ventricul sn [At: ANTROP. 80/3 / V: (înv) ~ă (A și: înv, ~culă) sf, (îvr) ~clu sn / Pl: ~e, (rar) ~i sm / E: fr ventricule, lat ventriculus, it ventricolo] 1 Fiecare dintre cele două cavități inferioare ale inimii, separate printr-un perete subțire Si: (înv; liv) talam¹, (îvr) vintricel². 2 Stomac. 3 (Pgn) Orice cavitate naturală de dimensiuni reduse, în interiorul unor organe.

ventricul¹- Elem. de compunere „ventricul”. • și ventriculo-. /<fr. ventricul(o)~; cf. lat. ventricŭlus, -i „cavitate mică”.

ventricul² s.n. (anat.) 1 Fiecare dintre cele două cavități inferioare ale inimii, separate printr-un perete subțire. 2 Gener. Orice cavitate naturală de dimensiuni reduse, în interiorul unor organe. 3 Stomac. • pl. -e, m. -i. și (înv.) ventriculă s.f. /<fr. ventricule, lat. ventricŭlus, -i <venter, -tris „pîntece”.

VENTRICUL, ventricule, s. n. Fiecare dintre cele două despărțituri de jos ale inimii. Sîngele din întreg organismul se varsă în camerele superioare ale inimii... de aci în camerele inferioare numite ventricule. ANATOMIA 47. Ventriculul se dilată mai mult decît înainte în timpul diastolei. DANIELOPOLU, F. N. II 31.

VENTRICUL s.n. (Anat.) 1. Fiecare dintre cele două cavități inferioare ale inimii sau cavitățile creierului. 2. Cavitate internă de forma unui stomac; gaster. [Pl. -le, (s.m.) -li. / < fr. ventricule, cf. lat. ventriculus < venter – pîntece].

VENTRICUL¹ s. n. cavitate mică în interiorul unui organ (inimă, creier, laringe). (< fr. ventricule, lat. ventriculus)

VENTRICUL ~ă (~i, ~e) Cavitate naturală, de dimensiuni reduse, în interiorul unui organ (inimă, creier). [Sil. ven-tri-] /<fr. ventricule, lat. ventriculus^[1]

*ventrícul n., pl. e (lat. ventriculus, dim. d. venter, pîntece. V. ventral, vintre). Anat. Cavitate la diferite organe: ventriculele inimiĭ. V. auriculă.

ventriclu sn vz ventricul

ventriculă sf vz ventricul

ventriculă s.f. v. ventricul.

ventriculo- v. ventricul-.

VENTRICUL²(O)- elem. „ventricul”. (< fr. ventricul/o/-, cf. lat. ventriculos)

ventriculă f. Anat. cavitate particulară unor organe: ventriculele inimei, ventriculele creierului.

ventricul s. n., pl. ventricule

ventricul s. n., pl. ventricule

ventricul s. n., pl. ventricule

ventricul, pl. ventricule

ventricul, -le.

VENTRICULO- „ventricul, ventricular”. ◊ L. ventriculos „cavitate mică” > fr. ventriculo-, engl. id., germ. ventriculo- > rom. ventriculo-. □ ~atriostomie (v. atrio-, v. -stomie), s. f., derivație ventriculoatrială; ~grafie (v. -grafie), s. f., metodă de cercetare radiologică a ventriculelor cerebrale; ~gramă (v. -gramă), s. f., 1. Înregistrare grafică obținută la ventriculografie. 2. Diagramă a activității electrice a ventriculului; ~stomie (v. -stomie), s. f., deschidere chirurgicală a unui ventricul; ~tomie (v. -tomie), s. f., secționare chirurgicală a unui ventricul.

VENTRICUL s. (înv.) talam.

VENTRICUL s. (ANAT.) (înv.) talam.