VERIGAR, verigari, s. m. Arbust cu ramurile terminate prin câte un spin, cu frunze alterne și opuse, cu flori galbene-verzui și cu fructe globuloase, cărnoase, negre, folosite în medicină pentru proprietățile lor purgative; pațachină (1) (Rhamnus cathartica). [Var.: verigariu s. m.] – Verigă + suf. -ar.

verigar sm [At: COTEANU, PL. 17 / V: ~iu / Pl: ~i / E: verigă + -ar] 1 Specie de arbust sălbatic cu flori mici galbene-verzui, cu fructele cărnoase, negre, întrebuințate în medicină pentru proprietățile lor purgative, care crește prin tufișuri și prin păduri Si: verigaș (1), (reg) mălin, pațachină, porumbel, părul-ciutei, poama-câinelui, spinul-cerbului, (îvr) verigică, verigigar (Rhamnus cathartica). 2 (Îf verigariu) Arbust cu frunze opuse până la alterne, cu flori mici galbene-verzui, care crește pe roci calcaroase (Rhamnus tinctoria). 3 (Bot) Glădici (Acer tataricum). 4 (Bot) Salbă-mare (Evonymus latifolius). corectat(ă)

verigar s.m. (bot.) Numele mai multor specii de arbuști sălbatici care cresc prin tufișuri și prin păduri, care au fructele în formă de boabe roșii sau negre și ale căror ramuri sînt terminate prin cîte un spin: a) arbust cu florile mici, galbene-verzui, cu fructele cărnoase, negre, folosite în medicină pentru proprietățile lor purgative (Rhamnus cathartica); b) arbust cu frunzele opuse pînă la alterne, cu florile mici galbene-verzui, care crește pe roci calcaroase (Rhamnus tinctoria); c) glădici (Acer tataricum). • pl. -i. și verigariu s.m. /verigă + -ar.

VERIGAR, verigari, s. m. Arbust cu ramurile terminate prin câte un spin, cu frunze alterne și opuse, cu flori galbene-verzui și cu fructe globuloase, cărnoase, negre, întrebuințate în medicină pentru proprietățile lor purgative; pațachină (1) (Rhamnus cathartica). [Var.: verigariu s. m.] – Verigă + suf. -ar.

VERIGAR, verigari, s. m. Arbust cu ramurile terminate prin cîte un spin, cu flori mici galbene-verzui, cu fructele cărnoase, negre, care închid cîte doi, trei sîmburi tari (fructele și rădăcina se întrebuințează în medicină pentru proprietățile lor purgative) (Rhamnus cathartica).

VERIGAR ~i m. Arbust cu ramuri spinoase, cu frunze alterne și opuse, cu flori galbene-verzui și cu fructe cărnoase, negre, folosite în medicină pentru proprietățile lor purgative. /verigă + suf. ~ar

verigar m. Bot. Tr. gladiș (după frunzele-i ovale).

verigár m. (d. verigă, după forma fructelor luĭ. Tot așa germ. ring-ahorn și ung. gyürü-juhar). Pațachină, un copăcel. Gladiș.

verigariu sm vz verigar

verigariu s. m. v. verigar.

CIUT I. adj. Fără coarne, care n’are coarne: oaie ciută. II. CIUTĂ (pl. -te) sf. 🐒 Femeiușca cerbului (🖼 1243): această cerboaică era una din cele cinci ciute cu coarnele de aur (ISP.) ¶ 2 🌿 IARBA-CIUTEI¹, frumoasă plantă, numită și „iarba-lupului”, cu flori galbene, care crește prin pădurile de pe munți (Doronicum austriacum); -FLOAREA-CIUTEI 👉 GĂINUȘĂ 3: – IARBA-CIUTEI² = URECHELNIȚĂ ¶ 4 🌿 MĂSEAUA- CIUTEI 👉 MĂSEA ¶ 5 🌿 PĂRUL-CIUTEI = VERIGAR 1 [comp. alb. bg. srb. šut, ung. suta].

verigar s. m., pl. verigari

verigar s. m., pl. verigari

verigar s. m., pl. verigari

VERIGAR s. (BOT.; Rhamnus catharticus) părul-ciutei, salbă-moale, (reg.) crasici, crușin, gladiș, pațachină, porumbel, vonicer, lemn-câinesc, lemn-râios, lemnul-câinelui, poama-câinelui, spin-alb, spinele-cerbului.

VERIGAR s. (BOT.; Rhamnus cathartica) părul-ciutei, salbă-moale, (reg.) crasici, crușîn, gladiș, pațachină, porumbel, vonicer, lemn-cînesc, lemn-rîios, lemnul-cîinelui, poama-cîinelui, spin-alb, spinele-cerbului.

verigar s. v. GLADIȘ. GLĂDICI. SALBĂ-MOALE.