2 intrări

28 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VĂTUÍT, -Ă, vătuiți, -te, adj. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Căptușit cu vată sau cu vatelină; p. ext. capitonat. – V. vătui1.

vătuit3, ~ă a [At: MAN. SĂN. 66/23 / Pl: ~iți, ~e / E: vătui2] 1 (D. haine) Căptușit cu vată sau cu vatelină. 2 (D. plăpumi) Umplut cu vată sau cu lână și matlasat. 3 (Pex) Capitonat (1). 4 (Fig) Cu sonoritate scăzută.

vătuit2 sn [At: PSALT. SCH. 73/3 / V: sf / E: vătui3] 1 (Îvr; în limbajul bisericesc) Promisiune solemnă Si: (înv) făgăduit1 (3). 2 (Îf vătuită) Rânduială impusă.

vătuit1 sn [At: DDRF / Pl: n / E: vătui2] (Rar) 1-2 Vătuire (1-2). 3 (Pex) Capitonare (1).

vătuit, -ă adj. (despre obiecte de îmbrăcăminte, plăpumî) Care este căptușit cu vată sau cu vatelină. ♦ Ext. Capitonat. • pl. -ți, -te. /v. vătui2.

VĂTUÍT, -Ă, vătuiți, -te, adj. Căptușit cu vată; p. ext. capitonat. Din cupeul vătuit suia în iatacul căldicel. GALACTION, O. I 303. ◊ Fig. Pantazi... văzînd că afară se pusese pe ninsoare cu viscol, se claustră în vătuita sa locuință, unde făcu noapte. M. I. CARAGIALE, C. 97.

VĂTUÍ1, vătuiesc, vb. IV. Tranz. A căptuși cu vată sau cu vatelină un obiect de îmbrăcăminte; a bumbăci; p. ext. a capitona. – Vată + suf. -ui.

VĂTUÍ1, vătuiesc, vb. IV. Tranz. A căptuși cu vată sau cu vatelină un obiect de îmbrăcăminte; a bumbăci; p. ext. a capitona. – Vată + suf. -ui.

vătui2 vt [At: I. GOLESCU, C. / Pzi: ~esc / E: vată + -ui] 1 A căptuși cu vată sau cu vatelină un obiect de îmbrăcăminte. 2 A umple cu vată sau cu lână și a matlasa o plapumă. 3 (Pex) A capitona (1).

vătui1 sm [At: (a. 1611) ȘTEFANELLI, D. C. 1 / V: (reg) ~tâi, vot~, băt~ / Pl: ~ / E: ml *vituleus (< vitulus) cf alb ftujë, vëtulë] 1 Ied. 2 Țap tânăr (mai ales în al doilea an de viață) Si: (reg) vătărog (2). 3 (Reg) Țap inapt pentru reproducere. 4 Piele (prelucrată) a puiului de căprioară. 5 (Reg) Noaten. 6 Berbec inapt pentru reproducere. 7 Pui de iepure (până la un an) Si: (reg) vătărog (4). 8 Iepuroi. 9 (Mun; fig) Șoarece mare. 10 Epitet pentru un copil. 11 Epitet pentru un tânăr (necăsătorit).

vătui3 [At: PSALT. SCH. 226/10 / Pzi: ~esc / E: slv вѣтовати] (Îvr; în limbajul bisericesc) 1 vt A promite în mod solemn Si: (îvr) a sfătui. 2 vr A face o promisiune solemnă Si: (înv) a făgădui (7).

vătui2 IV. tr. (compl. indică obiecte de îmbrăcăminte, plăpumi etc.) A căptuși cu vată sau cu vatelină; a bumbăci ♦ Ext. A capitona, a matlasa. • prez.ind. -iesc. /vată + -ui.

VĂTUÍ1, vătuiesc, vb. IV. Tranz. A căptuși (un obiect de îmbrăcăminte) cu vată; p. ext. a capitona. ◊ Refl. Fig. O sită se coboară pe ochi, vezi turbure, nu mai vezi... Să vătuiește auzul DELAVRANCEA, O. II 41.

A VĂTUÍ ~iésc tranz. (obiecte de îmbrăcăminte) A căptuși cu vată (sau cu vatelină). /vată + suf. ~ui

2) vătuĭésc v. tr. (d. vată). Căptușesc cu vată: haĭne vătuite.

1) vătuĭésc v. tr. (vsl. vĭetovati, a vorbi, sîrb. [Miklosich] vijetati, a promite. Cp. cu germ. versprechen). Ps. S. (Tkt.). Promit.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

vătuí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vătuiésc, imperf. 3 sg. vătuiá; conj. prez. 3 să vătuiáscă

vătuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vătuiésc, imperf. 3 sg. vătuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. vătuiáscă

vătui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vătuiesc, conj. vătuiască)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

arată toate definițiile

Intrare: vătuit
vătuit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vătuit
  • vătuitul
  • vătuitu‑
  • vătui
  • vătuita
plural
  • vătuiți
  • vătuiții
  • vătuite
  • vătuitele
genitiv-dativ singular
  • vătuit
  • vătuitului
  • vătuite
  • vătuitei
plural
  • vătuiți
  • vătuiților
  • vătuite
  • vătuitelor
vocativ singular
plural
Intrare: vătui (vb.)
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • vătui
  • vătuire
  • vătuit
  • vătuitu‑
  • vătuind
  • vătuindu‑
singular plural
  • vătuiește
  • vătuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • vătuiesc
(să)
  • vătuiesc
  • vătuiam
  • vătuii
  • vătuisem
a II-a (tu)
  • vătuiești
(să)
  • vătuiești
  • vătuiai
  • vătuiși
  • vătuiseși
a III-a (el, ea)
  • vătuiește
(să)
  • vătuiască
  • vătuia
  • vătui
  • vătuise
plural I (noi)
  • vătuim
(să)
  • vătuim
  • vătuiam
  • vătuirăm
  • vătuiserăm
  • vătuisem
a II-a (voi)
  • vătuiți
(să)
  • vătuiți
  • vătuiați
  • vătuirăți
  • vătuiserăți
  • vătuiseți
a III-a (ei, ele)
  • vătuiesc
(să)
  • vătuiască
  • vătuiau
  • vătui
  • vătuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

vătuit

  • 1. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Căptușit cu vată sau cu vatelină.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: bumbăcit (s.n.) attach_file 2 exemple
    exemple
    • Din cupeul vătuit suia în iatacul căldicel. GALACTION, O. I 303.
      surse: DLRLC
    • figurat Pantazi... văzînd că afară se pusese pe ninsoare cu viscol, se claustră în vătuita sa locuință, unde făcu noapte. M. I. CARAGIALE, C. 97.
      surse: DLRLC

etimologie:

vătui (vb.)

etimologie:

  • Vată + sufix -ui.
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX