verticil sn [At: CAIET, 77^r/7 / V: (îvr) ~iu (Pl: ~iuri), ~ițil / E: fr verticille, lat verticillus] (Bot) 1 Coroană realizată de dispunerea radială, la același nivel, a florilor, a frunzelor, a ramurilor unor plante. 2 Dispunere a florilor, a frunzelor sau a ramurilor în formă de cerc, la același nivel, în jurul unui ax.

verticil s.n. 1 (bot.) Mod de așezare a ramurilor, a frunzelor, a florilor sau a pieselor florale în formă de cerc, la același nivel în jurul unei axe. 2 (biol.) Cerc de tentacule, peri sau organe dispuse radiar față de un ax. • pl. -e. și (înv.) verticiliu, vertițil s.n. /<fr. verticille, lat. verticillus, -i <vertex, -icis „vîrf”.

VERTICIL, verticile, s. n. Fel de așezare a florilor, a frunzelor sau a ramurilor, grupate în jurul unui singur punct al tulpinii.

VERTICIL s.n. 1. Mod de așezare a frunzelor, a ramurilor sau a florilor în jurul unui singur punct al tulpinii. 2. Cerc de tentacule, peri sau organe dispuse radiar față de un ax. [< fr. verticille, cf. lat. verticillus].

VERTICIL s. n. 1. mod de așezare a frunzelor, ramurilor sau florilor din jurul unui singur punct al tulpinii. 2. cerc de tentacule, peri sau organe dispuse radiar față de un ax. (< fr. verticille, lat. verticillus)

VERTICIL ~e n. bot. Aranjare inelară a florilor, frunzelor sau ramurilor în jurul tulpinii. /<fr. verticille

*verticíl n., pl. e (lat. verticillus, dim. d. vertex, vîrf). Bot. Florĭ, frunze saŭ ramurĭ așezate în prejuru aceluĭașĭ punct.

verticiliu sn vz verticil

vertițil sn vz verticil

verticiliu s.n. v. verticil.

vertițil s.n. v. verticil.

verticil s. n., pl. verticile

verticil s. n., pl. verticile

verticil s. n., pl. verticile