele. Secțiunile veterinare orășenești vor avea ca sarcină efectuarea controlului sanitar veterinar în centrele de. colectare, îngrășătorii, abatoare. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2859. (În forma veterinarul) O carte plăcută, în care formulele costelive ale mecanicei și rețetele... medicinei veterinarii sînt mai peste tot locul foarte binișor furișate printre o mulțime de noțiuni istorice. ODOBESCU, S. III 11. ◊ Medic veterinar (și substantivat, m.) = medic specializat în medicina privitoare la animale. Au și găsit... pe d-l Nae Popescu... om de treizeci și doi de ani și medic veterinar. SLAVICI, la CADE. – Variantă: (învechit) veterinariu, -ie, veterinarii, adj.

VETERINARIU, -IE adj. v. veterinar.

VETERINĂRIE s. f. (Rar) Știință care se ocupă cu prevenirea și combaterea bolilor la animale; medicină veterinară. Trimisese cuconu Ioniță pe nepotul său, Dumitru Dragoș... să învețe doftoriceasca știință a dobitoacelor, după cum numea el veterinăria. HOGAȘ, H. 21.

VETERINĂRIE s. f. (Fam.) Medicină veterinară. – Din veterinar + suf. -ie.

VETERINAR, -Ă adj. Referitor la bolile animalelor. ◊ Medic veterinar (și s.m.) = medic pentru animale. // s.m. Tehnician, agent specialist în medicina pentru animale. [< fr. vétérinaire, cf. lat. veterinarius].

VETERINAR, -Ă I. adj. referitor la bolile animalelor. II. s. m. medic, tehnician, specialist în medicina veterinară. (< fr. vétérinaire, lat. veterinarius)

VETERINAR¹ ~ă (~i, ~e) Care ține de prevenirea și vindecarea bolilor la animale; propriu prevenirii și vindecării bolilor la animale. /<lat. veterinarius, ~a, fr. veterinaire, germ. veterinär

veterinar a. privitor la medicina animalelor: medic veterinar. ║ m. cel ce tratează boale de animale.

veterinărie f. medicină veterinară: Școală de veterinărie.

*veterinár m. (lat. veterinarius, d. veterinus, d. *vehiterinus, relativ la vitele de tras, d. vehere, a trage. V. vehicul). Relativ la boalele animalelor: medicina veterinară. S. m. Medic de animale.

*veterinăríe f. (d. veterinar). Fam. Medicina veterinară.

+sanitar-veterinar adj. m., pl. sanitar-veterinari; f. sanitar-veterinară, pl. sanitar-veterinare

veterinar adj. m., s. m., pl. veterinari; adj. f. veterinară, pl. veterinare

veterinar adj. m., s. m., pl. veterinari; adj. f. veterinară, pl. veterinare

veterinar adj. m., s. m., pl. veterinari; f. sg. veterinară, pl. veterinare

veterinărie s. f., art. veterinăria, g.-d. art. veterinăriei

VETERINĂRIE s. v. medicină veterinară.

MEDICINĂ VETERINARĂ s. (rar) veterinărie.

veterinărie s. v. MEDICINĂ VETERINARĂ.