VASALITATE s. f. 1. (În Evul Mediu, în Apusul Europei) Ansamblul raporturilor sociale stabilite între membrii clasei dominante, pe baza acordării de către seniori vasalilor a unor feude, din care decurgeau obligații reciproce; calitatea de vasal. 2. Situație de dependență politică a unei țări față de alta, cu păstrarea autonomiei. – Din fr. vassalité.

vasalitate sf [At: HASDEU, I. C. I, 48 / Pl: ~tăți / E: fr vassalité] 1 (În epoca feudală; în apusul Europei) Instituție care exprima obligațiile reciproce apărute între vasal (1) și suzeran în urma încheierii contractului feudal Si: (îvr) văsălie (1). 2 Calitatea de vasal (1) Si: (îvr) văsălie (2). 3 (În epoca feudală; în unele părți ale Europei) Instituție care exprima obligațiile reciproce apărute între vasal (2) și suzeran în urma prestării omagiului. 4 Calitatea de vasal (2). 5 (Mai ales în Evul Mediu, în sud-estul Europei și în alte zone limitrofe Imperiului Otoman) Raport de dependență politică, economică și militară a unui stat față de altul considerat suzeran Si: (fîr) vaselagiu. 6-7 Calitatea de vasal (3-4). 8 (Rar; pgn) Dependență (1).

vasalitate s.f. 1 (în Ev. Med., în apusul Europei) Instituție care stabilea, reglementa obligațiile reciproce apărute între vasal și suzeran, în urma încheierii contractului feudal; ansamblul raporturilor sociale stabilite între membrii păturii aristocratice pe baza acordării de către seniori (suzerani) vasalilor a unor feude, din care decurgeau obligații reciproce (civile, militare etc.). 2 (în Ev. Med., în apusul Europei) Situație de dependență politică a unui stat față de alt stat (considerat suzeran), cu păstrarea autonomiei. 3 (în Ev. Med., în răsăritul Europei) Situație de dependență a unui stat al cărui conducător era numit sau confirmat de către sultan, căruia îi plătea tribut, îi oferea ajutor militar și îi urma politica externă, păstrîndu-și autonomia internă. 4 Fig. Aservire, dependență, subordonare față de cineva. • /<fr. vassalité.

VASALITATE s. f. 1. (În evul mediu, în apusul Europei) Ansamblul raporturilor sociale stabilite între membrii societății, pe baza acordării de către seniori vasalilor a unor feude, din care decurgeau obligații reciproce; calitatea de vasal. 2. Situație de dependență politică a unei țări față de alta, cu păstrarea autonomiei. – Din fr. vassalite.

VASALITATE s. f. Starea vasalului, calitatea de vasal. [Legea actuală] a desființat dijma care dă o idee de șerbire și de vasalitate. KOGĂLNICEANU, S. A. 166. Fig. Un act de vasalitate morală. CAMIL PETRESCU, T. II 37.

VASALITATE s.f. Situația vasalului. [Cf. fr. vassalité].

VASALITATE s. f. 1. condiția de vasal. 2. sistem feudal bazat pe raportul de dependență între vasal și suzeran. 2. stare de servilitate, de dependență limitată. (< fr. vassalité)

VASALITATE f. 1) (în evul mediu) Ansamblu de raporturi sociale stabilite între membrii clasei dominante, bazate pe acordarea unor feude vasalilor de către seniori. 2) Situație de dependență politică a unei țări față de altă țară cu păstrarea autonomiei. [G.-D. vasalității] /<fr. vassalité

vasalitate f. condițiune de vasal.

*vasalitáte f. (fr. vassalité). Starea de vasal.

vasalitate s. f., g.-d. art. vasalității

vasalitate s. f., g.-d. art. vasalității

vasalitate s. f., g.-d. art. vasalității

Vasalitate ≠ suzeranitate