11 definiții pentru veracitate

VERACITÁTE s. f. (Livr.) Veridicitate. – Din fr. véracité, lat. veracitas, -atis.

VERACITÁTE s. f. (Livr.) Veridicitate. – Din fr. véracité, lat. veracitas, -atis.

VERACITÁTE s. f. Faptul de a fi conform cu adevărul, calitatea a tot ce este conform cu realitatea. Faptul se complică astfel într-un mod care ar da loc oarecărei îndoieli asupra veracității lui. ALECSANDRI, S. 92. A avut în vedere mai mult interesul său pecuniar decît acel al științei, care cere mai presus de toate veracitate și mai ales probitate. I. IONESCU, M. 107.

veracitáte (livr.) s. f., g.-d. art. veracitắții

veracitáte s. f., g.-d. art. veracității

VERACITÁTE s. v. adevăr, realitate, veridicitate.

VERACITÁTE s.f. (Liv.) Caracterul a ceea ce este adevărat, conform cu realitatea. [Cf. fr. véracité, lat. veracitas].

VERACITÁTE s. f. veridicitate. (< fr. véracité, lat. veracitas)

VERACITÁTE f. livr. 1) Caracter veridic; veridicitate; autenticitate. Veracitatea unei mărturii. 2) Caracter fidel; fidelitate. A relata cu veracitate. [G.-D. veracității] /<fr. veracité

*veracitáte f. (lat. verácitas, -átis, d. verax, adevărat). Calitatea de a fi adevărat: a stabili veracitatea unuĭ fapt.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

veracitáte s. v. ADEVĂR. REALITATE. VERIDICITATE.

Intrare: veracitate
veracitate substantiv feminin
substantiv feminin (F117)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular veracitate veracitatea
plural
genitiv-dativ singular veracități veracității
plural
vocativ singular
plural