14 definiții pentru veterinar (adj.) veterinariu


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VETERINÁR, -Ă, veterinari, -e, adj., s. m. 1. Adj. Care se referă la prevenirea, combaterea și vindecarea bolilor de care suferă animalele (domestice). 2. Adj., s. m. (Medic, tehnician, agent) care practică medicina veterinară (1). – Din fr. vétérinaire, lat. veterinarius.

veterinar, ~ă [At: I. GOLESCU, C. / V: (înv) ~iu a, sm, ~ner sm, vit~ a, sm, (reg) ~eli~, ~tri~, vitri~, (îvr) viterinariu sm / Pl: ~i, ~e / E: lat veterinarius, -a, -um, veterinarius, -ii, fr vétérinaire, ger veterinär, Veterinär] 1 a Privitor la prevenirea, la combaterea și la vindecarea bolilor de care suferă animalele (domestice). 2 a Care este destinat îngrijirii sănătății animalelor (domestice). 3 a (Îs) Medicină ~ă Știință care studiază prevenirea și vindecarea bolilor de care suferă (animalele domestice) Si: (înv) veterinărie, (ltî) veterinarie. 4 a (Rar; d. instituțiile de învățământ) De medicină veterinară. 5-6 sm, a (Medic, tehnician, agent) care practică medicina veterinară Si: (îrg) nalbant, (reg) nălbar.

VETERINÁR, -Ă, veterinari, -e, adj., s. m. 1. Adj. Care se referă la prevenirea, combaterea și vindecarea bolilor de care suferă animalele (domestice). 2. Adj., s. m. (Medic, tehnician, agent) care practică medicina veterinară. – Din fr. vétérinaire, lat. veterinarius.

VETERINÁR, -Ă, veterinari, -e, adj. Care se referă la prevenirea și la combaterea bolilor de care suferă animalele. Secțiunile veterinare orășenești vor avea ca sarcină efectuarea controlului sanitar veterinar în centrele de. colectare, îngrășătorii, abatoare. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2859. (În forma veterinarul) O carte plăcută, în care formulele costelive ale mecanicei și rețetele... medicinei veterinarii sînt mai peste tot locul foarte binișor furișate printre o mulțime de noțiuni istorice. ODOBESCU, S. III 11. ◊ Medic veterinar (și substantivat, m.) = medic specializat în medicina privitoare la animale. Au și găsit... pe d-l Nae Popescu... om de treizeci și doi de ani și medic veterinar. SLAVICI, la CADE. – Variantă: (învechit) veterináriu, -ie, veterinarii, adj.

VETERINÁR, -Ă adj. Referitor la bolile animalelor. ◊ Medic veterinar (și s.m.) = medic pentru animale. // s.m. Tehnician, agent specialist în medicina pentru animale. [< fr. vétérinaire, cf. lat. veterinarius].

VETERINÁR, -Ă I. adj. referitor la bolile animalelor. II. s. m. medic, tehnician, specialist în medicina veterinară. (< fr. vétérinaire, lat. veterinarius)

VETERINÁR1 ~ă (~i, ~e) Care ține de prevenirea și vindecarea bolilor la animale; propriu prevenirii și vindecării bolilor la animale. /<lat. veterinarius, ~a, fr. veterinaire, germ. veterinär

veterinar a. privitor la medicina animalelor: medic veterinar. ║ m. cel ce tratează boale de animale.

*veterinár m. (lat. veterinarius, d. veterinus, d. *vehiterinus, relativ la vitele de tras, d. vehere, a trage. V. vehicul). Relativ la boalele animalelor: medicina veterinară. S. m. Medic de animale.

veterinariu, ~ie a, sm vz veterinar

VETERINÁRIU, -IE adj. v. veterinar.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

veterinár adj. m., s. m., pl. veterinári; adj. f. veterináră, pl. veterináre

veterinár adj. m., s. m., pl. veterinári; f. sg. veterináră, pl. veterináre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MEDICINĂ VETERINA s. (rar) veterinărie.

Intrare: veterinar (adj.)
veterinar1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • veterinar
  • veterinarul
  • veterinaru‑
  • veterina
  • veterinara
plural
  • veterinari
  • veterinarii
  • veterinare
  • veterinarele
genitiv-dativ singular
  • veterinar
  • veterinarului
  • veterinare
  • veterinarei
plural
  • veterinari
  • veterinarilor
  • veterinare
  • veterinarelor
vocativ singular
plural
veterinariu adjectiv
adjectiv (A109)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • veterinariu
  • veterinariul
  • veterinariu‑
  • veterinarie
  • veterinaria
plural
  • veterinarii
  • veterinariii
  • veterinarii
  • veterinariile
genitiv-dativ singular
  • veterinariu
  • veterinariului
  • veterinarii
  • veterinariei
plural
  • veterinarii
  • veterinariilor
  • veterinarii
  • veterinariilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

veterinar (adj.) veterinariu

  • 1. Care se referă la prevenirea, combaterea și vindecarea bolilor de care suferă animalele (domestice).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 2 exemple
    exemple
    • Secțiunile veterinare orășenești vor avea ca sarcină efectuarea controlului sanitar veterinar în centrele de. colectare, îngrășătorii, abatoare. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2859.
      surse: DLRLC
    • O carte plăcută, în care formulele costelive ale mecanicei și rețetele... medicinei veterinarii sînt mai peste tot locul foarte binișor furișate printre o mulțime de noțiuni istorice. ODOBESCU, S. III 11.
      surse: DLRLC

etimologie: