verbină sf [At: ENC. ROM. / V: (rar) ~rvenă, (îrg) be~, ~benă, (înv) berbenă, ~rvână, ~rvi~ / Pl: ~ne / E: lat verbena cf fr verveine] 1 (Șîc ~-de-câmp, ~-sălbatică) Plantă erbacee din familia verbenaceelor, cu tulpina erectă, ramificată în partea superioară, cu frunzele trifide și cu florile mici roșietice, dispuse în spice lungi, care se folosește în medicina populară, la cicatrizarea rănilor sau contra durerilor de rinichi, ficat, splină etc. Si: veronică (1), sporici, (reg) măturiță (Verbena officinalis). 2 (Șîc vervină-de-grădină) Plantă erbacee decorativă, obținută prin hibridarea unor specii de verbenacee, care are florile felurit colorate Si: urzicuță (Verbena hybrida). 3 Plantă erbacee decorativă, din familia verbenaceelor, cu tulpina ramificată de la bază, cu frunzele pețiolate, cu florile purpurii sau liliachii, dispuse în spice umbeliforme (Verbena aubletia). 4 (Prc; csc) Tulpina sau frunzele verbinei (1) folosite în medicina populară sau în homeopatie.

verbină s.f. (bot.) Numele mai multor specii și varietăți de plante erbacee, decorative, cu frunzele dințate, ascuțite la vîrf și acoperite cu peri, cu florile roșii, albe, purpurii sau liliachii (Verbena); plantă care face parte din fiecare dintre aceste specii sau varietăți. ♦ Restr. Tulpina sau frunzele acestei plante folosite în medicina populară sau în homeopatie. • pl. -e. și vervenă, verbenă, vervină, bervină s.f. /<lat. verbena,-ae.

VERBÍNĂ, verbine, s. f. Nume dat mai multor specii și varietăți de plante erbacee cu frunze dințate, ascuțite la vîrf și acoperite cu peri aspri și cu flori roșii, roz, albe, purpurii sau liliachii (Verbena). În mai dădeau micsandrele și în iunie se îndesau ca peria, la un loc cu rozetele și verbinele. BASSARABESCU, S. N. 86. Mirosul florilor veni pînă la el și se depărta iară, lăsînd în urmă numai un parfum de verbină. ANGHEL-IOSIF, C. E. 18. Bătrîna schimba apa de prin paharele cu verbine, cu busuioc și rosmarin. MACEDONSKI, O. III 9. Mi-ai luat din grădină O garoafă și-o verbină. TEODORESCU, P. P. 288.

VERBÍNĂ s.f. Plantă erbacee cu frunze dințate, ascuțite la vârf și cu flori roșii, albe, purpurii sau liliachii, plăcut mirositoare; vervenă. [Var. verbenă s.f. / < lat., it. verbena, cf. fr. verveine].

VERBÍNĂ/VERVÉNĂ s. f. plantă erbacee cu frunze dințate, ascuțite la vârf și cu flori roșii, albe, purpurii sau liliachii, plăcut mirositoare. (< lat. verbena, fr. verveine)

VERBÍNĂ ~e f. Plantă erbacee decorativă anuală, cu frunze dințate și cu flori roșii, albe sau liliachii, cultivată pentru mirosul ei plăcut. [G.-D. verbinei; Var. vervenă] /<lat. verbena

verbină f. plantă cu florile mici lila deschise (Vervena). [Indirect din lat. VERVENA].

*verbínă f., pl. e (lat. verbéna, fr. verveine). O plantă verbenacee ornamentală și oficinală cu proprietățĭ amare, aromatice și astringente (verbéna officinális). – Și măturiță și sporiș.

verbenă sf vz verbină

verbenă s.f. v. verbină.

vervenă s.f. verbină.

vervină s.f. v. verbină.

VERBÉNĂ s.f. v. verbină.

!verbínă s. f., g.-d. art. verbínei; pl. verbíne

verbínă/vervénă s. f., g.-d. art. verbínei/vervénei; pl. verbíne/vervéne

VERBÍNĂ s. (BOT.) 1. (Verbena) urzicuță, (franțuzism) vervenă. 2. (Verbena officinalis) sporiș, (reg.) măturiță, spornic, veronică.

VERBINĂ s. (BOT.) 1. (Verbena) urzicuță, (franțuzism) vervenă. 2. (Verbena officinalis) sporiș, (reg.) măturiță, spornic, veronică.

verbínă (-ne), s. f. – Vervenă, plantă. – Mr. virghină. Lat. verbena (sec. XIX). – Der. directă din lat. (Pascu, I, 98; REW 9219) este indoielnică și mai mult cea din bg. vărbina (Conev 43). Este dubletul lui vervenă, s. f., din fr. verveine.