VANADIU s. n. Element chimic, metal dur, casant, de culoare albă-cenușie, care se găsește în natură sub formă de compuși și care este folosit în fabricarea oțelurilor speciale. – Din fr. vanadium.

vanadiu sn [At: STAMATI, D. / E: fr vanadium, lat vanadium] (Chm) Metal dur, casant, de culoare albă-cenușie, care se găsește în natură sub formă de compuși și care este folosit la fabricarea oțelurilor speciale.

vanadiu s.n. (chim.) Element chimic, metal tranzițional, dur, casant, de culoare albă-cenușie, care se găsește în natură sub formă de compuși și care este folosit în fabricarea oțelurilor speciale (V). • /<fr. vanadium, lat vanadium; cf. nm. pr. Vanadis, divinitate scandinavă.

VANADIU, s. n. Element chimic, metal dur, casant, de culoare albă-cenușie, care se găsește în natură sub formă de compuși și care este folosit în fabricarea oțelurilor speciale. – Din fr. vanadium.

VANADIU s. n. Metal dur de culoare cenușie, care se găsește în natură sub formă de compuși și care este folosit la fabricarea oțelurilor.

VANADIU s.n. Metal dur, care nu se găsește liber în natură și care se folosește la pregătirea oțelurilor foarte tari. [Pron. -diu. / < fr. vanadium].

VANADIU s. n. metal dur, casant, cenușiu, folosit la elaborarea unor oțeluri speciale. (< fr. vanadium)

VANADIU n. Metal alb de culoare albă-argintie, folosit la fabricarea oțelurilor de calitate superioară. /<fr. vanadium

*vanádiŭ n. Chim. Un metal alb, cu o greutate atomică de 51,2 care se află în micĭ cantitățĭ într’un mare număr de minerale, în argile, bazalturĭ ș. a. E înrudit cu cositoru.

vanadiu [diu pron. dĭu] s. n., art. vanadiul; simb. V

vanadiu [diu pron. dĭu] s. n., art. vanadiul; simb. V

vanadiu s. n. [-diu pron. -diu], art. vanadiul; simb. V

vanadiu

VANÁDIU (< fr. {i}; {s} Vana-dis, divinitate scandinavă) s. n. Element chimic (V; nr. at. 23, m. at. 50,94, p. t. 1.750°C, p. f. 3.400°C, gr. sp. 6); metal dur, casant, de culoare albă-cenușie, care se găsește în natură sub formă de compuși, întrebuințat ca adaos în oțeluri speciale și, sub formă de V₂O₅, drept catalizator în diferite procese chimice. A fost descoperit în 1801 de mineralogul spaniol Andrés Manuel del Rio, care-l va numi eritroniu, și redescoperit de Nils Gabriel Sefström (1787-1854) în 1830, care i-a dat și numele actual.