varcă sf [At: DAMÉ, T. 126 / Pl: vărci / E: ngr βάρκα] (Reg) Luntre făcută dintr-un trunchi de copac scobit, folosită la pescuit.

vârcă sf [At: DOSOFTEI, V. S. ianuarie 19^r/32 / V: (reg) ~rgă / Pl: ~rci / E: srb vrka] 1 sf (Mpl) Dungă apărută pe piele, cu aspect de echimoză sau de umflătură, cauzată de o lovitură, mușcătură, înțepătură etc. 2 sf (Pex) Trăsătură alungită pe o suprafață, vizibilă datorită diferenței de culoare sau a existenței unor adâncituri și proeminențe. 3 av (Reg; îe) A se ține ~ (după cineva) A însoți (pe cineva) pretutindeni. 4 sf (Mol; Trs) Cută (la haină).

vârgă² sf vz vârcă

vîrcă s.f. (mai ales la pl.) Dungă apărută pe piele în urma unei lovituri (puternice), a unei mușcături, înțepături etc. avînd aspectul unei echimoze sau al unei umflături. Gîrbaciul... lasă răni adînci, vîrci și brazde (CE. PETR.). • pl. vîrci. /<srb. vrka.

VÎRCĂ, vîrci, s. f. (Regional) Dungă, vîrstă². ♦ Apoi și-a pus tacticos mănușile dumisale galbene cu vîrci negre și a plecat. POPA, V. 231. ◊ Semn lăsat de o lovitură cu varga, cu biciul. Au vîrfuri de plumbi Și lasă răni adînci, vîrci și brazde. C. PETRESCU, A. R. 194.

VÎRCĂ, vîrci, s. f. (Reg.) Dungă, vîrstă².

VÂRCĂ ~ci f. Fâșie îngustă de altă culoare (decât fondul); dungă; vârstă. /<bulg. vărga

varcă f. luntre de pescar (se aude în Tutova, Constanța). [Gr. mod. VARKA, barcă].

várcă, V. barcă.

vîrcă f., pl. ĭ (poate d. bg. *vŭrvka, d. vŭrva, sfoară). Est. Dungă lăsată de lovitura bicĭuluĭ saŭ a vergiĭ: l-a bătut pînă ce ĭ-aŭ rămas vîrcĭ pe spinare.

vîrcă (-ci), s. f. – 1. Cucui, umflătură. – 2. Nervură, dungă. Sb. vrka „cucui”. Considerat drept cuvînt autohton (Miklosich, Slaw. Elem., 9) obscur sau necunoscut (Tiktin; Philippide, II, 741) sau legat de sl. vrŭvĭ „coardă” (Cihac, II, 457), bg. vrăvko „coardă” (Conev 65), fără să se ia în considerație că sensul 2 este secundar și din cauza lipsei primului sens din dicționare, deși este certificat de numeroase dovezi: cf. (țînțarii) i-au scos vîrci preste tot trupul (Dosoftei); vîrci de nouri (Iorga).

VARCA 1. – b. (Cat mold II); – toponim din antroponim: fîntîna Varcei (16 A I 363). 2. Vărcan t. olt. în satul Buzduc. 3. Cf. Vraca, artist dram.

VÂRCĂ s. v. dungă, linie, vargă.

vîrcă s. v. DUNGĂ. LINIE. VARGĂ.

VÎRCĂ s.f. (Mold., Olt., Ban.) Umflătură a pielii. A: Țînțarii. . . au scos vîrci preste tot trupul. DOSOFTEI, VS. B: Această cumplită boală. . . curat să zicem nu iaste altceva fără numai o vîrcă la mate si o rănire. MD¹, 146^v. C: Vĕrkĕ. Vibex. AC, 377. Etimologie: bg. vărga.

varcă, vărci, s.f. (înv. și reg.) luntre, barcă.