VĂCAR, văcari, s. m. 1. Persoană care duce la păscut și păzește vacile. 2. (Art.) Constelație din emisfera boreală, situată în apropierea Carului Mare. – Lat. vaccarius.

VĂCĂRI, văcăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A duce la păscut și a păzi vacile. – Din văcar.

văcar sm [At: PRAV. 12 / V: (înv) ~iu / Pl: ~i / E: ml vaccarius] 1 Persoană care păzește (și îngrijește) vacile, ducându-le la păscut Si: (reg) văcău. 2 (Îe) A se supăra ca ~ul pe sat A se supăra nejustificat pe cineva. 3 (Îe) A da măciuca în mâna ~ului A încredința conducerea unui om necruțător și prost. 4 (Art) Constelație din emisfera boreală situată în apropierea Carului Mare. 5 (Prc; art) Steaua Arcturus din constelația Văcarul (4). 6 (Îht; reg) Porcușor (Gobio kessleri și uranoscopus).

văcariu sm vz văcar

văcări [At: (a. 1760) IORGA, S. D. XII, 72 / Pzi: ~resc / E: văcar] 1 vt (D. oameni) A duce la pășune și a păzi vitele mari în timp ce pasc. 2 vi (Pop) A face munca de văcar (1).

văcar s.m. 1 Persoană care duce la păscut, păzește și îngrijește vacile. ◊ Expr. A se supăra ca văcarul pe sat v. sat. 2 (astron.; art.; și nm. pr.) Constelație din emisfera boreală, situată în apropierea Carului-Mare. ♦ Restr. Steaua Arcturus din această constelație. 3 (iht; reg.) Porcușor (Gobio kessleri și uranoscopus). • pl. -i. și (înv.) văcariu s.m. /lat. vaccarium.

văcariu s.m. v. văcar.

văcări vb. IV. intr. A duce la păscut și a păzi vacile. • prez.ind. -esc. /văcar + -i.

VĂCAR, văcari, s. m. 1.Persoană care duce la păscut și păzește vacile. 2. (Art.) Constelație din emisfera boreală, situată în apropierea Carului Mare. – Lat. vaccarius.

VĂCĂRI, văcăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce la păscut și a păzi vacile. – Din văcar.

VĂCAR, văcari, s. m. Om care duce vacile satului la păscut și le păzește. V. păstor, cioban, bouar. Văcarii împresurați de cîini... aduceau la cîrduri vitele fugare. SADOVEANU, O. I 268. Ajunge pe înnoptate la curtea boierească... el Stoicea, văcarul din Alăutești. GALACTION, O. I 51. De nu m-ar fi oprit văcarul satului, aș fi nimerit desigur și cîte un graure din cei cari zboară printre vitele din cireadă. ODOBESCU, S. III 23. ◊ Expr. A se supăra (sau a se mînia) ca văcarul pe sat, se spune atunci cînd cineva, supărîndu-se fără temei, crede că pedepsește pe altul, dar în realitate se păgubește pe sine însuși.

VĂCĂRI, văcăresc, vb. IV. Intranz. A păzi vacile, a face meseria de văcar.

VĂCAR ~i m. 1) Lucrător care paște și îngrijește vacile. ◊ A se supăra ca ~ul pe sat a se supăra fără nici un motiv. /vacă + suf. ~ar

A VĂCĂRI ~esc intranz. A fi văcar. /Din văcar

văcar m. păzitor de vaci.

văcár m. (d. vacă, it. vaccajo, pv. vaquier, fr. vacher, sp. vaquero, pg. vaqueiro. D. rom. vine rut. vakar). Păzitor de vacĭ. A te supăra ca văcaru pe sat, a te supăra din senin și fără ca cel pe care te-aĭ supărat să știe că eștĭ supărat. – Fem. văcăreasă și -íță.

văcar s. m., pl. văcari

văcări (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. văcăresc, 3 sg. văcărește, imperf. 1 văcăream; conj. prez. 1 sg. să văcăresc, 3 să văcărească

văcar s. m., pl. văcari

văcări (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. văcăresc, imperf. 3 sg. văcărea conj. prez. 3 să văcărească

văcar s. m., pl. văcari

văcări vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. văcăresc, imperf. 3 sg. văcărea; conj. prez. 3 sg. și pl. văcărească

a se supăra ca văcarul pe sat expr. a se supăra fără motiv pe cineva.

VĂCAR s. (Transilv. și Ban.) ciurdar, (Mold.) haidău. (E ~ul satului.)

VĂCAR s. (Transilv. și Ban.) ciurdar, (Mold.) haidău. (E ~ul satului.)

văcărí, văcăresc, v.t. (reg.; înv.) 1. A duce vacile la păscut. 2. A coace pâine (văcăreața) în cuptor: „Miresucă, struț tomnit, / Si-ț-a dor de văcărit / Șî cu feciori de grăit” (Ștețco, 1990: 251). – Din văcar.

văcări, văcăresc, vb. tranz. – (reg.; înv.) A coace pâine (văcăreață): „Miresucă, struț tomnit, / Si-ț-a dor de văcărit / Șî cu feciori de grăit” (Ștețco, 1990: 251). – Et. nec.

văcări, vb. tranz. – (înv.) A coace pâine (văcăreață): „Miresucă, struț tomnit, / Si-ț-a dor de văcărit / Șî cu feciori de grăit” (Ștețco 1990: 251). – Et. nec.