2 intrări

10 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

vărui2 vt [At: ALECSANDRI, T. I, 396 / V: ver~ / Pzi: ~esc / E: văr + -ui] (Îvr; fam) A i se adresa cuiva cu apelativul „vere”.

VĂRUÍ1, văruiesc, vb. IV. Tranz. (Neobișnuit) A se adresa cuiva cu titlul de «vere». (Atestat în forma verui) La mulți ani, vere Alecule.Să trăiești, arhon bane! (În parte) Prea mă veruiește banul! ALECSANDRI, la TDRG. – Variantă: veruí vb. IV.

VERUÍ vb. IV. v. vărui1.

veruĭésc v. tr. (d. văr, verĭ). Fam. Rar. Chem cu epitetu de „văr”.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

văruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. văruiésc, imperf. 3 sg. văruiá; conj. prez. 3 să văruiáscă

văruí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. văruiésc, imperf. 3 sg. văruiá; conj. prez. 3 sg. și pl. văruiáscă

vărui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. văruiesc, conj. văruiască)


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

vărui, văruiesc v. r. a se îmbăta, a se ameți (din cauza băuturii).

Intrare: veruit
veruit participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • veruit
  • veruitul
  • veruitu‑
  • verui
  • veruita
plural
  • veruiți
  • veruiții
  • veruite
  • veruitele
genitiv-dativ singular
  • veruit
  • veruitului
  • veruite
  • veruitei
plural
  • veruiți
  • veruiților
  • veruite
  • veruitelor
vocativ singular
plural
Intrare: vărui (apela)
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • vărui
  • văruire
  • văruit
  • văruitu‑
  • văruind
  • văruindu‑
singular plural
  • văruiește
  • văruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • văruiesc
(să)
  • văruiesc
  • văruiam
  • văruii
  • văruisem
a II-a (tu)
  • văruiești
(să)
  • văruiești
  • văruiai
  • văruiși
  • văruiseși
a III-a (el, ea)
  • văruiește
(să)
  • văruiască
  • văruia
  • vărui
  • văruise
plural I (noi)
  • văruim
(să)
  • văruim
  • văruiam
  • văruirăm
  • văruiserăm
  • văruisem
a II-a (voi)
  • văruiți
(să)
  • văruiți
  • văruiați
  • văruirăți
  • văruiserăți
  • văruiseți
a III-a (ei, ele)
  • văruiesc
(să)
  • văruiască
  • văruiau
  • vărui
  • văruiseră
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • verui
  • veruire
  • veruit
  • veruitu‑
  • veruind
  • veruindu‑
singular plural
  • veruiește
  • veruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • veruiesc
(să)
  • veruiesc
  • veruiam
  • veruii
  • veruisem
a II-a (tu)
  • veruiești
(să)
  • veruiești
  • veruiai
  • veruiși
  • veruiseși
a III-a (el, ea)
  • veruiește
(să)
  • veruiască
  • veruia
  • verui
  • veruise
plural I (noi)
  • veruim
(să)
  • veruim
  • veruiam
  • veruirăm
  • veruiserăm
  • veruisem
a II-a (voi)
  • veruiți
(să)
  • veruiți
  • veruiați
  • veruirăți
  • veruiserăți
  • veruiseți
a III-a (ei, ele)
  • veruiesc
(să)
  • veruiască
  • veruiau
  • verui
  • veruiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

vărui (apela) verui

  • 1. neobișnuit A se adresa cuiva cu titlul de «vere».
    surse: DLRLC un exemplu
    exemple
    • La mulți ani, vere Alecule. – Să trăiești, arhon bane! (În parte) Prea mă veruiește banul! ALECSANDRI, la TDRG.
      surse: DLRLC

etimologie: