11 definiții pentru veritate


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VERITÁTE, verități, s. f. (Rar) Realitate, adevăr. – Din fr. vérité, lat. veritas, -atis.

VERITÁTE, verități, s. f. (Rar) Realitate, adevăr. – Din fr. vérité, lat. veritas, -atis.

veritate sf [At: LEX. MARS. 153 / V: (reg) varat~ / Pl: ~tăți / G-D: și: (înv) ~tăței / E: lat veritas, -atis, it verità, fr vérité] 1 (Asr) Veridicitate (1). 2 (Flz) Reflectare obiectivă a realității. 3 (Îvr) Veridicitate (3).

VERITÁTE, verități, s. f. (Rar) Adevăr. Sînt minciuni factice, dar verități ideale. HASDEU, I. V. 118.

VERITÁTE s.f. (Liv.) Adevăr, realitate. [Cf. fr. vérité, lat. veritas].

VERITÁTE s. f. adevăr, realitate. (< fr. vérité, lat. veritas)

veritate f. 1. adevăr, lucru adevărat; 2. principiu sigur, axiomă: verități matematice.

*veritáte f. (lat. véritas, -átis). Rar. Adevăr.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

veritáte (rar) s. f., g.-d. art. veritắții; pl. veritắți

veritáte s. f., g.-d. art. verității; pl. verități


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VERITÁTE s. v. adevăr, realitate, veridicitate.

veritate s. v. ADEVĂR. REALITATE. VERIDICITATE.

Intrare: veritate
substantiv feminin (F117)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • veritate
  • veritatea
plural
  • verități
  • veritățile
genitiv-dativ singular
  • verități
  • verității
plural
  • verități
  • verităților
vocativ singular
plural

veritate

etimologie: