veritate s.f. Adevăr, realitate. Nu este iertat a sacrifica eterna veritate trecătorului interes (HASD.). ◊ (jur.) Proba verității = dovedire cu probe a justeței cauzei cuiva. ♦ (filos.) Afirmație sau cunoaștere legată de conceptul superior, ideal al adevărului. • pl. -ăți. /<fr. vérité, lat. verĭtas, -atis <vērus „adevărat”.