3 intrări

11 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VÂNTURÉL, (1) vânturele, s. n., (2) vânturei, s. m. 1. S. n. Vântuleț. 2. S. m. (Ornit.) Vindereu. – Vânt + suf. -el.

VÂNTURÉL, (1) vânturele, s. n., (2) vânturei, s. m. 1. S. n. Vântuleț. 2. S. m. (Ornit.) Vindereu. – Vânt + suf. -el.

VÎNTURÉL1, vînturei, s. m. (În basme) Erou legendar, dornic de aventuri. Vitejii vînturei de țară cunoscuți sub numele de feți-frumoși cu părul de aur. ALECSANDRI, la TDRG.

VÎNTURÉL3, vînturele, s. n. (Rar) Vîntuleț. [Hainele] le trimete-n vînturele, în țara străinului. HODOȘ, P. P. 211.

VÎNTURÉL2, vînturei, s. m. Nume dat la mai multe specii de șoimi (Falco).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

vânturél2 (vântuleț) s. n. pl. vânturéle

vânturél1 (șoim, erou) s. m., pl. vânturéi, art. vânturéii

vânturél (șoim, erou legendar) s. m., pl. vânturéi, art. vânturéii

vânturél (vântuleț) s. n., pl. vânturéle


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VÂNTURÉL s. (ORNIT.; Falco tinnunculus) vindereu, (reg.) marinică, șușugaie, vetrușcă, vinderel, (prin Olt.) șurligaie.

VÎNTUREL s. (ORNIT.; Falco tinnunculus) vindereu, (reg.) marinică, șușugaie, vetrușcă, vinderel, (prin Olt.) șurligaie.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

vânturél, vânturei, s.m. – (ornit.) Pasăre răpitoare de zi; specie de șoim care preferă stâncăriile; vindereu (Falco tinnunculus). Semnalată în Maramureș (Lengyel, 2007: 27). – Din vânturi (< vânt) + suf. -el (DEX, MDA).

Intrare: vânturel (erou)
vânturel1 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M12)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vânturel
  • vânturelul
  • vânturelu‑
plural
  • vânturei
  • vântureii
genitiv-dativ singular
  • vânturel
  • vânturelului
plural
  • vânturei
  • vântureilor
vocativ singular
plural
Intrare: vânturel (șoim)
vânturel1 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M12)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vânturel
  • vânturelul
  • vânturelu‑
plural
  • vânturei
  • vântureii
genitiv-dativ singular
  • vânturel
  • vânturelului
plural
  • vânturei
  • vântureilor
vocativ singular
plural
Intrare: vânturel (vânt)
vânturel2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vânturel
  • vânturelul
  • vânturelu‑
plural
  • vânturele
  • vânturelele
genitiv-dativ singular
  • vânturel
  • vânturelului
plural
  • vânturele
  • vânturelelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

vânturel (erou)

  • 1. în basme Erou legendar, dornic de aventuri.
    surse: DLRLC un exemplu
    exemple
    • Vitejii vînturei de țară cunoscuți sub numele de feți-frumoși cu părul de aur. ALECSANDRI, la TDRG.
      surse: DLRLC

etimologie:

vânturel (șoim)

  • 1. ornitologie Nume dat la mai multe specii de șoimi (Falco).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: vindereu

etimologie:

  • Vânt + sufix -el.
    surse: DEX '98 DEX '09

vânturel (vânt)

  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • [Hainele] le trimete-n vînturele, în țara străinului. HODOȘ, P. P. 211.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Vânt + sufix -el.
    surse: DEX '98 DEX '09